O mare unică, dar . . . moartă!

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN ISRAEL

ARE cele mai sărate ape. Este cea mai joasă întindere de apă de pe planetă. În ea trăiesc cele mai puţine organisme. Iar, în opinia unora, are cele mai bune ape pentru sănătate. De-a lungul secolelor i s-a zis Marea Urât Mirositoare, Marea Diavolului şi Lacul de Asfalt. În Biblie o găsim însă cu numele de Marea Sărată şi marea Arabei (Geneza 14:3; Iosua 3:16). Conform tradiţiei, sub apele ei se află ruinele Sodomei şi Gomorei, idee susţinută de mulţi erudiţi. Prin urmare, este cunoscută şi sub numele de Marea Sodomei sau Marea lui Lot, personaj despre care Biblia ne spune că a scăpat de dezastrul ce s-a abătut asupra acelor oraşe antice (2 Petru 2:6, 7).

Unele dintre aceste nume ne fac să credem că o vizită aici nu ar fi tocmai plăcută. Şi totuşi, mii de oameni sunt atraşi de acest lac neobişnuit, cunoscut în prezent sub numele de Marea Moartă sau Marea Sărată. De ce îi sunt apele atât de sărate? Este o mare cu adevărat moartă? Chiar să fie apele ei benefice sănătăţii?

Marea cea mai sărată şi cea mai joasă

Marea Moartă se află în partea nordică a faliei Văii Marelui Rift care, spre sud, se întinde până în estul Africii. Râul Iordan îşi croieşte drum din nord până în punctul cel mai de jos al uscatului, la circa 418 m sub nivelul mării. Aici, marea continentală este mărginită de cei doi pereţi abrupţi ai riftului: la vest de dealurile Iudeii, iar la est de munţii Moabului din Iordania.

Dar de ce este Marea Moartă atât de sărată? Sărurile, în principal magneziu, sodiu şi clorură de calciu, sunt aduse de râul Iordan şi de alte râuri mici, pâraie şi izvoare. Se estimează că numai din râul Iordan provin anual 850.000 de tone de săruri — o cantitate incredibilă! Deoarece marea se află la un nivel atât de jos, apa nu are unde să se scurgă. Astfel, nu-i mai rămâne decât o singură „cale de scăpare“: evaporarea. Într-o zi fierbinte de vară se evaporă şapte milioane de tone de apă! Aşa se explică de ce volumul lacului nu creşte. Sărurile şi mineralele însă nu se evaporă odată cu apa. Cu o salinitate de aproape 30%, are apele cele mai sărate de pe pământ, mult mai sărate decât apele oceanelor.

Încă din antichitate oamenii au fost fascinaţi de caracteristicile unice al Mării Moarte. Filozoful grec Aristotel auzise că această mare era „aşa de amară şi de sărată, că niciun peşte nu trăia în ea“. Salinitatea neobişnuit de mare asigură o flotabilitate naturală sporită şi astfel, chiar şi cei ce nu ştiu să înoate reuşesc să plutească. Istoricul evreu Flavius Josefus spunea că generalul roman Vespasian a vrut să se convingă că aşa stau lucrurile şi i-a aruncat pe prizonierii de război. . . în mare!

 Dar poate că vă întrebaţi: Cum pot aceste ape lipsite de viaţă să fie benefice sănătăţii omului?

Cele mai bune ape pentru sănătate?

În Evul Mediu, circulau tot felul de poveşti despre o mare lipsită de viaţă: fără peşti, păsări ori plante. Se credea chiar că vaporii urât mirositori pe care îi emana erau aducători de moarte. Bineînţeles că de aici s-a ajuns la ideea că marea urât mirositoare era moartă. Într-adevăr, din cauza salinităţii ei ridicate, numai organisme simple, precum unele tipuri rezistente de bacterii, pot supravieţui în apele ei, iar peştii care ar ajunge din greşeală în această mare ar muri numaidecât.

Apele mării nu constituie un mediu prielnic vieţii. Însă nu acelaşi lucru se poate spune şi despre zonele din jur. Deşi sunt în mare parte lipsite de vegetaţie, există mici suprafeţe de pământ, adevărate oaze, având o vegetaţie bogată, cascade şi plante tropicale. Regiunea este populată şi de o mulţime de animale. În apropiere de mare trăiesc 24 de specii de mamifere, printre care pisica de nisip, lupul arab şi capra ibex, care nu e deloc scumpă la vedere. Sursele de apă dulce constituie habitatul multor amfibieni, reptile şi peşti. Întrucât Marea Moartă se află pe o importantă rută de migraţie, peste 90 de specii de păsări au  fost identificate în zonă, printre care barza neagră şi barza albă. Au fost văzuţi, de asemenea, vulturul pleşuv sur şi hoitarul alb.

Dar în ce sens are Marea Moartă cele mai sănătoase ape? Se spune că, în Antichitate, oamenii obişnuiau să bea apă din mare, crezând că avea proprietăţi curative. Evident, acest lucru nu este recomandat în prezent! Totuşi se crede că apa sărată curăţă trupul, ceea ce este mult mai plauzibil. Foloasele terapeutice ale întregii zone sunt elogiate. Altitudinea joasă creează o atmosferă bogată în oxigen. Concentraţia ridicată de bromură din aer se pare că are un efect relaxant, iar nămolul negru, bogat în minerale, precum şi izvoarele termale sulfuroase de pe ţărm sunt eficiente în tratarea unor afecţiuni dermatologice sau reumatice. În plus, un arbore care odinioară creştea aici, numit şi balsam de Galaad, a fost preţuit pentru proprietăţile lui, fiind folosit în cosmetică şi medicină.

Asfalt din mare

Unul dintre cele mai ciudate fenomene legate de Marea Moartă este apariţia, din când în când, a bucăţilor de bitum * (asfalt) pe suprafaţa apei. În 1905, în periodicul The Biblical World a apărut o ştire de senzaţie potrivit căreia, în 1834, pe ţărm a fost adusă de ape o bucată de bitum cântărind 2 700 kg! Asfaltul a fost descris drept „primul produs petrolier utilizat vreodată de om“ (Saudi Aramco World, noiembrie/decembrie 1984). În opinia unora, în timpul cutremurelor, aceste bucăţi de asfalt se desprindeau de pe fundul mării şi se ridicau la suprafaţa apei. Însă mult mai plauzibilă este o altă explicaţie: asfaltul ajunge prin cutele diapir pe fundul mării, unde se fixează de rocile de sare, iar când sarea se topeşte, asfaltul se ridică la suprafaţă.

De-a lungul vremii, bitumul a fost folosit în diverse moduri: la impermeabilizarea bărcilor, în construcţii şi chiar ca insectifug. Se crede că, pe la jumătatea secolului al IV-lea î.e.n., egiptenii foloseau din plin bitumul la mumificare. Unii specialişti pun însă la îndoială această idee. La acea vreme, nabateenii, un popor migrator din Antichitate care s-a aşezat în regiunea Mării Moarte, deţineau monopolul asupra comerţului în zonă. Ei aduceau bucăţile de bitum la mal, le tăiau şi le duceau în Egipt.

Marea Moartă este într-adevăr o mare a superlativelor. Nu se exagerează când se spune despre ea că este cea mai sărată, că suprafaţa ei se află în punctul cel mai de jos al planetei, că în ea trăiesc cele mai puţine organisme şi că ar avea cele mai bune ape pentru sănătate. Cu siguranţă este una dintre cele mai interesante mări de pe planetă!

[Notă de subsol]

[Chenarul/Fotografia de la pagina 27]

PĂSTRATE ÎN APA SĂRATĂ

În opinia istoricilor, pe Marea Moartă se făcea cândva negoţ intens. În sprijinul acestei afirmaţii vine descoperirea recentă a două ancore de lemn.

Ele au fost găsite pe ţărm, unde apele s-au retras, în apropierea locului unde s-a aflat anticul port En-Ghedi. Una dintre ancore are, după cât se pare, 2 500 de ani, fiind cea mai veche ancoră descoperită în zona Mării Moarte. Cealaltă are o vechime de circa 2 000 de ani şi se crede că a fost realizată după cea mai înaltă tehnologie romană a vremii.

De obicei, ancorele de lemn se descompun în apa mării; doar cele de metal rămân intacte. Însă din cauza lipsei de oxigen din apele Mării Moarte şi a salinităţii ei, lemnul şi funiile legate de ancore s-au păstrat într-o stare deosebit de bună.

[Legenda fotografiei]

Ancoră de lemn datând din secolele VII–V î.e.n.

[Provenienţa fotografiei]

Fotografie © Israel Museum, Courtesy of Israel Antiquities Authority

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Cascade de ape termale

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Ibex

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Citind ziarul pe apă