Salt la conţinut

Salt la cuprins

Aţi dori să gustaţi nişte viermi?

Aţi dori să gustaţi nişte viermi?

Aţi dori să gustaţi nişte viermi?

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN ZAMBIA

OAMENILOR nu le prea surâde ideea de a mânca viermi. Unora însă le place să mestece aceste vietăţi fără oase, considerându-le adevărate delicatese. În multe zone ale Africii, omida fluturelui-de-noapte Imbrasia belina este un aliment foarte apreciat. Pe continentul african, este cunoscută sub numele de viermele de mopan, după arborele pe care îi place să trăiască, arborele mopan (Colophospermum mopane). Multe comunităţi rurale aşteaptă cu nerăbdare culesul hrănitoarelor omizi, ce nu stau o clipă locului. „Sunt o sursă foarte importantă de proteine“, spune Keith Leggett de la Societatea Kalahari pentru Conservarea Naturii. În plus, viermii au un rol important în ecologia savanei, în mare parte uscată şi relativ nefertilă.

Pe la începutul lui noiembrie, când ploile calde udă sudul Africii, pământul se trezeşte la viaţă. Milioane de pupe, ce trăiesc în pământ, se transformă în fluturi eleganţi. În doar câteva săptămâni, din micile lor ouă vor apărea larvele. La un moment dat, ele vor lua forma unor omizi durdulii, viu colorate, semănând leit cu nişte „cârnăciori“.

În zonele în care se consumă multe plante bogate în amidon, precum maniocul şi porumbul, omizile sunt un binevenit supliment alimentar. Deşi, probabil, multora nu le prea surâde ideea de a mânca omizi, datorită conţinutului lor proteic de peste 60%, aceşti viermi sunt foarte căutaţi, mai cu seamă acolo unde alimentele bogate în proteine sunt scumpe sau greu de găsit. O porţie de omizi comestibile este la fel de hrănitoare ca o porţie de carne sau de peşte, asigurând aproximativ trei sferturi din necesarul zilnic de proteine, vitamine şi minerale al unui adult. Aceste mici vietăţi sunt cu adevărat hrănitoare!

Consumatorii de omizi rămân de-a dreptul uluiţi când află câţi bani cheltuiesc agricultorii din alte zone ale lumii pe chimicale ca să stârpească aceste insecte bogate în substanţe nutritive. Milioanele de omizi mănâncă frunze adesea toxice şi cu gust neplăcut, transformându-le într-un aliment cu valoare nutritivă. Iar asta fără ajutorul unor utilaje agricole scumpe şi fără taxe agricole! Aşadar, cu minimum de efort, oamenii pot avea parte de recolte bogate de omizi. Nu trebuie decât să întindă mâna şi să le culeagă.

Rolul viermilor de mopan în fertilitatea şi echilibrul ecologic al savanei nu este deloc neglijabil. Deşi elefantul african impresionează prin pofta-i de mâncare nestăvilită, de altfel pe măsura dimensiunilor lui, performanţele lui digestive sunt pur şi simplu eclipsate de umilul vierme de mopan. În scurta lor existenţă, de numai şase săptămâni, armatele de omizi devorează de zece ori mai multă vegetaţie şi produc o cantitate de excremente de aproape patru ori mai mare decât elefanţii din aceeaşi zonă! Nu este de mirare, aşadar, că în acest timp masa corporală a omizii creşte de. . . 4 000 de ori! Şi nu ne surprinde că recoltarea necontrolată a omizilor afectează fertilitatea solului şi echilibrul ecologic al pământului.

Cum se culeg omizile? În fiecare sezon ploios, femeile din zonele rurale adună prima din cele două recolte anuale de omizi. Ele strâng viermi câteva săptămâni la rând. Apoi, le scot măruntaiele, îi fierb şi îi întind afară la uscat. Strânsul şi pregătitul omizilor comestibile pretind însă o grijă specială. Perişorii şi ţepii protectori ce împodobesc corpul unor specii trebuie înlăturaţi. Omizile se manevrează cu grijă, deoarece unele se hrănesc cu plante toxice pentru om. Odată prelucrate, omizile uscate se pot consuma ca gustare crocantă, deşi cel mai adesea sunt rehidratate şi prăjite cu roşii şi ceapă. Sau se pot fierbe, din ele făcându-se o mâncare scăzută.

Ideea de a mânca omizi poate că vă surâde sau poate că nu veţi dori să gustaţi niciodată aceste delicatese exotice. Nu uitaţi însă că ele reprezintă o sursă alimentară bogată în proteine. În plus, pentru multe familii din Africa, ele sunt şi o sursă de venit.

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Datorită conţinutului său proteic ridicat, viermele de mopan este un aliment important

[Legenda fotografiei de la pagina 27]

În scurta-i existenţă, de numai şase săptămâni, masa corporală a viermelui de mopan creşte de. . . 4 000 de ori