O „lebădă neagră“ pe canalele Veneţiei

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN ITALIA

ALUNECĂ uşor printre ziduri umede şi pe sub poduri de piatră arcuite. Trece pe sub ferestre cu arabescuri şi balcoane pline de flori. E neagră, elegantă şi tăcută. De departe aduce cu o lebădă neagră. Deşi corpul îi este de lemn, iar gâtul, care nu-i nici flexibil, nici împodobit cu pene, e de metal, ea se plimbă pe canalele Veneţiei cu graţia acestei elegante păsări. Gondola, căci despre ea vorbim, este, în opinia unora, cea mai vestită barcă din lume. Dar cum a apărut ea şi de ce se bucură de atâta popularitate? Ce o face unică între bărci?

Originile gondolei

Este destul de greu să se stabilească cu exactitate când s-a construit prima gondolă. După părerea unora, acest lucru s-a întâmplat în secolul al XI-lea. Primele picturi care o înfăţişează datează de pe la sfârşitul veacului al XV-lea. Deşi gondola era o barcă cu fundul plat, abia în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea i s-a dat forma caracteristică alungită şi i s-a făcut prora din fier, care au făcut-o unică între bărci şi i-au adus atâta faimă.

Şi originea numelui ei este greu de stabilit. Unii susţin că termenul „gondolă“ derivă  din latinescul cymbula, numele unei bărci mici, sau din conchula, diminutivul lui concha, „cochilie“.

Simbolul Veneţiei

De un lucru putem fi însă siguri: există o strânsă legătură între această barcă şi Veneţia. Gondola este considerată de mulţi cel mai important simbol al oraşului. Să ne gândim la picturile sau fotografiile cu Veneţia: mai toate înfăţişează câte o gondolă!

Gondola însă este mai mult decât un simbol. Cu ea „descoperi o cu totul altă Veneţie“, spune Roberto, un gondolier ce-i poartă pe turişti pe canalele oraşului. „Nu vezi doar priveliştile obişnuite, ci descoperi adevărata faţă a Veneţiei.“ Renumitul scriitor german Johann Wolfgang von Goethe a spus că în această barcă s-a simţit „Stăpânul Adriaticii, cum de altfel se simte orice veneţian în clipa în care se întinde în gondola sa“. Roberto continuă: „Când alunecă lin pe canale, gondola se armonizează perfect cu atmosfera tihnită a Veneţiei. Cufundat în perne moi, ai senzaţia că timpul stă pe loc“.

Caracteristicile gondolei

Pare surprinzător că o gondolă înaintează în linie dreaptă, dat fiind că n-are decât o vâslă, fixată într-o furcă, pe partea dreaptă a bărcii. Ne-am putea gândi pe bună dreptate că, dacă nu i se corectează în permanenţă direcţia, barca o va lua într-o parte ori se va învârti în cerc. Dar asta nu se întâmplă. De ce? Gilberto Penzo, specialist în bărci de epocă, a scris: „Dacă am compara structura bărcii cu un tors omenesc, chila ar reprezenta coloana vertebrală, iar osatura, coastele. Folosind o metaforă, am putea spune că gondola suferă de o gravă formă de scolioză“. Cu alte cuvinte, corpul bărcii este asimetric, partea din dreapta fiind mai îngustă decât cea din stânga cu 24 cm. Ca urmare, gondola pluteşte cu bordul drept cufundat mai mult în apă decât cel stâng. Această aplecare într-o parte compensează forţa de împingere rezultată în urma folosirii singurei vâsle, precum şi greutatea gondolierului, care nu stă la mijlocul bărcii când vâsleşte. Toate acestea fac ca gondola să înainteze în linie dreaptă.

O altă caracteristică a „lebedei“ este gâtul, adică prora. Nu numai pupa gondolei este de metal, ci şi prora. Iată ce a scris Gianfranco Munerotto despre prora gondolei: „E atât de frumoasă, de neobişnuită, încât rămâne o  amintire de neşters pentru oricine o vede întâia oară“. Iniţial, prora de fier compensa greutatea gondolierului care vâslea la pupă. În prezent, ea are doar un rol decorativ. Potrivit tradiţiei, elementele prorei simbolizează cele şase cartiere ale Veneţiei, numite sestieri, în timp ce micul dinte din spatele gâtului reprezintă insula veneţiană Giudecca. Se spune că partea în formă de S de la proră reprezintă Canal Grande, principalul canal al Veneţiei, care face două bucle.

O altă caracteristică a gondolei este culoarea neagră a „penajului“. Explicaţiile sunt variate. Unii spun că, în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, gondolele erau atât de colorate, de luxoase şi de decorate, încât, în dorinţa de a încuraja sobrietatea, Senatul veneţian s-a văzut obligat să-i amendeze pe proprietarii de gondole exagerat de ornamentate. Totuşi, mulţi au preferat să plătească amenda decât să renunţe la decoraţiuni. Ca urmare, un magistrat a dat o lege prin care toate gondolele trebuiau vopsite în negru. În opinia altora, culoarea neagră a fost aleasă în semn de doliu pentru miile de oameni răpuşi de ciuma neagră. Alţii însă au spus că gondolele negre puneau cel mai bine în valoare tenul alb al veneţienelor de rang nobil. Adevărul însă este mult mai simplu: cel puţin la început, gondolele erau negre pentru că erau date cu smoală ca să nu intre apa în ele.

După o plimbare liniştită cu lebăda neagră pe canalele oraşului, ne întoarcem la debarcader, de unde a început călătoria noastră. Urcăm treptele privind cum gondola se îndepărtează uşor. Un gând fugar ne trece prin minte: Oare îşi va întoarce graţioasa lebădă capul spre noi, ca să-şi netezească penele zburlite?

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Corpul unei gondole este asimetric

[Legenda fotografiei de la paginile 24, 25]

Prora, cu forma ei unică

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Roberto, un gondolier veneţian

[Provenienţa fotografiei de la pagina 25]

© Medioimages