Năvoadele sunt goale!

„Au fost ani buni şi ani mai puţin buni, dar n-am mai trecut niciodată printr-o perioadă atât de critică“, spune George, în vârstă de 65 de ani, pescar din nord-estul Angliei. „Aproape că nu mai găseşti nimic: nici somon, nici peşte alb, nici cod, nici homar, nimic.“

DECLARAŢII îngrijorătoare, precum cea de mai sus, se pot auzi peste tot în lume. Agustín, un pescar din Peru care are o navă de pescuit de 350 de tone, spune: „Sardinele au început să dispară cam cu 12 ani în urmă. În Peru găseai din belşug peşte tot timpul anului, dar acum, luni de zile nu prinzi nimic. Înainte nu ieşeam în larg mai mult de 15 mile marine [25 km], dar acum navigăm 170 de mile [300 km] ca să prindem ceva“.

Antonio, care trăieşte în Galicia (Spania), remarcă: „Sunt pescar de mai bine de 20 de ani. Am văzut cum încet-încet resursele de peşte s-au epuizat. Scoatem din mare mai mult decât poate produce“.

Chiar dacă pagubele cauzate de pescuitul excesiv nu se pot vedea în fotografii aşa cum se pot vedea, de pildă, cele rezultate în urma defrişării pădurilor tropicale, starea oceanelor este la fel de gravă. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură a tras recent un semnal de alarmă, aşa cum reiese din următorul raport: „Situaţia este extrem de critică, întrucât circa 75% din bazinele piscicole ale lumii sunt exploatate la maximum sau în exces ori sunt aproape goale“.

Peştele este principala sursă de proteine animale pentru o cincime din populaţia globului. Prin urmare, riscăm să pierdem unul dintre alimentele noastre de bază. Resursele de peşte nu  sunt uniform distribuite în mări. De fapt, oceanul este în mare parte ca un deşert, cu puţine forme de viaţă. Cel mai bine se pescuieşte în apropierea zonelor de coastă şi acolo unde curenţii aduc la suprafaţă ape bogate în nutrienţi. Nutrienţii hrănesc fitoplanctonul, element esenţial în lanţul trofic marin. Dar cum îşi distrug pescarii propria sursă de venit? Să analizăm, de pildă, ce s-a întâmplat cu bazinul piscicol Grand Banks.

Grand Banks — Cum a început dezastrul

La numai cinci ani după renumita călătorie a lui Cristofor Columb din 1492, John Cabot, navigator şi explorator de origine italiană, a traversat Atlanticul pornind din Anglia şi a descoperit în apele de mică adâncime din zona de coastă a Canadei bazinul piscicol care a ajuns să fie numit Grand Banks. * Astfel a început un fenomen care s-a asemănat cu aşa-numita goană după aur: sute de pescari au pornit pe Atlantic ca să pescuiască în Grand Banks. Niciun european nu mai văzuse atâta cod!

Codul era la fel de preţios ca aurul. Apreciat pentru carnea lui albă, fără grăsime, este şi acum foarte căutat pe piaţa internaţională. De obicei, codul atlantic cântăreşte între 1,4 şi 9 kg, dar unele exemplare de cod din Grand Banks erau mari cât un om. În secolele care au urmat, pescarii au învăţat să folosească traule şi fire lungi de pescuit cu mii de cârlige, prinzând astfel din ce în ce mai mult peşte.

Efectele pescuitului industrial

În secolul al XIX-lea, unii europeni au început să-şi exprime îngrijorarea cu privire la scăderea rezervelor de peşte, în special de hering. Cu toate acestea, iată ce a declarat profesorul Thomas Huxley, preşedintele Societăţii Regale Britanice, la Expoziţia Internaţională de Pescuit din 1883: „Există atât de mult peşte, încât cantitatea pe care o pescuim este nesemnificativă. . . . Consider că bazinele de cod . . . şi, probabil, toate marile bazine piscicole din lume sunt inepuizabile“.

Puţini au privit cu rezervă afirmaţia lui Huxley chiar şi după ce în Grand Banks a început pescuitul industrial cu ajutorul navelor propulsate de motoare cu aburi. Cererea de cod a crescut mai ales din 1925 când Clarence Birdseye din Massachusetts (SUA) a inventat o metodă de congelare rapidă a peştelui. Odată cu apariţia traulerelor cu motor diesel, pescarii au prins cantităţi şi mai mari de peşte. Dar exploatarea abia începuse.

În 1951, în Grand Banks a sosit o navă britanică ciudată. Avea 85 de metri lungime şi o capacitate de 2 600 de tone. Era primul trauler-uzină din lume, care congela şi ambala peştele imediat ce era prins. Avea o rampă la pupa, unde macarale puteau trage la bord năvoade uriaşe. Pe punte, erau rânduri de maşini care prelucrau peştele: îi scoteau oasele şi îl congelau. Cu ajutorul radarului, al sonarului şi al ecolocatoarelor, nava putea căuta zi şi noapte bancuri de peşti, săptămâni la rând.

Înţelegând cât de profitabilă era această afacere, şi alte ţări au trimis imediat sute de nave  asemănătoare care pescuiau până la 200 de tone de peşte pe oră. Unele nave aveau o capacitate de 8 000 de tone, iar plasele lor erau atât de mari încât în ele ar fi putut încăpea un avion Boeing 747.

Lovitura de graţie

În cartea Ocean’s End citim: „Spre sfârşitul anilor ’70 ai secolului trecut, mulţi încă se mai amăgeau cu ideea că resursele oceanului sunt inepuizabile“. Tot mai multe traulere uriaşe au pescuit în Grand Banks în anii ’80. Oamenii de ştiinţă au avertizat că populaţia de cod era în prag de dispariţie. Dar zeci de mii de oameni trăiau din această afacere, iar politicienii nu voiau să ia măsuri care să stârnească nemulţumire. Apoi, în 1992, oamenii de ştiinţă au prezentat un raport şocant: în 30 de ani, populaţia de cod s-a redus cu 98,9%! Pescuitul de cod în Grand Banks a fost interzis. Din păcate, era prea târziu. La 500 de ani după descoperirea lui, unul dintre cele mai bogate bazine piscicole din lume era gol!

Pescarii au sperat că populaţia de cod avea în scurt timp să se refacă. Dar codul trăieşte peste 20 de ani şi ajunge greu la maturitate. Nici până azi speranţa pescarilor nu s-a împlinit!

Criză mondială în industria pescuitului

Grand Banks este doar un exemplu care arată că există o criză mondială în industria pescuitului. În 2002, ministrul britanic al mediului a afirmat că „60% din rezervele de peşte mondiale sunt aproape epuizate“. Tonul, peştele-spadă, rechinul, sebasta de mare sunt doar câteva dintre numeroasele specii aflate în pericol.

Multe ţări bogate care şi-au golit deja bazinele piscicole caută alte bazine pe care să le exploateze. De pildă, zonele de coastă ale Africii sunt în prezent printre cele mai bogate bazine piscicole din lume. În general, autorităţile africane nu-şi pot permite să refuze eliberarea autorizaţiilor de pescuit deoarece acestea sunt importante surse de capital străin. Însă oamenii care trăiesc în aceste zone sunt indignaţi de exploatarea masivă a rezervelor lor de peşte.

De ce nu se schimbă nimic?

Din afară, soluţia ar putea părea simplă: să se interzică pescuitul excesiv. Dar problema nu se poate rezolva atât de uşor. Se investesc sume uriaşe în utilaje de pescuit industrial. Orice pescar speră că ceilalţi se vor opri, iar el va putea continua. Şi nimeni nu se opreşte. Mai mult decât atât, guvernele sunt principalii investitori în industria pescuitului, şi astfel lucrurile se complică. În revista Issues in Science and Technology se spune: „Multe state consideră obiectivele [ONU] privind conservarea populaţiilor de peşti un cod moral valabil pentru celelalte state, dar pe care ele îl pot oricând încălca“.

Şi pescuitul sportiv poartă o parte de vină. Comentând un studiu din SUA, revista New Scientist afirma: „Pescarii sportivi prind 64% din peştele pescuit excesiv în Golful Mexic“. Întrucât atât cei din industria pescuitului, cât şi pescarii sportivi au o mare influenţă, oamenii politici iau, de obicei, decizii care le aduc capital electoral. Astfel, protejarea populaţiilor de peşti rămâne o chestiune secundară.

Pot fi ocrotite bazinele piscicole mondiale? Iată ce spune Boyce Thorne-Miller în cartea The Living Ocean: „Nu se poate face nimic concret pentru salvarea speciilor oceanice până când nu ne schimbăm radical mentalitatea“. Din fericire, Creatorul nostru, Iehova Dumnezeu, a instaurat un Regat care garantează siguranţa întregii planete (Daniel 2:44; Matei 6:10).

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 21]

Din cauza pescuitului excesiv, mările şi oceanele sunt devastate, ca pădurile tropicale

[Text generic pe pagina 22]

„Circa 75% din bazinele piscicole ale lumii sunt exploatate la maximum sau în exces ori sunt aproape goale“ (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură)

 [Text generic pe pagina 23]

Peştele este principala sursă de proteine animale pentru o cincime din populaţia globului

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Cambodgia

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Pescuit comercial, Alaska

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Republica Democratică Congo

[Provenienţa fotografiei de la pagina 20]

© Janis Miglavs/DanitaDelimont.com

[Provenienţa fotografiilor menţionate pe pagina 22]

Sus: © Mikkel Ostergaard/Panos Pictures; mijloc: © Steven Kazlowski/SeaPics.com; jos: © Tim Dirven/Panos Pictures