Lumea în obiectiv
Lumea în obiectiv
▪ În 2007, circa 47 de milioane de chinezi au avut de suferit din cauza crizei de apă potabilă, provocată de cea mai gravă secetă din ultimul deceniu. În plus, 42 de milioane au suferit de pe urma taifunurilor, iar 180 de milioane, de pe urma inundaţiilor. (AGENŢIA DE PRESĂ XINHUA, CHINA)
▪ „În 2003, aproximativ 20% din femeile însărcinate din întreaga lume au făcut avort. În Europa, proporţia a fost de aproape 35%, . . . iar în ţările fostei Uniuni Sovietice, de circa 45%.“ (BRITISH MEDICAL JOURNAL, MAREA BRITANIE)
Jocuri video violente în biserici
„Eforturile disperate depuse de sute de pastori pentru a-i aduce pe tineri la biserică au stârnit îngrijorare şi au atras numeroase critici. Motivul? Aceştia s-au folosit de un mijloc mai puţin «ortodox»: un joc video violent în mare vogă“, conceput pentru adulţi, se spune în ziarul The New York Times. Jucătorul joacă rolul unui soldat care trebuie să-şi ucidă duşmanii în diferite moduri. Asta nu i-a împiedicat pe liderii unor grupuri de tineri protestanţi şi evanghelişti „să-şi doteze centrele religioase cu mai multe console, astfel încât zeci de adolescenţi să se poată îngrămădi în faţa ecranelor uriaşe şi să tragă în tot ce mişcă“, mai precizează ziarul.
Furtul de identitate — Şi copiii pot fi victime!
În unele ţări, tot mai mulţi copii cad victimă furtului de identitate, ceea ce le reduce considerabil şansele de a obţine împrumuturi bancare, semnalează ziarul The Wall Street Journal. Astfel de infracţiuni nu sunt descoperite decât după mulţi ani şi, întrucât sunt comise în general de o rudă a victimei, îşi lasă amprenta şi asupra relaţiilor de familie. „Majoritatea victimelor descoperă că li s-a furat identitatea . . . abia când încearcă să obţină prima oară un loc de muncă, permisul de conducere sau un împrumut bancar“, mai arată ziarul. Alţii, în schimb, descoperă mai devreme, când executorul bancar încearcă să recupereze datoriile acumulate pe numele lor.
Focoase nucleare „pierdute“ deasupra Americii
La 30 august 2007, un bombardier B-52 al Forţelor Aeriene Americane a zburat timp de trei ore şi jumătate deasupra Statelor Unite cu şase rachete nucleare de croazieră „ataşate din greşeală de aripa avionului“, se arată în The Washington Post. Nici piloţii avionului, nici membrii echipei de la sol care au încărcat rachetele nu au remarcat greşeala, aceasta „rămânând neobservată nici mai mult, nici mai puţin decât 36 de ore“, se menţionează în ziar. „Oficialii Forţelor Aeriene Americane au declarat că focoasele nucleare nu fuseseră activate şi deci nu au prezentat în niciun moment un pericol pentru oameni“, precizează ziarul. „Oare chiar nu trebuie să ne îngrijorăm deloc?“, a întrebat autorul unui alt articol pe această temă.
Porumbeii, „detectori“ de poluare
Cercetătorii de la Universitatea din Rajasthan (India) afirmă că porumbeii ar putea fi folosiţi la detectarea nivelului de poluare din oraşe. La această concluzie s-a ajuns în urma unor studii efectuate asupra porumbeilor din oraşul indian Jaipur. „Metalele grele prezente în habitatul lor li se impregnează în pene, unde rămân chiar şi după ce porumbeii năpârlesc“, se explică în Gobar Times, suplimentul revistei Down to Earth, publicat în New Delhi. În general, porumbeii nu-şi schimbă locul în care trăiesc. Prin urmare, cantitatea de metale grele, cum ar fi cadmiul, cromul, cuprul şi plumbul, detectată în penele porumbeilor, ar putea indica în mod corect nivelul de poluare din zona respectivă.