Au supravieţuit atacului terorist din Mumbai

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN INDIA

ORAŞUL Mumbai, cunoscut în trecut sub numele de Bombay, are o populaţie înfloritoare, ce depăşeşte 18 milioane de locuitori. Zilnic, între şase şi şapte milioane de oameni călătoresc cu trenurile suburbane rapide pentru a ajunge la locul de muncă, la şcoală, în zonele comerciale sau în diverse locuri de atracţie turistică din oraş. La orele de vârf, trenurile de nouă vagoane, a căror capacitate este în mod normal de 1 710 călători, sunt supraaglomerate, transportând aproximativ 5 000 de pasageri. Într-un asemenea moment, la 11 iulie 2006, trenurile din Mumbai au fost ţinta unor atentate teroriste. În mai puţin de 15 minute, în câteva trenuri de pe ruta vestică au explodat şapte bombe. Bilanţul atacurilor a fost de peste 200 de morţi şi 800 de răniţi.

Un număr destul de mare de Martori ai lui Iehova din cele 22 de congregaţii din Mumbai şi suburbii călătoresc regulat cu aceste trenuri, iar când au avut loc atentatele mulţi dintre ei se aflau în tren. Din fericire, niciunul nu şi-a pierdut viaţa. Mai mulţi însă au fost răniţi. Anita se întorcea acasă de la serviciu. Trenul era foarte aglomerat, iar ea se afla lângă uşa unui compartiment de clasa I ca să poată coborî mai repede. Trenul se deplasa cu viteză. Deodată, s-a auzit o explozie puternică, iar compartimentul în care se afla ea s-a umplut de fum negru. Când a scos capul pe uşă a văzut că, în dreapta, partea metalică laterală a următorului compartiment era desprinsă şi atârna în afara trenului la un unghi de 45°. A rămas îngrozită zărind trupuri moarte  şi bucăţi de corpuri omeneşti aruncate pe şine în urma suflului exploziei. După câteva secunde, care i s-au părut o eternitate, trenul s-a oprit. Împreună cu alţi pasageri, a sărit din tren şi a început să fugă cât mai departe. Anita l-a sunat de pe celular pe soţul ei, John, reuşind să ia legătura cu el. După câteva minute însă, întreaga reţea telefonică a oraşului s-a blocat din cauza numeroaselor apeluri ale oamenilor îngrijoraţi. Până să ia legătura cu soţul ei, Anita îşi păstrase cât de cât calmul. Dar când i-a auzit vocea, copleşită de situaţie, a început să plângă. I-a spus ce se întâmplase şi l-a rugat să vină să o ia de acolo. În timp ce-l aştepta, a început o ploaie torenţială, care a distrus în mare parte dovezile ce le-ar fi fost utile investigatorilor.

Claudius, un alt Martor al lui Iehova, a plecat de la birou mai repede decât de obicei. A urcat în trenul de 17:18 în staţia Churchgate, capătul de linie al Căilor Ferate de Vest. A mers într-un compartiment de clasa I. Întrucât până la staţia Bhayandar avea de mers cam o oră, a început să-şi caute un loc. L-a zărit pe Joseph, un Martor dintr-o congregaţie apropiată. Cei doi au discutat despre ultimele noutăţi, iar timpul s-a scurs foarte repede. Obosit după o zi de muncă, Joseph a aţipit. Pentru că trenul era arhiplin, Claudius s-a ridicat de pe scaun cu o staţie înainte, ca să poată ajunge la uşă. Între timp, Joseph s-a trezit şi s-a întins peste spătarul scaunului ca să-l salute pe Claudius. Ţinându-se de mânerul scaunului, Claudius s-a aplecat să-i spună ceva. Se pare că asta i-a salvat viaţa. Deodată, s-a auzit un zgomot puternic. Compartimentul a fost zguduit violent, s-a umplut de fum şi s-a cufundat în întuneric adânc. Claudius a fost azvârlit la podea, între scaune. Îi ţiuiau urechile şi părea că-şi pierduse auzul. Exact pe locul în care stătuse cu câteva clipe înainte, acum se căsca o gaură. Unii călători care s-au aflat lângă el fuseseră aruncaţi pe şine prin gaură, alţii zăceau pe podea fără viaţă. El a supravieţuit exploziei celei de-a cincea bombe din cele şapte care au zguduit căile ferate în acea zi fatidică de marţi.

Claudius a fost dus la spital, hainele fiindu-i pline de sânge. Însă, în mare parte, era sângele celorlalţi călători care nu au avut şansa să supravieţuiască. A scăpat destul de uşor: cu timpanul spart, arsuri pe o mână şi părul pârlit. La spital i-a întâlnit pe Joseph şi pe soţia sa, Angela, care se aflase în compartimentul vecin, rezervat femeilor. Ea nu păţise nimic, în schimb Joseph fusese lovit la ochiul drept şi îşi pierduse auzul. Toţi trei i-au mulţumit lui Iehova că au scăpat cu viaţă. Claudius a spus care a fost primul lui gând când şi-a recăpătat cunoştinţa: „Ce inutil e să agoniseşti bani şi bunuri materiale în acest sistem! Poţi să-ţi pierzi viaţa într-o clipă“. Ce fericit era că cel mai important lucru din viaţa lui este prietenia cu Iehova Dumnezeu!

Într-un interval scurt de timp, asupra oraşului Mumbai s-au abătut mai multe nenorociri: inundaţii catastrofale, revolte şi apoi atentatele teroriste. Cu toate acestea, cei peste 1 700 de Martori ai lui Iehova au un spirit excelent. Plini de zel, ei le vorbesc cu regularitate semenilor despre minunata speranţă a unei lumi noi, în care violenţa va aparţine trecutului. — Revelaţia 21:1-4.

[Text generic pe pagina 23]

Exact pe locul în care stătuse cu câteva clipe înainte, acum se căsca o gaură

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Anita

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Claudius

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Joseph şi Angela

[Provenienţa fotografiei de la pagina 22]

Sebastian D’Souza/AFP/Getty Images