Pana — o capodoperă a ingineriei

CU O bătaie de aripi, pescăruşul se avântă spre înaltul cerului. Se roteşte, se învârte şi, lăsându-se purtat de curenţii de aer, se înalţă cu o uşurinţă fără egal. După ce face doar câteva mici ajustări ale unghiului de înclinaţie al aripilor şi al cozii, încremeneşte parcă pe bolta cerului. Cum de izbuteşte pasărea o asemenea performanţă? Cum de îi sunt mişcările atât de graţioase, chiar desăvârşite? Răspunsul ni-l dau. . . penele!

În împărăţia animalelor, păsările sunt singurele vietăţi cu pene. Majoritatea păsărilor au mai multe tipuri de pene. Cele pe care le vedem înainte de toate sunt penele de contur, care acoperă corpul păsării, făcându-l neted şi dându-i formă aerodinamică. Între penele de contur se numără penele de la aripi şi cele de la coadă, esenţiale pentru zbor. Se estimează că o pasăre colibri are aproape 1 000 de pene de contur, iar o lebădă peste 25 000.

Pana este o adevărată capodoperă inginerească. Axul principal al unei pene, numit rahis, este flexibil, dar deosebit de rezistent. Din el pornesc şiruri de barbe ce se întrepătrund. Acestea formează steagul penei, sau partea plată a penei. Barbele sunt unite între ele prin intermediul câtorva sute de barbule minuscule, care, fiind prevăzute cu croşete, se prind cu uşurinţă de barbulele învecinate, formând un soi de „fermoar“. Când barbulele se desfac, e suficient ca pasărea să-şi facă toaleta şi „fermoarul“ se închide. Dacă vedeţi cumva o pană cu barbulele desfăcute, puteţi încerca să-i redaţi forma iniţială prinzând pana între degete şi trăgând uşurel până la vârf.

Îndeosebi penele de zbor sunt asimetrice, steagul intern fiind mai îngust decât cel extern. Datorită acestui design tipic de aripă, fiecare pană de zbor poate îndeplini ea însăşi rol de aripă. Dacă priviţi cu atenţie o pană mare care serveşte la zbor, veţi vedea că, de-a lungul rahisului, pe partea inferioară, există un şănţuleţ. Acest element simplu din structura penei conferă rezistenţă axului, permiţându-i să se îndoaie şi să se răsucească, fără să se frângă.

Multiplele funcţii ale penelor

Între penele de contur ale multor păsări sunt dispuse penele filoplume şi penele filiforme. Filoplumele sunt nişte pene lungi şi fine. Se crede că senzorii aflaţi la baza lor avertizează pasărea ori de câte ori este ceva în neregulă cu penele de la suprafaţă şi o ajută chiar să evalueze viteza curenţilor de aer. Barbele  filiformelor — singurele pene care nu încetează să crească şi care nu cad niciodată — se sfărâmă, devenind o pudră fină. Se pare că, graţie acesteia, penajul este impermeabil.

Între numeroasele funcţii pe care le îndeplinesc, penele ocrotesc păsările de căldură, de frig şi de razele ultraviolete. De pildă, se pare că raţelor marine nu le displac curenţii oceanici foarte reci. Cum e posibil aşa ceva? Sub „haina“ aproape impermeabilă de pene de contur, se găseşte un strat gros format din pene moi şi zbârlite, numit puf. Poate avea aproximativ 1,7 cm grosime şi acoperă aproape întregul corp al raţei. Puful natural este un izolant atât de eficient, încât, până în clipa de faţă, nu s-a inventat material sintetic care să-l egaleze!

Penele se uzează la un moment dat. Nu ne miră aşadar că păsările năpârlesc, adică le cad penele vechi şi le cresc altele noi. La majoritatea păsărilor, penele de la aripi şi de la coadă cad eşalonat, pentru ca păsările să nu-şi piardă capacitatea de a zbura.

„Sunt prea perfecte“

Aparatele de zbor sigure sunt rodul muncii în echipă a proiectanţilor, inginerilor şi constructorilor. Ce putem spune despre păsări şi penele lor? În absenţa fosilelor care să ateste evoluţia penelor, pe tema originii penelor s-au născut dispute aprinse în rândul oamenilor de ştiinţă. Revista Science News sublinia că dezbaterile sunt marcate de „bigotism“, de „apelative jignitoare“ şi de „fervoare paleontologică“. Un biolog evoluţionist, care a organizat un simpozion pe tema evoluţiei penei, a mărturisit: „Nu mi-am închipuit vreodată că un subiect ştiinţific ar putea genera manifestări atât de necioplite şi atâta ostilitate“. Dacă penele chiar au evoluat, de ce sunt discuţiile pe această temă atât de înverşunate?

„Penele sunt prea perfecte: asta e problema“, subliniază Manual of Ornithology — Avian Structure and Function, folosit la Universitatea Yale. Nimic nu arată că penele ar fi avut nevoie de vreo îmbunătăţire. În realitate, „cea mai veche pană fosilă * cunoscută de noi nu se deosebeşte cu nimic de o pană din zilele noastre“. Totuşi, potrivit teoriei evoluţiei, penele trebuie să fie rezultatul acumulării de modificări treptate în excrescenţele  pielii unor forme de viaţă anterioare. Mai mult decât atât, potrivit lucrării Manual of Ornithology, „penele ar fi evoluat numai dacă, în toate etapele intermediare, s-ar fi înregistrat o modificare semnificativă a valorii adaptative“.

Aşadar, nici măcar în teorie, evoluţia nu ar fi putut produce o pană decât dacă fiecare stadiu din şirul lung de modificări întâmplătoare în structura penei, transmise ereditar, ar fi mărit semnificativ şansele de supravieţuire ale animalului. Chiar mulţi evoluţionişti sunt de părere că nu e cu putinţă ca ceva atât de complex şi perfect funcţional precum pana să fi apărut de la sine.

Mai mult, dacă penele s-ar fi dezvoltat treptat, într-un lung interval de timp, ar trebui ca în tezaurul fosilier să existe forme intermediare. Dar astfel de forme nu s-au găsit, ci numai urme de pene deplin formate. „Din nefericire pentru partizanii teoriei evoluţiei, penele sunt foarte complexe“, se precizează în Manual of Ornithology.

Zborul pretinde mai mult decât pene

Nu numai penele, structuri perfecte, îi nedumeresc pe evoluţionişti. Practic, fiecare element din care e alcătuit corpul păsării este perfect proiectat pentru zbor. Să ne gândim, de pildă, la oasele păsării, care sunt uşoare şi goale pe dinăuntru, la aparatul ei respirator extraordinar de eficient şi la muşchii specializaţi pentru a bate din aripi şi a controla aripile. Pasărea are chiar şi muşchi care controlează poziţia fiecărei pene în parte! Anumiţi nervi conectează fiecare muşchi la micuţul şi totuşi impresionantul ei creier, care e programat să controleze toate aceste sisteme simultan, automat şi cu mare precizie. Într-adevăr, ca să zboare, pasărea are nevoie nu doar de pene, ci de tot acest mecanism incredibil de complex!

Şi să nu pierdem din vedere că pasărea se dezvoltă dintr-o celulă minusculă ce conţine informaţii complete pentru dezvoltarea ei şi a instinctelor sale, datorită cărora, într-o bună zi, îşi va putea lua zborul. Ar putea toate acestea să apară în urma un lung şir de accidente avantajoase? Ori ne stă în faţă cea mai simplă explicaţie, dar şi cea mai logică şi mai ştiinţifică dintre toate, că păsările şi penele poartă pecetea inteligenţei supreme a unui Creator? Dovezile vorbesc de la sine. — Romani 1:20.

[Notă de subsol]

[Chenarul/Fotografia de la pagina 24]

„DOVADĂ“ FALSIFICATĂ

S-a demonstrat că o fosilă despre care s-a zis sus şi tare că era „dovada“ evoluţiei păsărilor din alte forme de viaţă era în realitate un fals. În 1999, de exemplu, revista National Geographic publica un articol despre fosila unei fiinţe înaripate cu coadă de dinozaur. Revista afirma că în sfârşit se descoperise „veriga lipsă din complicatul lanţ care face legătura între dinozauri şi păsări“. Fosila însă s-a dovedit a fi un fals, fiind în realitate un amestec de fosile provenind de la două animale. În realitate, până acum nu s-a descoperit nicio „verigă lipsă“.

[Provenienţa fotografiei]

O. Louis Mazzatenta/National Geographic Image Collection

[Chenarul de la pagina 25]

PRIVITE PRIN OCHII UNEI PĂSĂRI

Penele viu-colorate, adesea cu irizaţii, îl fascinează pe om. Dar, privite prin ochii unei păsări, penele pot părea mult mai spectaculare. Unele păsări au patru tipuri de conuri retiniene care percep culorile, în vreme ce oamenii nu au decât trei. Înzestrate cu un astfel de „echipament“, păsările percep şi radiaţiile ultraviolete, invizibile ochiului uman. Deşi pentru om masculii şi femelele anumitor specii de păsări par identici, penajul masculului reflectă radiaţiile ultraviolete altfel decât cel al femelei. Păsările însă sesizează deosebirea, ceea ce le ajută să-şi găsească un partener.

[Diagrama de la pagina 23]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Barbă

Barbulă

Rahis

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Pană de contur

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Pană filoplumă

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Pană filiformă

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Puf

[Legenda fotografiei de la paginile 24, 25]

Corb alb