Zimbrul — Salvat de la dispariţie

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN POLONIA

Aprilie 1919, Polonia. Încântaţi, braconierii îi iau urma; înaintează cu hotărâre şi, în cele din urmă, îl găsesc. Are blana maroniu-închisă, barba aproape neagră şi coarnele încovoiate unul spre celălalt, îndreptate-n sus. Pielea şi carnea lui sunt foarte căutate; braconierii ştiu că ar putea lua o mulţime de bani pe ele.

Prima împuşcătură! Animalul este rănit şi fuge să se adăpostească în pădure. Dar degeaba. . . A doua împuşcătură îi este fatală. Colosul de o jumătate de tonă se prăbuşeşte. Braconierii nici măcar nu ştiu că tocmai au scris o filă de istorie. Ei au ucis ultimul zimbru de şes din sălbăticie, care trăia în Polonia. Din fericire, la vremea aceea mai existau câteva exemplare, dar în captivitate.

ODINIOARĂ, zimbrul (Bison bonasus), cunoscut şi ca bizonul european, se găsea în număr mare în aproape toată Europa. Un mascul adult poate cântări până la 900 de kilograme şi poate ajunge la o înălţime de aproape 2 metri la nivelul umerilor. Acest mamifer de talie mare a fost numit pe bună dreptate „împăratul codrilor“.

O particularitate a zimbrului o constituie disproporţia între partea din faţă şi partea din spate a corpului. Partea din faţă, cu umeri laţi, puternici şi cu o cocoaşă pronunţată, este acoperită cu păr lung şi încâlcit, care se termină cu o barbă. Partea din spate, vizibil mai mică, este acoperită cu păr scurt.

În pragul dispariţiei

S-a estimat că în prezent mai există doar câteva mii de zimbri. Agricultura şi defrişările au dus la distrugerea habitatului lor natural, iar braconierii i-au vânat cu lăcomie. Astfel, în secolul al VIII-lea, în Galia (Franţa şi Belgia de azi) nu mai exista niciun zimbru.

În secolul al XVI-lea, regii polonezi au luat măsuri pentru ocrotirea acestei specii. Astfel, Sigismund-August al II-lea a emis un decret prin care uciderea unui zimbru era considerată un delict ce se pedepsea cu moartea. De ce s-a luat această măsură? „Intenţia era de a ocroti aceste animale ca să devină trofee de vânătoare pentru regi şi nobili“, a spus  dr. Zbigniew Krasinski, de la Parcul Naţional Bialowieza. Legislaţia nu a reuşit să asigure ocrotirea zimbrului nici chiar în pofida pedepsei cu moartea, astfel că la sfârşitul secolului al XVIII-lea existau zimbri numai în Pădurea Bialowieza, din estul Poloniei, şi în Caucazia.

Situaţia a început să se îmbunătăţească în secolul al XIX-lea. După ce Pădurea Bialowieza a fost anexată Imperiului Rus, ţarul Alexandru I a emis un ordin prin care zimbrul era declarat specie ocrotită de lege. Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. Populaţia de zimbri a început să crească, iar în 1857 existau aproximativ 1 900 de zimbri, care erau în continuare ocrotiţi de lege. Ulterior s-au construit fânare, pentru a li se asigura hrana pe timp de iarnă. De asemenea, au fost amenajate adăpători, iar unele terenuri au fost curăţate şi apoi cultivate cu plante care să le servească drept hrană zimbrilor.

Din nefericire, vremurile bune n-au durat prea mult. În decurs de 60 de ani, numărul zimbrilor s-a redus la jumătate. Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, populaţia de zimbri din Polonia a primit lovitura de graţie. În pofida unui decret emis de Germania în vederea „ocrotirii zimbrului, ca monument unic al naturii, pentru generaţiile următoare“, turma de zimbri a fost decimată de trupele germane în retragere, de soldaţii ruşi şi de nelipsiţii braconieri. Aşa cum s-a arătat la începutul acestui articol, în 1919 a fost ucis ultimul zimbru din sălbăticie, care trăia în Polonia.

Un nou început

În încercarea de a salva această specie, în 1923 a fost înfiinţată Societatea Internaţională pentru Ocrotirea Zimbrului. Primul obiectiv a fost stabilirea numărului de zimbri de rasă pură din captivitate. * Potrivit rezultatelor obţinute, în unele grădini zoologice şi menajerii din întreaga lume mai trăiau 54 de zimbri de şes. Cu toate acestea, nu toţi puteau contribui la perpetuarea speciei. Unii erau prea bătrâni, iar alţii, bolnavi. În cele din urmă au fost selectaţi pentru înmulţire doisprezece zimbri. Toţi zimbrii de şes care trăiesc în prezent sunt descendenţii a cinci dintre aceştia.

Toamna anului 1929 a marcat întoarcerea triumfătoare în sălbăticie a doi zimbri de şes. Ei au fost duşi într-o rezervaţie special pregătită din Pădurea Bialowieza. După zece ani, numărul lor a ajuns la şaisprezece.

Salvat de la dispariţie?

La începutul secolului al XXI-lea existau aproximativ 2900 de zimbri la nivel mondial. Dintre aceştia, circa 700 trăiau în Polonia. De-a lungul anilor s-au format turme de zimbri şi în Belarus, Kârgâzstan, Lituania, Rusia şi Ucraina.

Dar aceasta nu înseamnă că zimbrul este în afara oricărui pericol. Bolile, lipsa de apă şi de hrană, precum şi braconajul constituie şi în prezent o ameninţare. O altă problemă serioasă o reprezintă defectele genetice, cauzate de fondul genetic redus. De aceea, zimbrul se află încă pe Lista Roşie, ce conţine toate speciile de plante şi animale ameninţate cu dispariţia.

Hotărârea omului de a ocroti zimbrul a făcut posibil ca această specie să existe până în zilele noastre. Dr. Krasinski, menţionat mai înainte, ne aminteşte că „situaţia zimbrului constituie o dovadă clară că o specie adusă în pragul dispariţiei într-o perioadă foarte scurtă poate fi salvată numai prin eforturi asidue“. Viitorul acestui animal, precum şi al multor altora, este încă nesigur. Dar, pentru moment, „împăratul codrilor“ a fost salvat de la dispariţie!

[Notă de subsol]

 [Legenda fotografiilor de la pagina 10]

Zimbru din Parcul Naţional Bialowieza

[Provenienţa fotografiilor]

Toate fotografiile: Bialowieski Park Narodowy