Fructul preferat al parfumierului

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN ITALIA

ISTORIA parfumurilor este foarte veche. Chiar şi în timpurile biblice, unii îşi puteau permite să-şi înmiresmeze casa, hainele, patul şi corpul. Parfumurile conţineau printre altele aloe, ulei balsamic, scorţişoară şi alte mirodenii. — Proverbele 7:17; Cântarea cântărilor 4:10, 14.

Şi în prezent, în industria parfumurilor se folosesc ca ingrediente de bază esenţele de plante. Unul dintre aceste ingrediente este produs în Calabria, cea mai sudică regiune a Peninsulei Italice. Dacă nu aţi auzit de bergamotă, trebuie să ştiţi că aroma acestui fruct se găseşte în aproximativ o treime din parfumurile pentru femei şi o jumătate din colóniile pentru bărbaţi vândute în magazinele din întreaga lume. Şi pentru că am fost chiar în „ţara“ acestui fruct deosebit, am vrea să vă povestim câteva lucruri despre el.

Bergamotele fac parte din familia citricelor, bergamotierul fiind un arbore cu frunze veşnic verzi. El înfloreşte primăvara şi face nişte fructe galbene, cam de mărimea unei portocale, dar cu coaja netedă. Fructele se coc toamna târziu sau la începutul iernii. Mulţi specialişti consideră bergamotierul un hibrid, originile lui rămânând încă un mister. Nu se cunosc soiuri sălbatice de bergamotieri. În plus, un bergamotier nu se înmulţeşte prin sămânţă, ci prin altoire. Cultivatorii iau dintr-un bergamotier o mlădiţă, sau un altoi, şi o fixează pe un portaltoi dintr-o specie similară, cum ar fi Citrus aurantifolia (un soi de lămâi) sau Citrus aurantium (un soi de portocal).

Parfumierii consideră că bergamotele au calităţi unice. Într-o carte de specialitate se arăta că esenţa extrasă din aceste fructe are proprietăţi rar întâlnite: „de a amalgama şi a fixa arome diferite, dând naştere unui buchet unic, precum şi de a conferi o notă de prospeţime deosebită oricărui amestec din care face parte“. *

Calabria, „ţara bergamotierilor“

Potrivit documentelor istorice, în Calabria se cultivau bergamotieri încă de pe la începutul secolului al XVIII-lea, iar localnicii vindeau ocazional esenţă de bergamotă străinilor ce treceau pe aici. Cultivarea în scop comercial este însă strâns legată de succesul apei de colonie. În 1704, Gian Paolo Feminis, un italian care a emigrat în Germania, a creat o apă de toaletă căreia i-a pus numele Aqua admirabilis, adică „apă admirabilă“. Principalul ei ingredient era esenţa de bergamotă. Acest parfum a ajuns să fie cunoscut drept eau de Cologne, adică apă de colonie, sau simplu colónie, după numele oraşului în care a fost produs.

Reggio di Calabria este „ţara“ primei livezi de bergamotieri, datând cam din anul 1750. Din vânzările de esenţă de bergamotă s-au obţinut profituri serioase şi, ca  urmare, livezile s-au extins. Bergamotierii au nevoie de o climă blândă, preferă lumina solară dinspre sud şi trebuie feriţi de vânturile reci din nord. În schimb, nu le plac vânturile puternice, variaţiile mari de temperatură şi nici umiditatea prelungită. Fâşia îngustă de pământ, de numai 5 km lăţime şi 150 km lungime, din apropierea extremităţii sudice a coastei Italiei oferă microclimatul ideal. Deşi se încearcă să se cultive bergamotieri şi în alte zone, o mare parte din producţia mondială de bergamote provine din zona oraşului Reggio di Calabria. Singura ţară în care se mai cultivă cu succes este Côte d’Ivoire din Africa.

Uleiul esenţial de bergamotă, un lichid galben-verzui, se extrage din coaja fructului. Iată metoda tradiţională de extracţie a uleiului: se taie fructul în jumătate, se scoate pulpa, se stoarce coaja, iar esenţa ce iese din stratul exterior, colorat este absorbită de nişte bureţi. Pentru a extrage 1 kg de esenţă prin această metodă sunt necesare peste 200 kg de bergamote. În prezent, aproape toate esenţele sunt extrase cu ajutorul maşinilor, care au nişte discuri sau cilindri abrazivi ce răzuiesc coaja fructelor întregi.

Puţin cunoscut, dar foarte folosit

Acest fruct nu este foarte cunoscut în afara Calabriei, dar, potrivit unei lucrări de referinţă, „bergamota este, în rândul experţilor, un cuvânt magic“. Mireasma acestui fruct se regăseşte nu numai în parfumuri, ci şi în săpunuri, deodorante, paste de dinţi şi creme. Esenţa de bergamotă este folosită ca agent aromatizant la îngheţate, ceaiuri, dulciuri şi băuturi. Întrucât accelerează bronzarea, a devenit un ingredient şi în loţiunile de bronzat. Datorită proprietăţilor ei antiseptice şi bactericide, această esenţă este utilizată şi în industria farmaceutică, fiind un bun dezinfectant în chirurgie, oftalmologie şi dermatologie. Pectina de bergamotă, o substanţă puternică de gelatinizare, a devenit un ingredient în preparatele hemostatice şi antidiareice.

În laborator s-au izolat aproximativ 350 de componente ale esenţei de bergamotă, care îi dau acel buchet unic şi îi conferă numeroase alte calităţi. Şi când ne gândim că toate astea se regăsesc într-un singur fruct!

Probabil că scriitorii Bibliei nu cunoşteau bergamota. Totuşi, oricine apreciază calităţile acestor citrice, dar şi înţelepciunea Creatorului lor, va exclama cu siguranţă la fel ca psalmistul: „Lăudaţi-l pe Iehova . . ., pomi roditori“! — Psalmul 148:1, 9.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Esenţa de bergamotă se extrage răzuind coaja fructelor întregi

[Provenienţa fotografiei]

© Danilo Donadoni/Marka/age fotostock