De ce putem avea încredere în Biblie
5. Profeţii împlinite
Gândiţi-vă la un meteorolog care prezice mereu starea vremii cu exactitate, şi asta de mult timp. Dacă într-o zi anunţă ploaie, nu aţi lua cu voi o umbrelă?
BIBLIA conţine numeroase preziceri, sau profeţii. * Potrivit istoriei, relatările biblice sunt clare. Profeţiile Bibliei sunt întotdeauna corecte.
Aspecte remarcabile.
Profeţiile biblice sunt adesea detaliate şi se împlinesc până în cele mai mici amănunte. De obicei, se referă la chestiuni de mare importanţă şi prezic lucruri contrare aşteptărilor celor ce trăiesc în perioada redactării lor.
Un exemplu deosebit.
Strategic construit pe malurile fluviului Eufrat, anticul Babilon era considerat „centrul politic, religios şi cultural al Orientului antic“. În jurul anului 732 î.e.n., profetul Isaia a aşternut în scris o profeţie înspăimântătoare despre căderea Babilonului. Isaia a dat şi detalii: un conducător pe nume „Cirus“ avea să-l cucerească; apele Eufratului, care ocroteau Babilonul, ‘aveau să sece’; iar porţile oraşului aveau „să nu mai fie închise“ (Isaia 44:27—45:3). Circa două sute de ani mai târziu, în 5 octombrie 539 î.e.n., profeţia s-a împlinit până în cele mai mici detalii. Istoricul grec Herodot (secolul al V-lea î.e.n.) a confirmat modul în care a căzut Babilonul. *
O declaraţie îndrăzneaţă.
Isaia a mai prezis ceva surprinzător despre Babilon: „Nu va mai fi niciodată locuit“ (Isaia 13:19, 20). Ca să prezici că un oraş mare şi înfloritor, poziţionat într-un loc strategic, va fi distrus pentru totdeauna, aveai nevoie de multă îndrăzneală. Cu siguranţă, te-ai aştepta ca un astfel de oraş să fie reconstruit. Cu toate că Babilonul nu a fost distrus imediat după ce a fost cucerit, în cele din urmă cuvintele lui Isaia s-au adeverit. Astăzi, Babilonul este un loc „pustiu, fierbinte şi acoperit de nisip“, arată revista Smithsonian.
Cât de impresionantă este profeţia lui Isaia! Este ca şi cum cineva ar prezice, în cele mai mici detalii, cum va fi distrus peste 200 de ani un oraş din zilele noastre, de pildă New York-ul ori Londra, şi ar susţine cu tărie că nu va mai fi locuit niciodată. Ceea ce impresionează şi mai mult este că profeţia lui Isaia s-a împlinit! *
Biblia a profeţit cu exactitate că un conducător pe nume Cirus va cuceri puternicul oraş Babilon
În această serie de articole am analizat câteva dovezi care au convins milioane de oameni că Biblia este demnă de încredere, motiv pentru care se şi lasă călăuziţi în viaţă de mesajul ei. Vă invităm să citiţi mai multe lucruri despre Biblie ca să puteţi decide personal dacă merită sau nu să aveţi încredere în ea.
^ par. 4 Prognozele meteo sunt probabile. Profeţiile biblice, în schimb, sunt inspirate de Dumnezeu care, dacă vrea, poate şi dirija desfăşurarea evenimentelor.
^ par. 6 Pentru mai multe detalii referitoare la împlinirea profeţiei lui Isaia, vezi broşura O carte pentru toţi oamenii, paginile 27–29, publicată de Martorii lui Iehova.
^ par. 8 Pentru mai multe exemple de profeţii biblice şi mărturii istorice care confirmă împlinirea acestora, vezi cartea Biblia — Cuvântul lui Dumnezeu sau al oamenilor?, paginile 117–133, publicată de Martorii lui Iehova.