„E minunată!“
„E minunată!“
▪ Astfel a fost descrisă cartea Secretul unei familii fericite de coordonatorul unui studiu pe tema căsătoriei. Un cuplu, care a participat la studiu, i-a oferit cartea, explicându-i că i-a ajutat să se pregătească pentru viaţa în doi.
Coordonatorul le-a trimis celor doi o scrisoare de mulţumire pentru acest „cadou minunat“. A scris că şi-ar dori ca şi alte cupluri asemenea lor să-i înveţe pe oameni „ce trebuie să facă pentru a avea o căsnicie trainică şi reuşită“. În plus, el şi-a exprimat convingerea că publicaţii precum Secretul unei familii fericite îi vor ajuta pe cei căsătoriţi să-şi rezolve problemele. Apoi a remarcat că acest cuplu are avantajul credinţei puternice în Dumnezeu şi al încrederii depline în ajutorul lui.
El mai scrie că ţine cartea pe catedră şi le-o prezintă studenţilor când îi cer sfaturi referitoare la căsătorie. „N-am mai văzut niciodată o asemenea carte. E minunată!“, a spus el în încheiere.
Secretul unei familii fericite a ajutat mii de cupluri de pe întregul pământ. Vă poate ajuta şi pe voi să aplicaţi principiile Bibliei pentru a avea o viaţă de familie şi mai frumoasă!
Puteţi solicita un exemplar al acestei cărţi de 192 de pagini completând cuponul de mai jos şi trimiţându-l prin poştă la adresa indicată sau, dacă nu locuiţi în România, la cea mai convenabilă adresă dintre cele menţionate la pagina 5 a acestei reviste.
□ Aş dori, fără să-mi asum vreo obligaţie, un exemplar al cărţii prezentate aici.
□ Vă rog să luaţi legătura cu mine în vederea unui studiu biblic gratuit la domiciliu.