Potrivit Bibliei

Iartă Dumnezeu păcatele grave?

ÎNDURAREA este una dintre cele mai importante calităţi ale lui Dumnezeu (Psalmul 86:15). Dar cât de îndurător este el? Un psalmist a scris: „Dacă te-ai uita la nelegiuiri, o, Iah, o, Iehova, cine ar putea să stea în picioare? Căci la tine este adevărata iertare, ca să fii de temut“ (Psalmul 130:3, 4). În acelaşi psalm citim: „Cât de departe este răsăritul de apus, atât de mult a îndepărtat el de la noi fărădelegile noastre. Aşa cum un tată arată îndurare faţă de fiii lui, tot aşa Iehova a arătat îndurare faţă de cei ce se tem de el. Căci el ştie bine din ce suntem făcuţi, îşi aduce aminte că suntem ţărână“ (Psalmul 103:12–14).

În îndurarea-i desăvârşită, Iehova ţine cont de limitele şi de imperfecţiunile noastre, nu uită că suntem „ţărână“. Să ne oprim la câteva exemple biblice care arată cât de îndurător este Dumnezeu.

Apostolul Petru l-a renegat pe Cristos de trei ori (Marcu 14:66–72). Înainte de a deveni creştin, Saul, care avea să fie cunoscut ulterior drept apostolul Pavel, i-a persecutat pe discipolii lui Cristos. Saul ‘şi-a dat votul împotriva’ unora ca să fie executaţi şi chiar a încuviinţat uciderea unui discipol (Faptele 8:1, 3; 9:1, 2, 11; 26:10, 11; Galateni 1:13). Înainte de a deveni creştini, unii membri ai congregaţiei din Corint fuseseră beţivi, extorcatori şi hoţi (1 Corinteni 6:9–11). Cu toate acestea, ei s-au bucurat mai târziu de favoarea divină. De ce i-a iertat Dumnezeu?

Trei paşi pentru a ne bucura de îndurarea lui Dumnezeu

„Mi s-a arătat îndurare, fiindcă eram în neştiinţă şi acţionam din necredinţă“, a scris Pavel (1 Timotei 1:13). Cuvintele sale sincere ne dezvăluie cel dintâi pas pe care-l putem face pentru a fi iertaţi de Dumnezeu: trebuie să înlăturăm vălul ignoranţei, asimilând cunoştinţa  exactă despre Iehova şi despre normele sale prezentate în Biblie (2 Timotei 3:16, 17). E clar că nu-i putem fi plăcuţi Creatorului dacă nu-l cunoaştem bine. Isus a spus într-o rugăciune adresată Tatălui său: „Aceasta înseamnă viaţa veşnică: să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre cel pe care l-ai trimis tu, Isus Cristos“ (Ioan 17:3).

Când cei sinceri dobândesc această cunoştinţă, regretă din inimă greşelile comise şi se simt îndemnaţi să se căiască. Acesta este de fapt cel de-al doilea pas necesar pentru a fi iertaţi de Dumnezeu. În Faptele 3:19 mai suntem îndemnaţi: „Aşadar, căiţi-vă şi întoarceţi-vă, ca să vi se şteargă păcatele“.

Prin îndemnul „întoarceţi-vă“, versetul prezintă cel de-al treilea pas. A ne întoarce, sau a ne converti, înseamnă a lăsa în urmă vechiul modul de a acţiona şi de a gândi şi a adopta normele lui Dumnezeu şi modul său de gândire (Faptele 26:20). Cu alte cuvinte, ar trebui să demonstrăm prin fapte, nu doar prin vorbe că într-adevăr ne căim de ce am făcut.

Iertarea lui Dumnezeu are limite

Există păcate pe care Dumnezeu nu le iartă. Pavel a scris: „Dacă practicăm intenţionat păcatul după ce am primit cunoştinţa exactă a adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşătoare a judecăţii“ (Evrei 10:26, 27). Expresia ‘a practica intenţionat păcatul’ trimite cu gândul la răutate adânc înrădăcinată, la o inimă cu adevărat rea.

Iuda Iscariot a dezvoltat o astfel de inimă. „Ar fi fost mai bine pentru omul acela să nu se fi născut“, a spus Isus (Matei 26:24, 25). Iar despre conducătorii religioşi ai vremii sale, Isus a spus: „Voi sunteţi de la tatăl vostru Diavolul. . . . Când spune o minciună, vorbeşte potrivit firii lui, pentru că este mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8:44). Asemenea lui Satan, acei oameni erau răi până-n străfundul fiinţei lor. N-au avut niciun regret pentru ceea ce făcuseră, ba dimpotrivă, şi-au împietrit inimile pe calea lor rea. * E adevărat că, din cauza imperfecţiunii şi a slăbiciunilor, până şi unii creştini sinceri ajung să păcătuiască, uneori chiar grav. Dar greşelile lor nu reflectă o înclinaţie adânc înrădăcinată spre răutate (Galateni 6:1).

Îndurător până la moarte

În ochii lui Iehova contează nu doar păcatul, ci şi atitudinea celui ce a păcătuit (Isaia 1:16–19). Gândiţi-vă o clipă la cei doi răufăcători ţintuiţi pe stâlp de-o parte şi de alta a lui Isus. Ambii comiseseră păcate grave, căci unul dintre ei a recunoscut: „[Noi]. . . primim din plin ce merităm pentru lucrurile pe care le-am făcut, dar omul acesta [Isus] n-a făcut nimic necuvenit“. Din aceste cuvinte înţelegem că răufăcătorul ştia ceva despre Isus, fapt ce l-a determinat să-şi schimbe atitudinea. Acest lucru reiese din ceea ce a spus el în continuare, implorându-l pe Isus: „Adu-ţi aminte de mine când vei ajunge în regatul tău!“. Cum a răspuns Isus la o asemenea rugăminte fierbinte, sinceră? „El i-a zis: «Adevărat îţi spun astăzi: Vei fi cu mine în Paradis!».“ (Luca 23:41–43)

Gândiţi-vă: ultimele cuvinte ale omului Isus au vădit îndurare faţă de cineva care recunoscuse că merită pedeapsa cu moartea. Ce încurajator! Putem fi siguri că Isus Cristos şi Tatăl său, Iehova, le vor arăta îndurare celor care se căiesc sincer de păcatele lor, indiferent care ar fi ele (Romani 4:7).

[Notă de subsol]

V-AŢI ÎNTREBAT VREODATĂ?

▪ Cum este îndurarea lui Dumnezeu? (Psalmii 103:12–14; 130:3, 4)

▪ Ce paşi sunt necesari pentru a ne bucura de favoarea divină? (Ioan 17:3; Faptele 3:19)

▪ Ce i-a promis Isus unui răufăcător aflat pe stâlpul de tortură? (Luca 23:43)

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

Din răspunsul lui Isus reiese că păcatele grave pot fi iertate