Salt la conţinut

Salt la cuprins

De ce leşin?

De ce leşin?

De ce leşin?

Medicul dorea să-mi ia tensiunea oculară. Pentru aceasta trebuia să-mi atingă globul ocular cu un instrument. Eram sigur că şi de data asta voi leşina. Mereu e aşa! Chiar şi atunci când o asistentă îmi ia sânge pentru analize. Uneori leşin şi numai dacă aud vorbindu-se că cineva s-a rănit!

Potrivit unui raport canadian, aproximativ 3% dintre noi vom leşina când ne vom afla într-una din situaţiile menţionate mai înainte. Dacă eşti un tovarăş de suferinţă, probabil că ai tot încercat să faci ceva pentru a evita acest lucru. Dar în zadar! Poate că ai vrut să mergi la toaletă ca să nu leşini în public. Dar nu e o idee bună! Ai putea leşina pe drum şi te-ai putea răni. Mie mi s-a întâmplat de atâtea ori, încât m-am hotărât să aflu care este cauza.

Am stat de vorbă cu un medic, am căutat prin cărţi, iar în final am aflat că este vorba de aşa-numita reacţie vasovagală. * Se crede că aceasta este o disfuncţie a unui sistem din organism care reglează circulaţia sângelui, de exemplu, când îţi schimbi poziţia din stat jos în stat în picioare.

În unele situaţii, cum ar fi când vezi sânge sau când trebuie să ţi se facă un control oftalmologic, sistemul nervos vegetativ se comportă ca şi cum ai fi întins pe pat, când tu de fapt şezi ori stai în picioare. La început, inima bate rapid din cauza neliniştii. Apoi, ritmul cardiac scade brusc, iar vasele de sânge din picioare se dilată. Ca urmare, cantitatea de sânge creşte în picioare, însă scade la nivelul capului. Creierul nu primeşte suficient oxigen şi leşini. Ce poţi face pentru ca acest lucru să nu se întâmple?

Când ţi se ia sânge, ai putea să-ţi muţi privirea în altă parte sau te-ai putea întinde pe un pat. După cum am menţionat, declanşarea unei reacţii vasovagale este precedată de unele semne de avertizare. Prin urmare, atunci este timpul să treci la acţiune ca să nu leşini! Mulţi medici sfătuiesc să te întinzi pe un pat şi să-ţi sprijini picioarele pe un scaun ori de un perete. Astfel, împiedici sângele să se scurgă în picioare, iar reacţia s-ar putea să nu-şi mai urmeze cursul firesc. În câteva minute te vei simţi probabil mai bine.

Sper ca aceste informaţii să-ţi fie utile, aşa cum mi-au fost mie. Astfel, vei putea recunoaşte semnele unei reacţii vasovagale iminente şi vei putea lua imediat măsuri ca să împiedici un eventual leşin. — De la un colaborator.

[Notă de subsol]

^ par. 4 „Vasovagal“ se referă la acţiunea unui nerv lung, numit nerv vag, asupra vaselor de sânge. Cuvântul „vag“ provine din latinescul vagus care înseamnă „rătăcitor“.

[Text generic pe pagina 28]

Te-ai putea întinde pe un pat în timpul unei proceduri medicale