În ce situaţii este justificată autoapărarea?
Potrivit Bibliei
În ce situaţii este justificată autoapărarea?
VĂ TREZIŢI în toiul nopţii din cauza unui zgomot. Auziţi paşi şi imediat vă daţi seama că cineva a intrat în casă. Inima vă bate de să vă sară din piept. Vă întrebaţi ce să faceţi.
Un astfel de scenariu nu e chiar ipotetic, întrucât oricare dintre noi poate ajunge într-o situaţie similară. Actele criminale, chiar cele violente, nu mai afectează doar anumite ţări ori marile oraşe. În actualul climat de teamă, mulţi îşi cumpără arme sau învaţă arte marţiale. Unele guverne au adoptat legi prin care le dau cetăţenilor dreptul de a se apăra folosind tehnici ce pot cauza moartea atacatorului. Dar ce spune Biblia în această privinţă? Există vreo situaţie în care cineva este îndreptăţit să folosească forţa pentru a se apăra ori pentru a-şi apăra familia?
Dumnezeu urăşte violenţa
Biblia condamnă nu numai violenţa, ci şi pe cei ce recurg la violenţă. Iată ce a spus psalmistul David referitor la Iehova Dumnezeu: „Sufletul Său îl urăşte negreşit pe cel ce iubeşte violenţa“ (Psalmul 11:5). Dumnezeu a condamnat mai multe naţiuni din vechime, inclusiv pe poporul său, din cauza actelor de violenţă şi a vărsării de sânge (Ioel 3:19; Mica 6:12; Naum 3:1). Potrivit Legii date Israelului antic, chiar şi uciderea fără intenţie, din neglijenţă, constituia o infracţiune gravă (Deuteronomul 22:8).
Biblia ne îndeamnă să evităm conflictele şi să urmărim pacea zi de zi. Confruntările violente pleacă, de cele mai multe ori, de la un schimb de cuvinte spuse la mânie. Biblia declară: Proverbele 26:20). Adesea, un spirit calm stinge mânia şi previne violenţa. Apostolul Pavel a scris: „Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, fiţi în pace cu toţi oamenii“ (Romani 12:18).
„Unde nu mai sunt lemne, focul se stinge, şi unde nu mai este nici un calomniator, cearta se potoleşte“ (Ce puteţi face dacă sunteţi ameninţaţi
Chiar dacă urmăriţi pacea, nu aveţi garanţia că nu veţi fi niciodată ţinta unui atac violent. În trecut, închinători fideli ai lui Dumnezeu au căzut victimă unor acte criminale violente (Geneza 4:8; Iov 1:14, 15, 17). Ce ar trebui să facă cineva dacă ajunge ţinta unui jaf armat? Iată ce a zis Isus: „Nu vă împotriviţi celui ce este rău“ (Matei 5:39). El a mai spus: „Celui ce-ţi ia haina, nu-i opri nici cămaşa“ (Luca 6:29). Isus nu a aprobat folosirea armelor pentru a ne apăra bunurile materiale. În cazul unui jaf armat, o persoană înţeleaptă nu va opune rezistenţă, ci va renunţa la lucrurile ei de valoare. Cu siguranţă, viaţa este mult mai preţioasă decât bunurile materiale!
Ce va face însă dacă viaţa îi este ameninţată? O lege dată de Dumnezeu Israelului antic ne ajută să înţelegem ce se poate face într-o asemenea situaţie. Dacă un hoţ era prins în timpul zilei furând şi era omorât, cel ce l-a omorât era acuzat de crimă. Aceasta deoarece hoţia nu se pedepsea cu moartea, iar hoţul putea fi identificat şi pedepsit conform legii. Însă, dacă un locatar lovea mortal pe cineva care a pătruns în casa lui noaptea, el putea fi considerat nevinovat pe motiv că îi fusese greu să vadă ce făcea intrusul şi să-i discearnă intenţiile. Locatarul putea trage cu uşurinţă concluzia că familia îi era ameninţată şi că trebuia să o apere (Exodul 22:2, 3).
Aşadar, Biblia arată că, în cazul unui atac, cineva se poate apăra ori îşi poate apăra familia parând loviturile, imobilizându-l pe atacator sau chiar lovindu-l pentru a-l ameţi ori pentru a-l opri. Intenţia e doar de a pune capăt agresiunii. Totuşi, dacă agresorul este grav rănit ori omorât, se consideră că moartea acestuia a fost cauzată în mod accidental, fără intenţie.
Cea mai bună măsură de apărare
Într-adevăr, există situaţii în care autoapărarea este justificată. Oamenii au dreptul să se apere şi să-i apere pe cei dragi când sunt atacaţi ori când viaţa le este ameninţată. Biblia nu ne interzice să ne apărăm, dacă nu avem altă cale de scăpare. Cu toate acestea, cel mai înţelept ar fi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a evita situaţiile ce ar putea degenera în acte de violenţă (Proverbele 16:32).
Biblia ne îndeamnă ‘să căutăm pacea şi s-o urmărim’ în toate domeniile vieţii (1 Petru 3:11). Numai aşa putem duce o viaţă paşnică.
V-AŢI ÎNTREBAT VREODATĂ?
▪ De ce trebuie să evităm violenţa? (Psalmul 11:5)
▪ Care este cel mai înţelept mod de a acţiona când cineva atentează la bunurile noastre materiale? (Proverbele 16:32; Luca 12:15)
▪ Ce atitudine faţă de conflicte ne poate ajuta să evităm pericolele? (Romani 12:18)
[Text generic pe pagina 11]
Biblia arată că, în cazul unui atac, cineva se poate apăra ori îşi poate apăra familia