Salt la conţinut

Salt la cuprins

E bine să joc jocuri electronice?

E bine să joc jocuri electronice?

Tinerii se întreabă

E bine să joc jocuri electronice?

JOCURILE electronice reprezintă mai mult decât un divertisment de înaltă tehnologie. Ele alungă plictiseala, dezvoltă unele aptitudini şi îmbunătăţesc reflexele. În plus, studiile arată că jocurile electronice sporesc atenţia vizuală. Unele pot chiar îmbunătăţi cunoştinţele de matematică şi deprinderile de citire. Mai mult, cel mai nou joc video poate fi subiectul obişnuit de conversaţie cu colegii de şcoală. Iar, dacă l-ai jucat şi tu, atunci ai despre ce să discuţi cu ei.

Bineînţeles, părinţii decid dacă îţi vor da voie să joci jocuri electronice (Coloseni 3:20). Dacă ei îţi permit, ar trebui să găseşti un joc care să fie nu doar captivant, ci şi potrivit din punct de vedere moral. Dar de ce trebuie să fii extrem de atent în privinţa jocurilor electronice?

Latura întunecată a jocurilor video

Brian, care are 16 ani, spune: „Jocurile pe calculator sunt super!“. Dar, aşa cum probabil ştii deja, nu toate jocurile sunt inofensive. Brian recunoaşte: „În timp ce joci, faci lucruri pe care nu le-ai face niciodată în viaţa reală, pentru că ai da de necaz“. Ce fel de comportament încurajează acestea?

Multe jocuri promovează făţiş imoralitatea, vulgaritatea şi violenţa, care sunt condamnate de Biblie (Psalmul 11:5; Galateni 5:19–21; Coloseni 3:8). Altele glorifică practicile spiritiste. Adrian, care are 18 ani, spune despre un joc popular că prezintă „lupte între bande, consum de droguri, imagini erotice explicite, limbaj obscen, scene de violenţă extremă, scene sângeroase şi carnagii“. În plus, când apare o nouă versiune a unui joc, cele precedente par plicticoase. James, care are 19 ani, spune că cele mai la modă jocuri pot fi jucate cu alţii pe internet în timp real. Astfel, jocul devine o experienţă aparte. „De pe calculatorul de-acasă te poţi întrece cu oameni ce locuiesc de cealaltă parte a pământului“, mărturiseşte James.

De mare popularitate se bucură în prezent aşa numitele role-playing games, jocuri electronice în care poţi interpreta un rol. Jucătorii creează personaje virtuale — oameni, animale sau o combinaţie de om şi animal — care, împreună cu alte mii de personaje, populează o lume tot virtuală, în care există magazine, automobile, locuinţe, cluburi de noapte, bordeluri, practic o copie a lumii reale. Jucătorii îşi pot trimite mesaje instantanee în timp ce personajele lor virtuale, numite avataruri, interacţionează.

Ce se întâmplă în aceste lumi virtuale? Un ziarist a spus că „oameni normali fac lucruri pe care nu le-ar face, sau mai degrabă nu le-ar putea face, niciodată în lumea reală“. El adaugă: „Sexul e ceva obişnuit, ca de altfel şi prostituţia“. Prin simpla apăsare a câtorva butoane, jucătorii îşi pot determina avatarurile să aibă relaţii sexuale, în timp ce ei vorbesc despre sex prin mesaje instantanee. În plus, lumile virtuale sunt „pline de infractori, mafioţi, proxeneţi, extorcatori, escroci şi asasini“, semnalează revista New Scientist. Potrivit revistei The Week, „criticii au tras semnale de alarmă privitor la acele activităţi care în lumea reală ar fi ilegale, precum violurile din bordeluri, ce reflectă fanteziile sexuale ale jucătorului, sau relaţiile sexuale cu personaje ce par a fi copii“.

E important ce alegi!

Cei ce joacă jocuri violente sau erotice ar putea spune: „Dar nu are nimeni de suferit. Nu e nimic real. E doar un joc!“. Totuşi, nu te lăsa înşelat de astfel de raţionamente false.

Biblia spune: „Un copil se recunoaşte chiar după faptele lui dacă are o conduită curată şi cinstită“ (Proverbele 20:11). Dacă faci o practică din a juca videojocuri violente şi imorale, s-ar putea spune despre tine că eşti ‘curat şi cinstit’ în gândire? Studiile au arătat în repetate rânduri că divertismentele violente sporesc agresivitatea. Iată ce afirma cu puţin timp în urmă revista New Scientist: „Prin caracterul lor interactiv, jocurile electronice au un impact mai puternic asupra omului decât televizorul“.

A alege să joci videojocuri violente sau imorale este ca şi cum ai alege să te joci cu deşeuri radioactive; deşi s-ar putea să nu fie vizibile imediat, efectele sunt inevitabile. În ce sens? Expunerea la un nivel ridicat de radiaţii poate distruge învelişul interior al stomacului şi, astfel, bacteriile din intestine ar putea pătrunde în fluxul sanguin, ceea ce ar duce la apariţia unor boli grave. În mod asemănător, vizionarea unor imagini erotice explicite sau de o violenţă extremă poate distruge ‘simţul moral’, permiţând dorinţelor carnale să-ţi domine gândirea şi acţiunile (Efeseni 4:19; Galateni 6:7, 8).

Ce joc să aleg?

Dacă părinţii îţi permit să joci jocuri electronice, cum poţi stabili ce fel de jocuri sunt potrivite şi cât timp să le aloci? Întreabă-te:

Îl voi supăra pe Iehova prin alegerile mele? Genul de jocuri pe care-l preferi poate influenţa ce simte Dumnezeu faţă de tine. „Iehova îl cercetează atât pe cel drept, cât şi pe cel rău şi sufletul Său îl urăşte negreşit pe cel ce iubeşte violenţa“, se spune în Psalmul 11:5. Privitor la cei ce iau parte la practici spiritiste, Cuvântul lui Dumnezeu afirmă: „Iehova detestă pe oricine face aceste lucruri“ (Deuteronomul 18:10–12). Dacă dorim să fim prieteni cu Dumnezeu, trebuie să urmăm sfatul din Psalmul 97:10: „O, voi care îl iubiţi pe Iehova, urâţi răul!“.

În ce mod îmi va afecta jocul gândirea? Întreabă-te: Dacă voi juca acest joc, îmi va fi mai uşor sau mai greu ‘să fug de fornicaţie’? (1 Corinteni 6:18) Jocurile care conţin imagini sau conversaţii menite a stârni dorinţele sexuale nu te vor ajuta să îţi menţii mintea concentrată asupra lucrurilor drepte, caste şi virtuoase (Filipeni 4:8). Amy, care are 22 de ani, spune: „Jucând anumite jocuri, devii insensibil la violenţă, limbaj murdar şi imoralitate. Astfel, ai putea lăsa garda jos în alte privinţe. Trebuie să fii foarte atent ce joc alegi“.

Cât timp voi petrece jucând jocuri electronice? Deborah, care are 18 ani, mărturiseşte: „Nu cred că toate jocurile pe calculator sunt dăunătoare. Totuşi, îţi pot răpi foarte mult timp. Aproape că devii dependent de ele“. Chiar şi cele mai inofensive jocuri pot consuma mult timp. Încearcă să calculezi cât timp petreci cu jocurile electronice şi apoi urmăreşte cât timp petreci cu activităţi mult mai importante. Aceasta te va ajuta să-ţi stabileşti priorităţi în viaţă (Efeseni 5:15, 16).

Biblia nu-ţi cere să-ţi petreci toată viaţa studiind sau muncind. Ea ne reaminteşte tuturor că există „un timp pentru a râde . . . şi un timp pentru a juca“ (Eclesiastul 3:4). E demn de remarcat că verbul „a juca“ nu se referă doar la joacă, ci şi la activităţi fizice. Prin urmare, în loc să stai tot timpul în faţa ecranului unui calculator, ce-ar fi să dedici puţin din timpul liber şi jocurilor ce pretind activitate fizică?

Fă alegeri înţelepte

Fără îndoială, jocurile electronice pot fi distractive, îndeosebi dacă eşti expert în ele. Şi tocmai acesta este motivul pentru care trebuie să-ţi alegi jocurile cu înţelepciune. Gândeşte-te: La ce materii te descurci cel mai bine la şcoală? Nu sunt oare materiile care îţi plac cel mai mult? De fapt, chiar aşa stau adesea lucrurile: cu cât îţi place mai mult o materie, cu atât te influenţează mai mult. Prin urmare, întreabă-te: Ce joc electronic îmi place cel mai mult? Ce lecţii morale îmi transmite acel joc?

Ca să poţi face o alegere înţeleaptă, descrie în câteva cuvinte jocurile pe care vrei să le joci, menţionând obiectivul şi metodele folosite pentru a atinge acel obiectiv. Compară descrierea cu principiile biblice amintite în acest articol şi apoi stabileşte dacă un joc e potrivit sau nu.

În loc să joci un joc doar pentru că cei din anturajul tău îl joacă, dobândeşte tăria de a face singur alegeri bine gândite. Lucru şi mai important, aplică următorul sfat al Bibliei: „Asiguraţi-vă mereu de ceea ce îi este plăcut Domnului“ (Efeseni 5:10).

MEDITEAZĂ LA ACESTE ÎNTREBĂRI

▪ Ce i-ai spune unui prieten care te invită să joci un videojoc violent sau imoral?

▪ Ce măsuri poţi lua ca jocurile electronice să nu ia locul altor activităţi mai importante?

[Text generic pe pagina 19]

A alege să joci videojocuri violente sau imorale este ca şi cum ai alege să te joci cu deşeuri radioactive; deşi s-ar putea să nu fie vizibile imediat, efectele sunt inevitabile

[Chenarul de la pagina 18]

Cât de des joci jocuri electronice?

□ Rareori

□ O dată pe săptămână

□ În fiecare zi

Cât timp petreci jucând?

□ Câteva minute

□ Cam o oră

□ Peste două ore

Ce jocuri îţi plac cel mai mult?

□ Cursele de maşini

□ Întrecerile sportive

□ Cele în care personajul are o armă de foc în mână

□ Altele

Scrie mai jos numele unui joc electronic despre care ştii că nu ar fi bine să-l joci.

․․․․․

[Chenarul/Fotografia de la paginile 20, 21]

PENTRU PĂRINŢI

După ce aţi citit articolul precedent, probabil aţi ajuns la concluzia că jocurile electronice nu mai sunt ca pe vremea când eraţi voi adolescenţi. Cum l-aţi putea ajuta pe copilul vostru să identifice posibilele pericole şi să le evite?

Nu veţi obţine mare lucru condamnând întreaga industrie a jocurilor electronice sau afirmând categoric că acestea sunt o pierdere de timp. Reţineţi: Nu toate jocurile sunt rele! Totuşi, ele pot să creeze dependenţă şi să consume mult timp. Prin urmare, încercaţi să aflaţi cât timp petrece copilul vostru jucându-se pe calculator. Şi observaţi ce gen de jocuri preferă. Chiar l-aţi putea întreba:

Despre ce joc se vorbeşte cel mai mult la şcoală?

▪ Ce se întâmplă în joc?

▪ De ce crezi că este jocul atât de agreat de colegi?

S-ar putea să descoperiţi că copilul vostru ştie mai multe despre jocurile electronice decât credeaţi. Probabil, chiar a jucat unele jocuri pe care le consideraţi nepotrivite. Dacă aşa stau lucrurile, nu reacţionaţi exagerat. Acum aveţi ocazia de a-l ajuta pe copil să-şi dezvolte capacitatea de înţelegere (Evrei 5:14).

Puneţi-i întrebări care să-l ajute să înţeleagă de ce se simte atras de jocuri nepotrivite. De pildă, l-aţi putea întreba:

Simţi că nu eşti acceptat de colegi deoarece nu ai voie să joci acel joc?

Aşa cum s-a menţionat în introducerea articolului precedent, unii tineri joacă un anumit joc electronic ca să aibă despre ce să discute cu colegii. Dacă şi copilul vostru se află în aceeaşi situaţie, probabil că nu veţi aborda problema la fel ca în situaţia în care aţi şti că se simte atras de jocuri sângeroase sau cu tentă imorală (Coloseni 4:6).

Dar ce veţi face dacă copilul vostru se simte într-adevăr atras de ceea ce e nepotrivit în acel joc? Unii tineri s-ar putea justifica numaidecât spunând că pe ei nu-i afectează scenele sângeroase din jocurile pe calculator. „Dacă fac nişte lucruri pe ecran nu înseamnă că am să le fac şi în viaţa reală“, ar putea argumenta ei. Dacă şi copilul vostru reacţionează la fel, îndreptaţi-i atenţia spre Psalmul 11:5, citat la pagina 20. Aşa cum reiese din verset, Iehova nu-i dezaprobă doar pe cei ce sunt violenţi, ci şi pe cei ce iubesc violenţa. Acest principiu se aplică şi în privinţa imoralităţii sexuale sau a oricărui alt gen de conduită condamnată de Cuvântul lui Dumnezeu (Psalmul 97:10).

Iată ce recomandă unii specialişti:

Nu le permiteţi copiilor să joace jocuri electronice într-un loc izolat, de pildă în dormitor.

▪ Stabiliţi reguli clare. (De exemplu, nu are voie să joace jocuri electronice înainte de a-şi termina temele pentru acasă, de a lua cina sau de a face alte activităţi importante.)

▪ Subliniaţi importanţa altor activităţi ce pretind mişcare.

▪ Urmăriţi-i pe copii în timp ce joacă jocuri electronice sau chiar jucaţi alături de ei din când în când.

Bineînţeles, pentru a vă putea îndruma copiii în materie de divertismente, trebuie să aveţi libertate de exprimare. Prin urmare, întrebaţi-vă: Ce fel de emisiuni TV şi filme vizionez? Nu vă amăgiţi singuri: dacă aveţi două norme, copiii îşi vor da seama de asta!