Lumea în obiectiv
Lumea în obiectiv
▪ „În Statele Unite, conducerea autovehiculelor în stare de ebrietate este una dintre infracţiunile care cauzează cele mai multe decese“, a afirmat ministrul interimar al transporturilor, Maria Cino. Dintre decesele cauzate de accidentele rutiere în 2005 în Statele Unite, 39% au fost provocate de consumul de alcool. — MINISTERUL AMERICAN AL TRANSPORTURILOR.
▪ „Pe fiecare kilometru pătrat al oceanului planetar plutesc în prezent peste 18 000 de gunoaie din plastic.“ — PROGRAMUL NAŢIUNILOR UNITE PENTRU MEDIU.
▪ „Anual, americanii petrec o jumătate de miliard de ore jucând jocuri [pe calculator] la locul de muncă, pierderile cauzate de scăderea productivităţii fiind de zece miliarde de dolari.“ În această statistică nu este inclus numărul de ore „pe care îl petrec la locul de muncă navigând pe net în scopuri personale“. — SITE-UL MANAGEMENT-ISSUES.
Violenţă asupra copiilor
„Violenţa face parte din viaţa de zi cu zi a multor copii“, afirmă Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Potrivit unui raport recent al secretarului general ONU, „în 2002, pe glob, au fost ucişi aproximativ 53 000 de copii“. Alte milioane de copii sunt exploataţi. Între formele de exploatare a copiilor se numără munca forţată, prostituţia şi pornografia. Se va pune vreodată capăt acestor fapte abominabile? În raportul secretarului general se preciza: „Cum pot fi copiii ocrotiţi acasă şi în alte locuri? Părinţii ar trebui să-şi educe bine copiii, să aibă grijă de ei şi să-i disciplineze în spiritul iubirii şi fără violenţă. În plus, între părinţi şi copii ar trebui să se formeze o strânsă relaţie de prietenie“.
Prieteniile prelungesc viaţa
Potrivit revistei Journal of Epidemiology and Community Health, cine are mai mulţi prieteni trăieşte mai mult. Un studiu, efectuat într-un interval de 10 ani pe un eşantion de circa 1 500 de australieni de peste 70 de ani, a arătat ce efect au relaţiile interumane asupra duratei vieţii. Rata mortalităţii în rândul celor ce au mulţi prieteni apropiaţi este cu 22% mai mică decât în rândul celorlalţi. La persoanele în vârstă, prieteniile strânse au efecte pozitive în privinţa „luptei cu depresia, a încrederii în propriile capacităţi, a moralului, a capacităţii de a face faţă problemelor sau a sentimentului că deţii controlul asupra propriei vieţi“, mai spune articolul.
Britanici datornici
„Mai bine de o treime din adulţii care au un cont bancar îşi depăşesc mereu contul pentru a-şi satisface unele necesităţi financiare imediate“, precizează ziarul londonez The Daily Telegraph. În loc ca posibilitatea de a depăşi contul să fie luată în calcul doar în caz de urgenţă, ea a devenit o „strictă necesitate“ pentru cele 3,5 milioane de britanici care îşi depăşesc mereu contul. Keith Tondeur, directorul general al organizaţiei caritabile Credit Action, spune că de vină este „mentalitatea satisfacerii imediate a dorinţelor, care a pus stăpânire pe întreaga societate“. Dl Tondeur avertizează: „Milioane dintre noi cheltuim în permanenţă mai mult decât avem, iar în lipsa celor mai elementare noţiuni financiare, majoritatea habar n-avem cât ne costă în realitate acest stil de viaţă“.
Zborurile de noapte şi încălzirea globală
Dârele de aburi condensaţi, lăsate pe cer de avioanele cu reacţie, afectează temperatura atmosferică, precizează revista Scientific American. Ziua, acestea reflectă razele soarelui, ducând la răcirea atmosferei. Noaptea însă reţin căldura sub ele. Cercetătorii britanici au descoperit că „încălzirea atmosferei provocată de zborurile dintre orele şase seara şi şase dimineaţa reprezintă 60–80% din încălzirea cauzată în general de traficul aerian, deşi zborurile de noapte nu reprezintă decât un sfert din numărul total de zboruri“, precizează articolul.