Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cum să pun capăt bârfelor?

Cum să pun capăt bârfelor?

Tinerii se întreabă . . .

Cum să pun capăt bârfelor?

„Odată, am mers la o petrecere, iar ziua următoare se zicea despre mine că făcusem sex cu unul dintre băieţii invitaţi. Nu era nici pe departe adevărat!“ — Linda *.

„Aud uneori zicându-se despre mine că mi-aş da întâlniri cu o fată pe care, de fapt, nici nu o cunosc! Mulţi care bârfesc nu se sinchisesc să verifice dacă informaţiile pe care le răspândesc sunt adevărate sau nu.“ — Mike.

POATE fi mai incitant să bârfeşti sau să pleci urechea la bârfe decât să urmăreşti un film de acţiune. Amber, care are 19 ani, ştie bine lucrul acesta. „Am fost mereu ţinta bârfelor“, spune ea. „S-a zvonit că aş fi însărcinată şi că aş fi făcut avorturi. Că vând şi cumpăr droguri sau că mă droghez. De ce să spună lumea astfel de lucruri despre mine? Sincer, nu ştiu. N-am nici cea mai vagă idee!“

Bârfele şi înalta tehnologie

Când părinţii tăi au fost la vârsta adolescenţei, ultimele noutăţi se răspândeau de regulă prin viu grai. În prezent însă, şi înalta tehnologie contribuie la răspândirea bârfelor. Înarmaţi cu serviciile de e-mail şi de instant messaging, tineri cu intenţii rele pot păta reputaţia cuiva fără să rostească un cuvânt. Nu trebuie decât să apese câteva taste şi zvonurile maliţioase ajung imediat la zeci de curioşi, nerăbdători să le devoreze.

Unii sunt de părere că internetul va înlocui rapid telefonul, devenind mijlocul preferat de răspândire a bârfelor. Uneori se creează site-uri web doar cu scopul de a umili pe cineva. Adesea, blogurile online — site-uri care conţin jurnale personale — sunt suprasaturate cu bârfe pe care nimeni n-ar avea curajul să le spună pe faţă. Într-adevăr, 58% dintre tinerii care au participat la un sondaj au mărturisit că au fost ţinta bârfelor răutăcioase transmise online.

Este oare întotdeauna greşit. . .

Să vorbeşti despre alţii?

Cum consideri următoarea afirmaţie?

Este întotdeauna greşit să vorbeşti despre alţii. Adevărat Fals

Care este răspunsul corect? Depinde de situaţie. Pot exista situaţii în care chiar e bine să vorbeşti despre alţii. Biblia ne îndeamnă ‘să arătăm interes faţă de ceilalţi’ (Filipeni 2:4). Asta nu înseamnă să fim indiscreţi, amestecându-ne în chestiuni ce nu ne privesc (1 Petru 4:15). Totuşi, din discuţiile amicale aflăm informaţii ce ne pot fi de mare folos, de exemplu dacă cineva se căsătoreşte, dacă cineva a avut un copil sau dacă cineva are nevoie de ajutor în vreo privinţă. Să fim sinceri, nu putem spune că ne pasă de cei din jur dacă nu vorbim deloc despre ei.

Cu toate acestea, astfel de discuţii se pot transforma foarte uşor în bârfe. De pildă, o remarcă inocentă de genul „Dan şi Liza ar fi o pereche grozavă“ ar putea fi transmisă mai departe sub forma „Dan şi Liza sunt o pereche grozavă“, deşi poate că cei doi nu ştiu nimic despre presupusa lor idilă. „Nimic grav“, ai putea spune. Dar dacă ai fi în pielea lor?

Julie, care are 18 ani, a fost la un moment dat victima unor astfel de bârfe şi a suferit mult. „Toate astea m-au enervat tare de tot şi m-au făcut să-mi pierd încrederea în oameni“, spune ea. Jane, care are 19 ani, a trecut şi ea prin ceva asemănător. „Am început să-l evit pe băiatul cu care, chipurile, îmi dădeam întâlniri“, mărturiseşte ea. „Eram simpli prieteni şi nu mi se părea corect să nu pot vorbi cu el fără să iasă zvonuri.“

Evident, bârfele pot avea efecte adverse de durată. Cu toate acestea, mulţi dintre cei care au fost ţinta bârfelor, recunosc fără ezitare că şi ei au bârfit pe cineva la un moment dat. E-adevărat, când se fac observaţii depreciative la adresa cuiva, tentaţia să te alături discuţiei poate fi mare. De ce? „E o evadare din cotidian“, spune Phillip, care are 18 ani. „Oamenilor le place să se concentreze mai degrabă la problemele altora decât la ale lor.“ Dar ce poţi face dacă o discuţie nevinovată tinde să se transforme în bârfă?

Condu“ cu atenţie conversaţia!

Gândeşte-te de câtă dexteritate are nevoie un şofer când se deplasează pe o autostradă aglomerată. Poate că, pe neaşteptate, va trebui să treacă pe altă bandă, să reducă viteza sau chiar să oprească. Dacă însă este atent şi doreşte să călătorească în siguranţă, reuşeşte să prevadă pericolele şi să le evite.

La fel stau lucrurile şi cu conversaţia. De regulă, îţi poţi da seama când discuţia este pe punctul de a se transforma în bârfă. Când se întâmplă asta, ai putea „trece pe altă bandă“, ca să spunem aşa. Nu uita că, dacă nu acţionezi cu promptitudine, bârfele pot face mult rău. „Am spus odată despre o fată că e nebună după băieţi şi, nu ştiu cum, asta a ajuns la urechile ei“, povesteşte Mike. „N-am să uit niciodată câtă durere i se citea în glas când a venit să vorbească cu mine. Remarca mea necugetată o rănise adânc. Ne-am împăcat după un timp, însă cât de greu mi-a fost să ştiu că jignisem pe cineva în felul acesta!“

Într-adevăr, este nevoie de curaj ca „să frânezi“, cu alte cuvinte să pui capăt unei conversaţii care e pe punctul de a se transforma în bârfă. Iată ce spune Carolyn, care are 17 ani: „Trebuie să fii foarte atent la ce spui. Dacă ceea ce ştii nu provine dintr-o sursă sigură, s-ar putea să te trezeşti răspândind minciuni“.

Dacă vei pune în practică următoarele sfaturi biblice, vei putea evita bârfa:

„În mulţimea cuvintelor rostite nu se poate să nu fie fărădelege, dar cel ce-şi înfrânează buzele este prevăzător“ (Proverbele 10:19). Cu cât vorbeşti mai mult, cu atât mai mare este riscul de a spune ceva ce ai putea regreta mai târziu. La urma urmei, e mai bine să fii cunoscut ca un bun ascultător, decât ca o persoană care vorbeşte prea mult!

„Inima celui drept se gândeşte ce să răspundă, dar gura celor răi împroaşcă lucruri rele“ (Proverbele 15:28). Gândeşte-te înainte de a vorbi!

„Spuneţi adevărul fiecare aproapelui său“ (Efeseni 4:25). Înainte de a transmite anumite informaţii, asigură-te că sunt adevărate.

„Aşa cum vreţi să vă facă vouă oamenii, aşa să le faceţi şi voi lor“ (Luca 6:31). Înainte de a spune lucruri chiar şi adevărate despre o persoană, întreabă-te: Cum m-aş simţi dacă aş fi în locul lui, iar altcineva ar spune lucrurile astea despre mine?

„Să urmărim deci lucrurile care duc la pace şi lucrurile care duc la zidire reciprocă“ (Romani 14:19). Dacă nu zidesc, chiar şi informaţiile adevărate pot avea efecte negative.

„Să vă străduiţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburile voastre şi să lucraţi cu mâinile voastre“ (1 Tesaloniceni 4:11). Nu te băga în treburile altora. Există modalităţi mult mai bune de a-ţi folosi timpul.

Când victima eşti chiar tu

Una e să-ţi ţii în frâu limba şi să nu bârfeşti şi cu totul alta e să fii chiar tu subiect de bârfă. Situaţia s-ar putea să ţi se pară mult mai gravă. „Am crezut că n-o să mai am niciodată prieteni“, spune Joanne, o tânără de 16 ani despre care s-au răspândit zvonuri răutăcioase. „Erau seri când adormeam plângând. Aveam impresia că reputaţia mea e iremediabil distrusă!“

Ce poţi face dacă se bârfeşte pe seama ta fără motive întemeiate?

Priveşte dincolo de cuvinte. Încearcă să înţelegi ce-i determină pe oameni să bârfească. Unii vor să capete popularitate, să dea de înţeles că sunt în cunoştinţă de cauză. „Vor să lase impresia că sunt la curent cu toate, că ştiu totul despre toţi“, mărturiseşte Karen, care are 14 ani. Complexele de inferioritate îi pot determina pe unii tineri să-i vorbească pe alţii de rău doar ca ei să se simtă mai bine. Renee, care are 17 ani, aminteşte alt motiv. Iată ce spune ea: „Oamenii se plictisesc şi îşi fac viaţa mai interesantă creând tot soiul de scenarii şi răspândind zvonuri“.

Controlează-ţi emoţiile. Cel ce se simte rănit de bârfele spuse pe seama sa şi nu-şi ţine sub control indignarea şi sentimentele de jenă ar putea avea reacţii pe care apoi le va regreta. „Cel iute la mânie comite fapte nebuneşti“, se spune în Proverbele 14:17. Deşi e uşor de zis, dar greu de făcut, în astfel de situaţii e bine să manifeşti mai multă stăpânire ca oricând. Astfel, nu vei fi prins în capcana în care a căzut chiar cel ce te-a bârfit.

Priveşte obiectiv situaţia. Întreabă-te: Sunt sigur că am auzit chiar ceea ce s-a zis despre mine? E un zvon sau nu am înţeles bine despre ce era vorba? Sunt cumva eu prea sensibil? Fireşte, nimic nu poate scuza bârfa. Dar, dacă dramatizezi situaţia, îţi faci mai mult rău decât ţi-a făcut bârfa în sine. Adoptă o atitudine de tipul celei pe care a adoptat-o Renee. „De obicei, când cineva spune ceva negativ despre mine mă simt rănită, dar încerc să nu fac o tragedie din asta“, spune ea. „Oricum, poate că săptămâna viitoare vor lua pe altcineva în colimator.“ *

Cea mai bună apărare

Biblia spune că „toţi ne poticnim de multe ori“, după care adaugă: „Dacă cineva nu se poticneşte în cuvânt, este un om perfect, capabil şi să-şi ţină în frâu tot corpul“ (Iacov 3:2). Prin urmare, ar fi neînţelept să luăm în serios chiar tot ce se spune despre noi. Iată ce citim în Eclesiastul 7:22: „Ştie bine inima ta de câte ori i-ai vorbit şi tu de rău pe alţii“.

Când se bârfeşte despre tine, cea mai bună metodă de apărare este o bună conduită. Isus a spus: „Înţelepciunea este dovedită dreaptă de lucrările ei“ (Matei 11:19). Aşadar, încearcă să rămâi prietenos şi să manifeşti iubire din toată inima. Vei fi poate surprins văzând cât de repede poţi să pui astfel capăt bârfelor sau cel puţin să treci cu uşurinţă peste efectele ei.

[Note de subsol]

^ par. 3 Numele din acest articol au fost schimbate.

^ par. 33 În unele situaţii, ar fi înţelept să discuţi plin de tact cu persoana care te-a bârfit. De multe ori însă, nu e necesar, deoarece „iubirea acoperă o mulţime de păcate“. — 1 Petru 4:8.

MEDITEAZĂ LA ACESTE ÎNTREBĂRI

▪ Ce ai putea face pentru a nu răspândi bârfe?

▪ Cum vei reacţiona dacă cineva te bârfeşte?