Când soarele nu răsare

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN FINLANDA

 „SOARELE răsare, soarele apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.“ (Eclesiastul 1:5, Cornilescu, 1996) Dar în multe zone de la nord de Cercul Polar, de pe la jumătatea lui noiembrie şi până pe la sfârşitul lui ianuarie nu prea ştii când răsare şi când apune soarele. Aici, n-ai încotro, trebuie să te obişnuieşti cu nopţile lungi şi negre ale iernii polare.

Dar şi în unele zone de la sud de Cercul Polar nopţile sunt neobişnuit de lungi. De pildă, în St. Petersburg (Rusia), Helsinki (Finlanda), Stockholm (Suedia) şi Oslo (Norvegia), aflate la mai puţin de 800 km distanţă de Cercul Polar, iarna este lumină doar şase ore pe zi.

„Ideea că în iernile arctice e întuneric beznă nu e adevărată“, spune Ari, care a copilărit în Kiruna, oraş din Laponia suedeză. „Mai tot timpul e ca şi cum s-ar îngâna ziua cu noaptea.“ Paula, o artistă care locuieşte în Laponia finlandeză, spune: „Când e zăpadă, Laponia se înveşmântează în tonuri de albastru şi violet“.

Iernile mohorâte afectează sănătatea. „Resimt foarte puternic schimbarea vremii şi trecerea de la un anotimp la altul“, mărturisea Jean Sibelius, renumitul compozitor finlandez. „Iarna, când ziua e scurtă, sunt mai mereu deprimat.“ Şi Sibelius n-a fost singurul afectat de aşa-numita depresie de iarnă. Chiar şi medicul grec Hipocrate (c. 460 — c. 377 î.e.n.) considera că anotimpurile ne influenţează dispoziţia.

Însă abia în anii ’80 ai secolului trecut depresia de iarnă a fost numită sindrom. Studiile au arătat că în ţările nordice un mic procent din populaţie suferă de tulburare afectivă sezonieră. Iar o formă mai uşoară a acestei boli, un subsindrom, este de trei sau patru ori mai frecventă şi se pare că afectează sute de mii de oameni.

Andrei, din St. Petersburg, spune: „Am permanent o stare de somnolenţă“. Pe Annika, din Finlanda, o întristează gândul că vine iarna: „Uneori, întunericul îmi dă senzaţia de claustrofobie. N-ai cum să scapi de el“.

Specialiştii recomandă diverse terapii pentru depresia de iarnă. De exemplu, să stai cât mai mult posibil în aer liber pe lumină. Cei care lucrează afară fac faţă mai uşor acestei probleme.

Jarmo, care ştie cum e iarna şi în nordul, şi în sudul Finlandei, spune: „Când zilele sunt întunecoase, ţinem aprinse mai multe lumânări şi becuri“. Unii au găsit eficientă terapia prin lumină. Alţii scapă puţin de iernile arctice plecând în vacanţă în ţările sudice, mai însorite. Dar după o astfel de vacanţă, pot resimţi şi mai puternic întunericul iernii.

Trebuie avută în vedere şi alimentaţia. Întrucât soarele stimulează corpul să producă vitamină D, în absenţa luminii apar carenţe de vitamina D. Prin urmare, unii recomandă consumul de alimente bogate în această vitamină pe timp de iarnă (peşte, ficat şi lactate).

Mecanismul care aduce întunericul iernii aduce şi lumina puternică a verii. În mişcarea lui pe orbită, pământul apropie încet-încet de soare zonele lui reci. Puţin câte puţin, lumina soarelui învinge întunericul. Şi aşa îşi intră în drepturi vara arctică. Acum te poţi bucura de lumina soarelui chiar şi în miez de noapte!

[Text generic pe pagina 27]

„Mai tot timpul e ca şi cum s-ar îngâna ziua cu noaptea“

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Amiază în iarna polară

[Provenienţa fotografiei]

Dr. Hinrich Bäsemann/Naturfoto-Online

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Când nu este soare, mulţi suferă de depresie