Polenul — praful care susţine viaţa

CÂND dă firul ierbii şi albinele îşi încep activitatea, polenul se împrăştie peste tot în aer. Pentru alergici, acest praf este mai degrabă un blestem decât o binecuvântare. Însă, înainte de a ne grăbi să-l catalogăm drept o pacoste a naturii, ar trebui să cunoaştem rolul unic pe care-l îndeplineşte. S-ar putea să fim surprinşi aflând cât de mult depinde viaţa noastră de el.

Dar ce este de fapt polenul? În The World Book Encyclopedia se explică: „Polenul este alcătuit din granule minuscule produse de organele de reproducere masculine ale plantelor cu flori şi ale coniferelor“. Simplu spus, plantele produc polen pentru a se reproduce. Aşa cum ştim, la  om, conceperea unui copil are loc când ovulul femeii este fecundat de un spermatozoid al bărbatului. În mod asemănător, pentru ca fecundaţia * să aibă loc, iar planta să producă fructe, organul feminin al unei flori (pistilul) are nevoie de polenul produs de organele masculine (staminele).

Granulele de polen sunt atât de mici, încât abia dacă se pot vedea cu ochiul liber. La microscop însă se observă cu uşurinţă că atât dimensiunile, cât şi forma granulei de polen diferă de la o specie la alta. Întrucât polenul nu putrezeşte, oamenii de ştiinţă studiază adesea „amprentele“ unice ale granulelor de polen rămase în pământ. În felul acesta, ei pot stabili ce plante se cultivau odinioară. Şi, tocmai datorită caracteristicilor distincte ale fiecărui tip de polen, florile recunosc polenul produs de indivizi din aceeaşi specie.

Cum călătoreşte polenul

După ce mâţişorii sau conurile scuturate de vânt eliberează polenul, transportarea lui este lăsată adesea pe seama aerului. Şi apa joacă un rol important în transportarea polenului la plantele acvatice. Întrucât polenizarea prin vânt uneori este reuşită, alteori nu, copacii şi plantele care depind de aceasta trebuie să producă polen în cantităţi uriaşe. * Însă tot acest  polen le pricinuieşte alergicilor mari neplăceri.

Deşi vântul are un rol-cheie în polenizarea multor arbori şi plante erbacee, plantele cu flori au nevoie de agenţi mai eficienţi, deoarece ele nu cresc în număr mare. Dar cum ajunge polenul lor la plante din aceeaşi specie, aflate probabil la kilometri distanţă? Prin intermediul unor „curieri“ foarte destoinici: liliecii, păsările şi insectele! Fireşte, „curierii“ nu transportă polenul de la o floare la alta fără să fie răsplătiţi!

Florile îi îmbie cu nectar, un suc gustos căruia le e greu să-i reziste. În timp ce se întinde să sugă preţioasa băutură, „curierul“ se umple din cap până-n picioare cu polen şi îl duce la următoarea floare pe care poposeşte pentru încă o gură de nectar.

Insectele sunt principalii polenizatori mai cu seamă în ţările cu climă temperată. Hrănindu-se cu nectar şi cu polen, ele vizitează zilnic nenumărate flori. * „Polenizarea reprezintă, poate, cea mai însemnată contribuţie a insectelor la sănătatea omului, pentru care însă primesc cele mai puţine laude“, precizează entomologa May Berenbaum. De obicei, florile pomilor fructiferi depind de polenizarea încrucişată pentru a da mult rod. Iată, aşadar, ce însemnătate are transportul polenului pentru sănătatea noastră!

Cum sunt momiţi „curierii“

Florile trebuie nu numai să atragă polenizatorii, dar şi să-i răsplătească. Cum fac ele acest lucru? Unele îi ademenesc cu un loc de popas la soare, unde să se poată încălzi. Altele îşi fac reclamă „produselor“ printr-un aspect şi miros plăcut. Punctele şi dungile colorate ale multor flori sunt adevărate „indicatoare“, arătându-le polenizatorilor unde se află nectarul.

Felul în care îşi atrag florile musafirii diferă de la o specie la alta. Unele emană un miros ca de putrefacţie ca să atragă muştele. Pentru a-şi asigura polenizarea, altele îi amăgesc pe „curieri“. Floarea orhideei Ophry apifera, bunăoară, aduce atât de mult cu o albină, încât masculii îndrăgostiţi se lasă păcăliţi şi poposesc pe ea. Anumite flori capturează insectele şi le eliberează numai după ce înaripatele şi-au îndeplinit misiunea de polenizatori. „Niciun alt proces din lumea plantelor nu este mai delicat, mai precis şi mai ingenios decât polenizarea“, scrie botanistul Malcolm Wilkins.

Dacă Făuritorul tuturor lucrurilor nu ar fi înzestrat plantele cu capacitatea de a atrage polenizatorii, multe nu s-ar reproduce. Referindu-se la rezultatele acestui proces uluitor, Isus a spus: „Învăţaţi de la crinii câmpului, priviţi cum cresc: nici nu trudesc, nici nu torc, dar vă spun că nici chiar Solomon, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei“. — Matei 6:25, 28, 29.

Graţie polenizării, plantele se înmulţesc şi produc hrana necesară vieţii. Deşi poate că polenul îi necăjeşte pe unii dintre noi, ar trebui să le fim recunoscători neosteniţilor polenizatori ce împrăştie acest praf esenţial vieţii. Recoltele bogate depind în mare măsură de uluitorul proces natural al polenizării, doar una dintre nenumăratele lucrări de creaţie ale lui Dumnezeu.

[Note de subsol]

[Chenarul/Fotografiile de la paginile 16, 17]

Polenizatorii

MUŞTE ŞI GÂNDACI

Aceştia sunt câţiva dintre eroii uitaţi ai polenizării. Dacă vă place ciocolata, atunci trebuie să-i fiţi recunoscători unei musculiţe ce polenizează de zor florile arborelui de cacao.

LILIECI ŞI FALANGERI

Polenizarea multora dintre cei mai falnici arbori de pe pământ, precum capocul şi baobabul, depinde de lilieci. Unii lilieci frugivori se hrănesc nu numai cu nectar, ci şi cu fructe, împrăştiind astfel seminţele. Într-adevăr, un dublu serviciu! Falangerii, mici marsupiale din Australia, sunt şi ei polenizatori. În timp ce vizitează florile ca să se ospăteze cu nectar, corpul lor îmblănit se umple tot de polen, pe care apoi îl duc la alte flori.

FLUTURI

Nectarul ocupă un loc de seamă şi în meniul acestor superbe insecte, ele încărcându-se cu polen în timp ce zboară din floare în floare. Polenizarea unor specii de orhidee depinde în totalitate de activitatea fluturilor-de-noapte.

SUGĂTOARE DE NECTAR ŞI COLIBRI

Aceste păsări viu colorate zboară necontenit din floare în floare, sugându-le nectarul. Polenul se prinde de penele din jurul capului şi de pe piept.

ALBINE ŞI BONDARI

Albinele sunt cei mai eficienţi polenizatori; corpul lor păros atrage polenul la fel de repede precum atrag lentilele ochelarilor praful. Un singur bondar poate duce în spate până la 15 000 de granule de polen. În secolul al XIX-lea, bondari din Anglia au fost aclimatizaţi în Noua Zeelandă. Ca urmare, producţia de trifoi a crescut considerabil, asigurând hrana animalelor domestice.

Albina meliferă este cel mai important polenizator din lume. De obicei, preferă să se înfrupte din nectarul unei singure specii de plante ce creşte din abundenţă în preajma stupului. Potrivit calculelor entomologului Christopher O’Toole, „circa 30% din hrana omului depinde direct sau indirect de polenizarea efectuată de albine“. Albinele au un rol important în polenizarea livezilor de migdali, meri, pruni şi cireşi, precum şi a plantelor de kiwi. În unele zone, agricultorii îi plătesc pe apicultori pentru serviciile aduse de fiecare stup.

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Orhidee-albină