Salt la conţinut

Salt la cuprins

Lumea în obiectiv

Lumea în obiectiv

Lumea în obiectiv

„Numărul catastrofelor naturale s-a triplat în anii 1970–1990, iar între cauze ar putea fi şi încălzirea globală.“ (THE ECONOMIST, MAREA BRITANIE)

Un băieţel de zece luni din Statele Unite deţine un permis de portarmă valabil pe teritoriul statului Illinois (SUA). Permisul, solicitat de tatăl lui, specifică înălţimea copilului, 66 cm, şi greutatea lui, 9 kg. În acest stat, nu există restricţii privitoare la vârsta celor ce solicită un astfel de permis. (CABLE NEWS NETWORK, SUA)

Supunând apa la presiuni extreme, oamenii de ştiinţă au reuşit să o transforme în gheaţă „a cărei temperatură depăşeşte punctul de fierbere“. Pe lângă gheaţa „obişnuită“, există „cel puţin 11 forme de gheaţă ce se formează la diferite temperaturi şi presiuni“. (SANDIA NATIONAL LABORATORIES, SUA)

Libertatea religioasă reafirmată în Georgia

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat o hotărâre împotriva guvernului Georgiei pentru că a tolerat violenţele asupra Martorilor lui Iehova pe criterii religioase. Întrucât Martorii lui Iehova sunt o religie creştină recunoscută oficial, curtea a reafirmat dreptul lor de a se întruni şi de a studia Biblia şi a hotărât ca victimelor să li se acorde despăgubiri pentru daune morale şi să li se plătească cheltuielile de judecată. Deşi în intervalul cuprins între octombrie 1999 şi noiembrie 2002 au avut loc 138 de atacuri violente asupra Martorilor, iar aceştia au înaintat autorităţilor georgiene 784 de plângeri, nu s-au efectuat cercetări serioase în legătură cu plângerile înaintate. Poliţia chiar a refuzat să intervină şi să protejeze victimele. Din noiembrie 2003 însă, actele de violenţă au scăzut mult la număr.

Observator solar descoperit în Peru

Arheologii au ajuns la concluzia că vestigiile enigmatice, vechi de 2.300 de ani, descoperite în Peru, fac parte dintr-un observator solar. Situl, numit Chankillo, cuprinde un şir de 13 turnuri situate pe coama unui deal, formând un orizont „dinţat“, uşor arcuit. Punctele de observaţie erau „în aşa fel poziţionate, încât la solstiţiul de iarnă şi la cel de vară soarele răsărea şi apunea deasupra turnurilor aflate la extremităţi, marcând astfel începutul şi jumătatea anului solar“, explică revista Science. Turnurile intermediare marcau răsăritul şi apusul soarelui în alte momente ale anului. Era vital ca locuitorii acestui ţinut uscat să ştie când să semene. De aceea, „ei [trebuiau] să ştie cu o oarecare precizie în ce zi se află“.

[Diagrama/Fotografia de la pagina 29]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Solstiţiul de vară

Echinocţiu

Solstiţiul de iarnă

Observatorul

[Provenienţa fotografiei]

REUTERS/Ivan Ghezzi/Handout

Fotografii care le fac pe femei să se simtă prost

„Indiferent de greutate, formă, înălţime sau vârstă, femeile se simt prost când văd blonda fermecătoare, extrem de slabă, de pe coperta unei reviste.“ Aceste cuvinte fac parte dintr-un raport întocmit de Universitatea Missouri-Columbia din Statele Unite. Potrivit opiniei lui Laurie Mintz, conferenţiar în psihologie educaţională şi de consiliere, „în trecut se credea că numai femeia plinuţă se simte prost când vede aşa-zisa siluetă ideală promovată de mass-media“. Totuşi, „s-a constatat că aceste sentimente negative nu depind de greutate: Toate femeile, fie slabe, fie plinuţe, se simt prost când văd astfel de fotografii“, spune Laurie Mintz.