Salt la conţinut

Salt la cuprins

În ţara băilor termale

În ţara băilor termale

În ţara băilor termale

CU MAI bine de două milenii în urmă, celţii au întemeiat o aşezare în apropierea mai multor izvoare de apă minerală, căreia i-au pus numele Ak-Ink, ceea ce înseamnă „apă multă“. În prezent, pe locul unde a fost odinioară Ak-Ink, se înalţă Budapesta, capitala Ungariei, unul dintre cele mai bătrâne oraşe europene. Primii locuitori ai vechii aşezări se scăldau din când în când în apele calde ale acestor izvoare pentru a se relaxa şi a-şi alina durerile.

În secolul I e.n., această parte a Europei a ajuns sub stăpânirea romanilor. Ei au extins aşezarea şi au înfiinţat o tabără militară, căreia i-au zis Aquincum. Se crede că acest nume provine fie din cuvântul celt folosit pentru apă, fie din expresia latinească aqua quinque, care înseamnă „cinci ape“. Romanii au construit apeducte, reţele de canalizare şi băi, atât private, cât şi publice. Aşadar, băile termale din Budapesta au o istorie lungă.

Apoi, Imperiul Roman şi-a pierdut strălucirea. Abia după mai multe secole, băile au redevenit populare. Scriitorii secolului al XV-lea au elogiat în lucrările lor băile termale din apropierea capitalei Ungariei şi, astfel, popularitatea oraşului a crescut rapid. Se spune că regele Ungariei Matei Corvin, care a domnit între anii 1458 şi 1490, a construit un pasaj acoperit ce lega izvoarele de apă minerală favorite, Baia Rácz, de castelul regal. Astfel avea acces la băi indiferent de anotimp.

În secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, turcii au ocupat o mare parte din teritoriul Ungariei, inclusiv capitala ţării. Ei au construit băi cu aburi şi băi cu apă fierbinte, care şi azi au un rol important în ceremonialul islamic de îmbăiere şi sunt un aspect esenţial al vieţii sociale a turcilor. Splendidele băi turceşti erau nişte piscine acoperite, cu scări de jur împrejur, acoperişul fiind în formă de cupolă. Apa ajungea până la umeri. În jurul piscinelor se găseau căzi şi locuri speciale de odihnă. Erau folosite o dată de bărbaţi, o dată de femei. Unele sunt funcţionale şi în prezent.

În 1673, într-un jurnal de călătorie, se spunea că băile din regiunea unde, în prezent, se află Budapesta sunt printre cele mai bune din Europa, datorită „numeroaselor izvoare termale şi a proprietăţilor lor curative, precum şi a măreţiei şi frumuseţii clădirilor ce adăpostesc băile“. În secolul al XIX-lea, „cultura spa“ s-a îmbogăţit odată ce sauna, baia finlandeză cu aburi, a devenit tot mai cunoscută. Cu timpul, saunele, camerele de aburi şi piscinele cu apă rece au devenit parte integrantă a băilor Budapestei.

Structura geologică a zonei

Din cele 123 de izvoare de apă fierbinte şi 400 de izvoare de apă amară care se află în zona Budapestei, ţâşnesc zilnic aproximativ 70 de milioane de litri de apă. Cum se explică o asemenea abundenţă? Răspunsul îl aflăm analizând structura geologică a zonei.

Dunărea împarte Budapesta în două: la vest, se află dealurile Budei, iar la est, câmpiile Pestei. În trecutul îndepărtat, apele mării acopereau acest ţinut. Când s-au retras, apele au lăsat în urmă zăcăminte de calcar şi dolomită. Peste aceste roci s-au acumulat straturi de argilă, marnă, nisip şi cărbune.

Apa din precipitaţii pătrunde prin fisurile de la suprafaţă şi coboară în străfunduri, ajungând la rocile fierbinţi, bogate în minerale, care o încălzesc. Apoi, sub presiunea aburilor, apa ţâşneşte la suprafaţă prin fisuri ori puţuri.

Această structură geologică nu se regăseşte doar în Budapesta, ci pe tot teritoriul Ungariei. Prin urmare, mai multe localităţi din ţară se pot mândri cu frumoase băi termale şi cu ape bogate în minerale, despre care unii cred că au proprietăţi curative. *

Izvoarele de apă fierbinte sunt apreciate în multe părţi ale lumii. Potrivit Bibliei, izvoare termale s-au găsit chiar şi pe vremea patriarhilor în pustiul Seir, între Marea Moartă şi golful Aqaba (Geneza 36:24).

Omul are încă multe de învăţat despre complexele procese ale planetei noastre. Cum a pus Dumnezeu temelia pământului? Cum a făcut toate lucrurile minunate de pe el? Când meditează la întrebări de acest gen, cei cu teamă de Dumnezeu nu pot decât să fie cuprinşi de admiraţie în faţa înţelepciunii fără margini a Creatorului nostru (Iov 38:4–6; Romani 1:20).

[Notă de subsol]

^ par. 11 Treziţi-vă! nu recomandă un anumit tip de tratament medical.

[Legenda fotografiei de la paginile 24, 25]

Baie termală la Hotelul Gellért

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Băile Rudas, construite de turci

[Legenda fotografiei de la paginile 24, 25]

Băile Széchenyi, iarna

[Provenienţa fotografiilor de la paginile 24, 25]

Toate fotografiile: cu amabilitatea Tourism Office of Budapest