Salt la conţinut

Salt la cuprins

Şase sfaturi pentru a avea succes în viaţă

Şase sfaturi pentru a avea succes în viaţă

Şase sfaturi pentru a avea succes în viaţă

A AVEA cu adevărat succes înseamnă a găsi cel mai bun mod de viaţă, ce se bazează pe aplicarea normelor divine şi se armonizează cu scopul lui Dumnezeu privitor la om. Biblia spune că omul care duce o astfel de viaţă „va fi ca un pom sădit lângă nişte pâraie, care îşi dă rodul la timpul lui şi al cărui frunziş nu se veştejeşte. El reuşeşte în tot ce face“ (Psalmul 1:3).

Într-adevăr, chiar dacă suntem imperfecţi şi greşim, putem avea cu adevărat succes în viaţă. Nu-i aşa că şi tu ţi-ai dori acest lucru? Cele şase principii biblice care vor fi analizate în continuare te vor ajuta în acest sens. Astfel, vei avea dovada clară că învăţăturile Bibliei sunt într-adevăr un izvor de înţelepciune divină (Iacov 3:17).

1 Păstrează un punct de vedere corect cu privire la bani

„Iubirea de bani este rădăcina a tot felul de rele, iar unii, râvnind la această iubire, . . . s-au străpuns peste tot cu multe dureri“ (1 Timotei 6:10). Aşadar, problema nu o constituie banii în sine, de care cu toţii avem nevoie pentru a trăi, ci iubirea de bani. În realitate, a iubi banii înseamnă a face din ei un stăpân sau un dumnezeu.

Aşa cum am văzut în primul articol al acestei reviste, cei care aleargă după bogăţii în speranţa că vor găsi succesul în viaţă urmăresc, de fapt, o iluzie. Ce găsesc ei în final? Dezamăgire şi multe probleme. De dragul bogăţiilor, unii îşi sacrifică familia şi prietenii. Alţii se privează de somn pentru că muncesc foarte mult sau pentru că sunt măcinaţi de îngrijorări. Potrivit cu Eclesiastul 5:12, „dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat puţin, fie mult; dar pe cel bogat, belşugul nu-l lasă să doarmă“ (Cornilescu, 2001).

Banii sunt un stăpân crud şi, totodată, viclean. Isus Cristos a vorbit despre „puterea amăgitoare a bogăţiilor“ (Marcu 4:19). Din cuvintele lui înţelegem că bogăţiile doar promit, dar nu şi oferă o viaţă fericită. Ele nu fac decât să stârnească dorinţa de a avea tot mai mult. „Cine iubeşte banii nu se va sătura de bani“, se spune în Eclesiastul 5:9 * (Sfânta Scriptură, Regele Carol II).

Pe scurt, iubirea de bani nu duce la succes, ci la necazuri, la dezamăgiri sau chiar la infracţiuni (Proverbele 28:20). Fericirea şi succesul sunt în strânsă legătură cu generozitatea, atitudinea iertătoare, moralitatea, iubirea şi spiritualitatea.

2 Învaţă să fii generos

„Este mai multă fericire în a da decât în a primi“ (Faptele 20:35). A face daruri din când în când nu înseamnă a fi cu adevărat generos. Oferirea ocazională de daruri produce doar o fericire de moment, pe când generozitatea creează o stare permanentă de fericire. Bineînţeles, există numeroase modalităţi de a exprima generozitatea, una dintre cele mai bune şi, adesea, cea mai preţuită fiind aceea de a petrece timp cu alţii.

După analizarea câtorva studii despre altruism, fericire şi sănătate, cercetătorul Stephen G. Post a ajuns la concluzia că oamenii altruişti şi dispuşi să-i ajute pe alţii trăiesc mai mult, sunt mai fericiţi şi au o sănătate fizică şi mintală mai bună, depresia fiind mai rar întâlnită în rândurile lor.

Mai mult decât atât, persoanele care dăruiesc cu generozitate, în raport cu posibilităţile lor, nu ajung să sufere pe plan material. În Proverbele 11:25 se spune: „Omul generos va prospera; cel ce îi înviorează pe alţii va fi el însuşi înviorat“ (New International Version). În armonie cu aceste cuvinte, oamenii cu adevărat generoşi, adică cei care dăruiesc fără să aştepte nimic în schimb, sunt apreciaţi şi iubiţi, îndeosebi de Dumnezeu (Evrei 13:16).

3 Iartă cu mărinimie

„Continuaţi să vă suportaţi unii pe alţii şi, dacă cineva are vreun motiv să se plângă împotriva altuia, să vă iertaţi cu mărinimie unii pe alţii. Aşa cum v-a iertat Iehova cu mărinimie, aşa să faceţi şi voi“ (Coloseni 3:13). În zilele noastre, cei mai mulţi oameni nu sunt dispuşi să ierte şi să arate îndurare, ci preferă să se răzbune. Care este rezultatul? La insultă se răspunde cu insultă, iar la violenţă, cu violenţă.

Dar răul nu se opreşte aici. Cercetătorii „au ajuns la concluzia că persoanele ranchiunoase şi răutăcioase“ suferă de afecţiuni pulmonare, unele fiind chiar mai grave decât la un fumător obişnuit. La această concluzie s-a ajuns în urma unui „studiu efectuat în rândul a 4 600 de tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani“, studiu publicat într-un articol din The Gazette (Montreal, Canada). Într-adevăr, dispoziţia de a ierta contribuie nu doar la păstrarea bunelor relaţii cu cei din jur, ci şi la păstrarea sănătăţii!

Cum poţi fi mai iertător? Începe prin a-ţi face o autoanaliză sinceră. Uneori îi superi pe alţii şi le eşti recunoscător când te iartă, nu-i aşa? Atunci de ce nu i-ai ierta şi tu pe alţii cu mărinimie? (Matei 18:21–35) Pentru aceasta este important să manifeşti stăpânire de sine. Numără până la zece, cum se spune, sau aşteaptă până te calmezi. De asemenea, nu uita că stăpânirea de sine este tărie morală. În Proverbele 16:32 se spune: „Cine este încet la mânie valorează mai mult decât un om puternic“. Nu-i aşa că omul care se bucură cu adevărat de succes în viaţă poate fi descris astfel?

4 Respectă normele lui Dumnezeu

„Porunca lui Iehova este curată şi face să strălucească ochii“ (Psalmul 19:8). Simplu spus, normele lui Dumnezeu ne ajută pe plan fizic, psihic şi afectiv. Ele ne apără de practici dăunătoare, cum ar fi consumul de droguri, beţia, conduita sexuală nepotrivită şi vizionarea materialelor pornografice (2 Corinteni 7:1; Coloseni 3:5). Consecinţele unor astfel de practici pot fi infracţiunile, sărăcia, neîncrederea, destrămarea familiei, problemele mintale şi afective, bolile şi chiar moartea prematură.

La polul opus, cei ce trăiesc conform normelor lui Dumnezeu se bucură de relaţii sănătoase şi trainice, precum şi de respect de sine şi pace interioară. În Isaia 48:17, 18, Dumnezeu spune: „Eu, Iehova, sunt Dumnezeul tău, Cel care te învaţă ce-ţi este de folos, Cel care te călăuzeşte pe calea pe care trebuie să umbli“. De asemenea, el adaugă: „O, de-ai lua aminte la poruncile mele! Atunci pacea ta ar fi ca un râu şi dreptatea ta ca valurile mării!“. Într-adevăr, Creatorul nostru vrea ce este cel mai bine pentru noi. El doreşte să ne ‘călăuzească pe calea’ adevăratului succes.

5 Manifestă o iubire neegoistă

„Iubirea zideşte“ (1 Corinteni 8:1). Ţi-ai putea imagina viaţa fără iubire? Cât de goală şi de nefericită ar fi o astfel de viaţă! Iată ce a spus apostolul creştin Pavel sub inspiraţie divină: ‘Dacă n-aş avea iubire, n-aş fi nimic, nu mi-ar folosi la nimic’ (1 Corinteni 13:2, 3).

În acest verset, Pavel nu se referă la iubirea romantică, iubire care, bineînţeles, îşi are locul ei, ci la o iubire mai profundă şi mai durabilă, bazată pe principii divine * (Matei 22:37–39). Mai mult decât atât, nu este vorba despre o iubire pe care o aşteptăm cu pasivitate de la alţii, ci despre o iubire pe care trebuie să o manifestăm în mod activ faţă de alţii. Pavel a spus în continuare că această iubire este răbdătoare şi bună. Ea nu este geloasă, nu se laudă şi nu se îngâmfă, ci caută în mod neegoist binele altora; ea nu se supără repede, ci iartă cu mărinimie. O astfel de iubire este ziditoare şi ne ajută să avem relaţii bune cu alţii, îndeosebi cu membrii familiei (1 Corinteni 13:4–8).

În cazul părinţilor, iubirea înseamnă a arăta afecţiune faţă de copiii lor şi a le stabili cu claritate limite biblice sau de altă natură în ce priveşte comportamentul. Copiii care cresc într-un astfel de mediu se bucură de siguranţă şi de stabilitate familială şi se simt cu adevărat iubiţi şi apreciaţi (Efeseni 5:33—6:4; Coloseni 3:20).

Jack, un tânăr din Statele Unite, a crescut într-o familie care aplica principiile biblice. După ce a plecat de acasă, Jack le-a scris părinţilor. Iată un fragment din scrisoarea sa: „Întotdeauna am încercat să respect porunca biblică: «Onorează-i pe tatăl tău şi pe mama ta . . . ca să-ţi meargă bine» (Deuteronomul 5:16). Şi într-adevăr mi-a mers bine în viaţă! Înţeleg acum mai mult ca oricând că vouă vă datorez acest lucru, pentru că m-aţi crescut cu multă iubire. Vă mulţumesc din inimă pentru toate strădaniile voastre“. Ce ai simţi dacă ai primi o astfel de scrisoare de la copilul tău? Inima ţi s-ar umple de bucurie, nu-i aşa?

De asemenea, iubirea principială „se bucură cu adevărul“ despre Dumnezeu, adevăr pe care îl conţine Biblia (1 Corinteni 13:6; Ioan 17:17). Pentru a înţelege mai bine acest lucru, să exemplificăm: Un cuplu care are probleme conjugale decide să citească împreună cuvintele lui Isus din Marcu 10:9: „Ce a pus Dumnezeu în acelaşi jug [în căsnicie] omul să nu despartă“. Acum, cei doi trebuie să-şi analizeze inima. Oare „se bucură [ei] cu adevărul“? Consideră ei căsătoria sacră, aşa cum o consideră Dumnezeu, şi acţionează în consecinţă? Sunt dispuşi să depună eforturi pentru a-şi rezolva problemele cu iubire? Dacă da, vor avea o căsnicie reuşită şi se vor bucura de rezultatele obţinute.

6 Fii conştient de necesităţile tale spirituale

„Fericiţi sunt cei conştienţi de necesităţile lor spirituale“ (Matei 5:3). Spre deosebire de animale, noi avem capacitatea de a pătrunde lucrurile spirituale. Astfel, ne punem întrebări cum ar fi: Care este scopul vieţii? Există un Creator? Ce se întâmplă cu noi când murim? Ce ne rezervă viitorul?

În întreaga lume, milioane de oameni sinceri au constatat că Biblia răspunde la aceste întrebări. De exemplu, ultima întrebare este strâns legată de scopul divin ca pământul să devină un paradis locuit pentru totdeauna de oameni care îl iubesc pe Dumnezeu şi normele sale. În Psalmul 37:29 se spune: „Cei drepţi vor moşteni pământul şi vor locui pentru totdeauna pe el“.

Fără îndoială deci, Creatorul nostru vrea ca noi să ne bucurăm de succes nu doar temporar, 70 sau 80 de ani, ci veşnic! Aşadar, acum este timpul să-l cunoşti pe Creator. Isus a spus: „Aceasta înseamnă viaţa veşnică: să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre cel pe care l-ai trimis tu, Isus Cristos“ (Ioan 17:3). Pe măsură ce vei dobândi şi vei pune în aplicare această cunoştinţă, vei descoperi singur că „binecuvântarea lui Iehova îmbogăţeşte şi el nu-i adaugă nicio durere“ (Proverbele 10:22).

[Note de subsol]

^ par. 7 În alte traduceri, Eclesiastul 5:10.

^ par. 22 Termenul „iubire“ este corespondentul cuvântului grecesc agápe în aproape toate locurile unde apare în Scripturile greceşti creştine, sau „Noul Testament“. Agápe este o iubire de natură morală, care se bazează pe o alegere deliberată şi este manifestată din principiu, dintr-un simţ al datoriei sau al corectitudinii. Iubirea agápe nu este golită de sentimente, ci poate fi caldă şi intensă (1 Petru 1:22).

[Chenarul de la pagina 7]

ALTE SFATURI PENTRU A AVEA SUCCES

Manifestă o teamă sănătoasă de Dumnezeu. „Teama de Iehova este începutul înţelepciunii“ (Proverbele 9:10).

Alege-ţi cu înţelepciune prietenii. „Cine umblă cu înţelepţii devine înţelept, dar cine se întovărăşeşte cu cei fără minte o duce rău“ (Proverbele 13:20).

Evită excesele. „Beţivul şi cel lacom la mâncare vor ajunge săraci“ (Proverbele 23:21).

Nu te răzbuna. „Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău“ (Romani 12:17).

Fii harnic. „Dacă cineva nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce“ (2 Tesaloniceni 3:10).

Aplică Regula de aur. „Tot ce vreţi să vă facă vouă oamenii faceţi-le şi voi la fel“ (Matei 7:12).

Fii atent la modul în care vorbeşti. „Cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune să-şi înfrâneze limba de la rău“ (1 Petru 3:10).

[Chenarul/Fotografia de la pagina 8]

IUBIREA ESTE UN BUN MEDICAMENT

„Ceea ce ne face să ne simţim rău sau bine, trişti sau fericiţi, ne produce suferinţă sau ne aduce vindecare are la bază iubirea şi afecţiunea. Dacă s-ar descoperi un medicament care să aibă asemenea efecte, toţi medicii din ţară l-ar recomanda pacienţilor lor. Dacă nu, s-ar face vinovaţi de malpraxis.“ (Dean Ornish, medic şi autor al unor lucrări de specialitate.)

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 9]

DE LA DISPERARE LA SUCCES

Milanko, un tânăr dintr-o ţară balcanică, s-a înrolat în armată când în ţara lui a izbucnit războiul. Datorită curajului său a fost poreclit Rambo, după un personaj violent dintr-un film. Totuşi, văzând corupţia şi ipocrizia din jur, Milanko a fost dezamăgit de viaţa din armată. Iată ce a spus el: „Am căzut pradă multor vicii. Am început să beau, să fumez, să mă droghez, să practic jocuri de noroc şi să duc o viaţă imorală. Situaţia mea se înrăutăţea tot mai mult şi nu vedeam nicio cale de ieşire“.

În acea perioadă dificilă din viaţa lui, Milanko a început să citească Biblia. Mai târziu, când era în vizită la un văr, a văzut o revistă Turnul de veghe, publicată de Martorii lui Iehova. I-a plăcut mult revista şi în scurt timp a început să studieze Biblia cu Martorii. Adevărul biblic l-a ajutat să găsească fericirea şi adevăratul succes. „Mi-a dat forţe noi“, a spus el, „şi am renunţat la toate viciile, am devenit alt om şi m-am botezat ca Martor al lui Iehova. Oamenii care ştiau cum eram înainte nu mi-au mai spus Rambo, ci Zec [adică iepuraş], porecla mea din copilărie, pentru că acum sunt un om blând“.