Din Egipt în marile oraşe ale lumii

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN ITALIA

OBELISCURILE. „«Au călătorit» în afara ţării lor de origine, devenind mărturii ale marii civilizaţii ce le-a făurit“, se spune în revista italiană Archeo. Majoritatea au părăsit Egiptul cu multă vreme în urmă, ajungând în oraşe precum Istanbul, Londra, Paris, Roma şi New York. Cei ce vizitează Roma nu pot să nu remarce strălucirea pe care o conferă pieţelor renumite ale metropolei.

Obeliscul este o coloană de piatră cu patru laturi ce se subţiază în partea superioară, terminându-se cu un vârf ascuţit, piramidal. Cel mai vechi obelisc a fost realizat în urmă cu circa 4 000 de ani. Chiar şi cel mai „nou“ are o vechime de aproximativ 2 000 de ani!

Majoritatea obeliscurilor sunt din granit roşu. Cioplite de vechii egipteni, monolitele, dintre care unele sunt gigantice, erau dispuse vertical la intrarea în temple şi în morminte. Cel mai mare obelisc ce se poate admira şi în prezent într-o piaţă din Roma are o înălţime de 32 m şi cântăreşte aproape 455 t. Pe majoritatea sunt gravate hieroglife.

Monumentele au fost ridicate în cinstea zeului-soare Ra, în semn de mulţumire pentru ocrotirea sa, pentru victoriile acordate suveranilor egipteni, dar şi pentru a i se cere favoruri. Ca aspect, obeliscurile amintesc de piramide. Ele simbolizează razele soarelui ce coboară pe pământ spre a-l încălzi şi a-l lumina.

Rolul lor era şi acela de a-i glorifica pe faraoni. Inscripţiile hieroglifice spun despre suveranii egipteni că erau „iubiţi de Ra“ şi „frumoşi . . . precum Atum“, zeul ce întruchipa soarele la asfinţit. Iată cum descriu inscripţiile de pe un obelisc vitejia unui faraon pe câmpul de luptă: „Puterea sa este asemenea puterii lui Montu [zeul războiului], taurul ce zdrobeşte popoare şi îi nimiceşte pe răzvrătiţi“.

Primele obeliscuri au fost înălţate în oraşul egiptean Iun (On, în Biblie). Numele lui înseamnă „Oraşul Stâlpului“, făcând probabil referire la obeliscuri. Grecii l-au numit Heliopolis, adică „Oraşul Soarelui“, întrucât era principalul centru egiptean al cultului soarelui. Denumirea grecească Heliopolis corespunde denumirii ebraice Bet-Şemeş, însemnând „Casa Soarelui“.

Cartea biblică a profetului Ieremia vorbeşte despre „stâlpii Bet-Şemeşului, care se află în ţara Egiptului“, probabil o aluzie la obeliscurile din Heliopolis. Dumnezeu a condamnat închinarea idolatră pe care aceşti stâlpi o reprezentau, profeţind sfărâmarea lor. — Ieremia 43:10–13.

Cum au fost realizate şi transportate

Cel mai mare obelisc care a rămas până în zilele noastre ne ajută să înţelegem modul în care au fost realizate aceste monumente. El zace părăsit în cariera în care a fost cioplit, lângă oraşul Assuan (Egipt). După ce se găsea un pat de piatră de calitate şi după ce era nivelat, muncitorii săpau şanţuri în jurul blocului din care avea să se nască obeliscul. Apoi, dedesubt, săpau mici galerii în care introduceau grinzi, până când blocul se desprindea de patul de piatră. Monolitul, care cântăreşte circa 1 170 t şi este mai greu decât oricare alt bloc de piatră extras de vechii egipteni, urma să fie tras până la Nil şi trimis spre destinaţie cu şlepul.

După cât se pare, obeliscul de la Assuan a fost abandonat când muncitorii şi-au dat seama că era crăpat şi că nu erau şanse de a fi recuperat. Dacă ar fi fost terminat, ar fi avut o înălţime de 42 m şi o bază de 4 m pe 4 m. Modul în care erau ridicate obeliscurile a rămas însă o enigmă.

 Din Egipt în Roma

În 30 î.e.n., Egiptul a devenit provincie romană. Întrucât ţelul multor împăraţi romani era de a-şi împodobi capitala cu monumente vestite, la Roma au fost aduse circa 50 de obeliscuri. Mutarea lor a pretins construirea unor corăbii enorme, special concepute pentru această operaţiune. Ajunse aici, obeliscurile au fost folosite tot în cultul soarelui.

Odată cu prăbuşirea Imperiului Roman, capitala a fost devastată. Majoritatea obeliscurilor au fost răsturnate la pământ şi date uitării. Unii papi însă au ridicat din nou obeliscurile găsite printre ruinele oraşului antic. Biserica Romano-Catolică a recunoscut că „un rege egiptean închinase [obeliscurile] Soarelui“ şi că aceste monumente „dăduseră strălucire deşartă unor temple păgâne ce profanau cele sfinte“.

Exorcizări, binecuvântări, apă sfinţită şi fum de tămâie. Toate acestea au însoţit reînălţarea primului obelisc, eveniment care a avut loc în timpul pontificatului Papei Sixtus al V-lea (1585–1590). „Te exorcizez“, a cântat un episcop înaintea obeliscului din Vatican, „ca să devii piatră vrednică de sfânta Cruce şi ca să te lepezi de orice necurăţie păgână şi de orice altă întinare“.

Aşadar, în timp ce admiră obeliscurile din Roma, turistul cugetă la iscusinţa celor ce le-au cioplit, transportat şi înălţat. Sau rămâne surprins că monumente folosite odinioară în cultul soarelui împodobesc acum oraşul papalităţii. O asociere cu adevărat stranie!

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Luxor, Egipt

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Roma

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

New York

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Paris