Delicatese din pădurile nordului

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN FINLANDA

MULTOR familii din ţările nordice ale Europei le place să cutreiere pădurile pentru a culege fructe de pădure. În Finlanda, de pildă, iubitorii de natură au dreptul să hoinărească nestingheriţi prin păduri, chiar şi pe terenurile deţinute de cineva, atât timp cât nu aduc daune mediului şi nu se apropie prea mult de locuinţele private. Acest drept nu este prevăzut printr-o lege scrisă, ci este o străveche tradiţie scandinavă ce le permite oamenilor să culeagă flori sălbatice, ciuperci şi fructe de pădure aproape oriunde.

Pădurile Finlandei adăpostesc circa 50 de specii de plante ale căror fructe sunt bace, majoritatea fiind comestibile. Cele mai cunoscute plante sunt afinul, murul pitic şi merişorul de munte. — Vezi chenarele aferente.

Fructele de pădure sunt foarte sănătoase şi dau un plus de culoare şi savoare alimentelor. „Fructele din pădurile nordului, care se coc în lungile zile [de vară] sunt viu-colorate, au o aromă puternică şi sunt bogate în minerale şi vitamine“, se afirmă în cartea Luonnonmarjaopas (Ghidul fructelor de pădure). În plus, conţin fibre, care ajută la stabilizarea glicemiei şi scad nivelul colesterolului. De asemenea, au în componenţă flavone, compuşi fenolici despre care se crede că ajută la menţinerea sănătăţii.

Dar este culesul fructelor de pădure o activitate recompensatoare? „Te ajută să faci economie, deoarece fructele de pădure costă destul de mult în magazin. Iar când le culegi cu mâna ta, ştii că sunt proaspete“, mărturiseşte Jukka. Lui îi place nespus de mult această activitate. Soţia sa, Niina, mai aminteşte un avantaj: „Când ieşim la pădure ca să culegem fructe, petrecem clipe minunate împreună cu familia“.

Niina adaugă: „Dacă vin şi copiii, trebuie să fii mereu cu ochii pe ei ca să nu mănânce fructe necunoscute sau să nu se rătăcească“. E nevoie de mare atenţie, căci unele fructe sunt otrăvitoare.

Asemenea majorităţii nordicilor, Jukka şi Niina adoră pădurea. „Iubesc pădurea“, mărturiseşte Niina. „Este un loc unde te poţi bucura de linişte şi de aer curat. Îmi împrospătează mintea. Şi copiii sunt fericiţi aici.“  Jukka şi Niina sunt de părere că liniştea pădurii oferă un cadru propice meditării şi discuţiilor în familie.

Proaspete, fructele de pădure sunt foarte gustoase şi au o valoare nutritivă ridicată. Însă ele nu rămân mult timp proaspete. Ca să le poţi savura şi iarna, fructele trebuie conservate. În trecut, oamenii obişnuiau să păstreze fructele de pădure în pivniţe. Acum însă le ţin la congelator. Din multe fructe de pădure se fac gemuri şi sucuri.

„Ce plăcere simţi când, în zilele geroase de iarnă, scoţi din cămară un borcan în care ai pus la păstrat savoarea verii şi, gustând din el, aduci vara înapoi şi te gândeşti cu nerăbdare la cea care are să vină!“, spune un scriitor suedez în cartea sa Svenska Bärboken (Cartea suedeză a fructelor de pădure). Fructele de pădure se pot folosi într-o mulţime de feluri. La micul dejun, se potrivesc bine cu iaurt, granola sau terci de ovăz. Proaspete, servesc la prepararea unor delicioase deserturi şi produse de patiserie. Iar piureul sau jeleul de fructe de pădure poate fi o minunată garnitură la nenumărate feluri de mâncare.

Mulţi cumpără fructe de pădure de la magazin. Imaginaţi-vă însă că hoinăriţi prin pădure într-o zi însorită, că inspiraţi adânc aerul proaspăt şi vă bucuraţi de pacea şi liniştea codrului, iar cu ochii nu conteniţi să căutaţi fructele colorate şi dulci. Ce satisfacţie să pui pe masă asemenea delicatese fără să fi costat nimic! Cuvintele psalmistului ne răsună în minte: „Cât de multe sunt lucrările tale, o, Iehova! Pe toate le-ai făcut cu înţelepciune. Pământul este plin de operele tale!“ — Psalmul 104:24.

 [Chenarul/Fotografiile de la paginile 24, 25]

AFINUL (Vaccinium myrtillus)

Din fructele dulci ale acestei plante bine-cunoscute se fac sosuri, budinci, gemuri sau sucuri. Se folosesc şi în diferite produse de patiserie, precum plăcinta de afine. Proaspete, sunt delicioase cu lapte! Însă nu încercaţi să mâncaţi pe ascuns afine, căci vă albăstresc limba şi buzele. Pe alocuri, ele chiar se mai numesc „fructele care te dau de gol“!

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 25]

MURUL PITIC (Rubus chamaemorus)

Arbustului îi priesc locurile izolate precum mlaştinile. În Finlanda, este mai răspândit în nordul ţării. Fructele lui sunt suculente, nutritive şi bogate în vitamina A şi C. Conţin cam de patru ori mai multă vitamina C decât portocalele. Murul pitic este foarte apreciat, fiind numit şi „aurul mlaştinilor“. Fructele lui dulci dau o aromă fină deserturilor. Din ele se poate face şi un lichior excelent.

[Provenienţa fotografiei]

Reijo Juurinen/Kuvaliiteri

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 25]

MERIŞORUL DE MUNTE (Vaccinium vitis-idaea)

Această plantă, rudă apropiată a murului pitic, este foarte răspândită în Finlanda şi în Suedia. Piureul de merişor sau jeleul pot fi o garnitură înviorătoare la felurile servite la cină. Din fructele lui de un roşu-aprins se fac sosuri, budinci, sucuri şi produse de patiserie. Întrucât conţin acizi naturali cu rol conservant, fructele merişorului de munte se păstrează bine. Din cauza acidităţii lor ridicate, fructele au un gust uşor înţepător, care nu place din prima.

[Chenarul de la pagina 25]

Nu e întotdeauna o plăcere!

Culesul fructelor de pădure * poate fi o experienţă plăcută şi recompensatoare, dar nu şi lipsită de dificultăţi. Pasi şi Tuire sunt un cuplu căsătorit din Laponia. Ei culeg fructe de pădure fie pentru a le consuma ei înşişi, fie pentru a le vinde. În timp ce culeg sunt înconjuraţi uneori de roiuri de insecte sâcâitoare, precum ţânţarii sau tăunii. „Insectele sunt de-a dreptul enervante! Îţi intră în gură şi în ochi“, mărturiseşte Tuire înfiorându-se. Din fericire, te poţi proteja într-o oarecare măsură îmbrăcându-te adecvat şi folosind insectifuge.

Şi cutreieratul pădurilor poate pune uneori probleme, mai cu seamă când te afli pe un teren mlăştinos. Deşi un loc ţi se poate părea stabil, când păşeşti simţi că te înghite pământul. În plus, potrivit spuselor lui Pasi şi Tuire, culesul propriu-zis poate fi o muncă extenuantă. După ce stai îndoit sau ghemuit ore întregi, te dor cumplit spatele şi picioarele.

Nu e întotdeauna uşor nici să găseşti fructele. „Ca să găseşti un loc bun, trebuie să cauţi mult“, spune Pasi. „Adesea, căutatul ne oboseşte mai mult decât culesul în sine“, adaugă Tuire. Iar, după cules, urmează o altă muncă: spălatul fructelor.

Având în vedere aceste dificultăţi, unii preferă să lase fructele pe seama locuitorilor cu blăniţă ai pădurilor. Cu toate acestea, mulţi culegători entuziaşti, precum Pasi şi Tuire, nu renunţă la drumeţiile lor anuale prin pădurile şi mlaştinile nordului. Pentru ei, bucuriile culesului fructelor de pădure depăşesc sacrificiile.

[Notă de subsol]