De ce existăm

BIBLIA arată că Iehova Dumnezeu, Creatorul nostru, nu acţionează niciodată fără scop. Să ne gândim, de pildă, la circuitul apei în natură, care face posibilă viaţa. Folosind un limbaj poetic, şi totuşi exact, Biblia spune: „Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple; râurile aleargă din nou spre locul din care au pornit“ (Eclesiastul 1:7, Cornilescu, 1996).

Făcând analogie cu circuitul apei în natură, Biblia arată că promisiunile lui Dumnezeu sunt demne de încredere. Datorită soarelui, apa din oceane, mări şi lacuri se evaporă, iar apoi se întoarce pe pământ sub  formă de precipitaţii. „Tot aşa va fi şi cuvântul meu, care iese din gura mea“, spune Iehova. „Nu se va întoarce la mine fără rezultat, ci va face negreşit ce-mi place şi va reuşi în lucrul pentru care l-am trimis.“ (Isaia 55:10, 11)

Aşa cum apa se întoarce pe pământ făcând posibilă viaţa, ‘cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu’ ne poate susţine viaţa spirituală. Isus Cristos a spus: „Omul să nu trăiască numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Iehova“ (Matei 4:4).

Dacă asimilăm hrana spirituală de la Dumnezeu putem să trăim în armonie cu scopul Său. Dar mai întâi trebuie să cunoaştem acest scop, să ştim de ce a creat Dumnezeu pământul şi ce legătură există între scopul său şi viaţa noastră.

Scopul lui Dumnezeu cu pământul

Dumnezeu a vrut întotdeauna binele omului. De aceea, el i-a pus pe primii oameni, Adam şi Eva, în paradis, în grădina Edenului. Apoi le-a spus să aibă copii: „Fiţi roditori, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul, supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste creaturile zburătoare ale cerurilor şi peste orice creatură vie care se mişcă pe pământ“ (Geneza 1:26–28; 2:8, 9, 15).

Ce concluzie putem trage analizând aceste cuvinte? Nu arată ele clar că scopul lui Dumnezeu era ca omul să trăiască veşnic şi să extindă paradisul pe tot pământul? Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Cerurile sunt cerurile lui Iehova, dar pământul l-a dat fiilor oamenilor“ (Psalmul 115:16).

Însă, pentru a vedea împlinirea scopului lui Dumnezeu, omul trebuia să-şi onoreze Creatorul, ascultând de El. A făcut Adam acest lucru? Nu. El a păcătuit, fiind neascultător. Care au fost consecinţele? Toţi urmaşii lui Adam, printre care ne numărăm şi noi, au moştenit păcatul şi moartea, aşa cum spune Biblia: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea s-a extins la toţi oamenii, fiindcă toţi au păcătuit“ (Romani 5:12).

Dat fiind că toţi oamenii mor, iar pământul nu este nici pe departe un paradis, oare şi-a schimbat Dumnezeu scopul?

Nicidecum. Să ne amintim ce a spus El: ‘cuvântul meu, care iese din gura mea nu se va întoarce la mine fără rezultat, ci va reuşi în lucrul pentru care l-am trimis’. Mai mult, Dumnezeu a promis: „Voi face tot ce-mi place“ (Isaia 45:18; 46:10; 55:11). El vrea ca planeta noastră să devină un paradis cu oameni fericiţi care să-i slujească pentru totdeauna. Fără îndoială, scopul său de la început se va împlini! (Psalmul 37:29; Isaia 35:5, 6; 65:21–24; Revelaţia 21:3, 4)

 Cum se va împlini scopul lui Dumnezeu

Iehova şi-a dovedit neasemuita înţelepciune şi iubire luând măsuri să elibereze omenirea de păcatul moştenit şi de consecinţele acestuia — imperfecţiunea şi moartea. Astfel, el a făcut posibilă naşterea Fiului său ca om pe pământ. Spre deosebire de toţi descendenţii lui Adam, care moşteniseră păcatul, Isus era perfect şi putea să-i răscumpere pe cei ce respectau cerinţele divine şi să le dea perspectiva de a trăi veşnic (Matei 20:28; Efeseni 1:7; 1 Timotei 2:5, 6). Dar cum a fost oferită răscumpărarea?

Îngerul Gabriel a anunţat-o pe Maria, care ‘nu avusese relaţii intime cu niciun bărbat’, că avea să dea naştere unui fiu. Aşadar, prin spiritul Său sfânt, Dumnezeu a făcut un miracol: a transferat viaţa Fiului său întâi-născut în pântecele Mariei (Luca 1:26–35).

După nouă luni, s-a născut Isus. Fiind un om perfect, ca şi Adam, mai târziu el şi-a putut da viaţa ca jertfă de răscumpărare. Astfel, Isus a devenit ‘al doilea Adam’, dându-le astfel tuturor oamenilor fideli lui Dumnezeu posibilitatea de a fi eliberaţi din păcat şi moarte (1 Corinteni 15:45, 47).

Nu ar trebui deci să fim recunoscători pentru marea iubire pe care ne-a arătat-o Dumnezeu? Biblia spune pe bună dreptate că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine manifestă credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3:16). Aşadar, să ne întrebăm: Cum mi-aş putea arăta recunoştinţa pentru iubirea lui Dumnezeu? Să vedem cum au făcut unii acest lucru.

 Să ne trăim viaţa în armonie cu scopul lui Dumnezeu

Denise, despre care am vorbit în articolul precedent, a înţeles că viaţa are sens numai dacă îl onorăm pe Dumnezeu, ascultând de el. „Am aflat din Biblie că Dumnezeu are un scop cu omenirea şi că le încredinţează o lucrare celor ce i se închină. Nu cred că există satisfacţie mai mare decât să-ţi foloseşti liberul arbitru ca să-i aduci laude lui Dumnezeu trăind în armonie cu scopul său.“

Şi noi putem simţi la fel dacă învăţăm voinţa lui Dumnezeu şi o înfăptuim. Este adevărat, încă nu beneficiem de toate foloasele jertfei de răscumpărare. În viitor însă ne vom putea bucura de perfecţiune într-o lume nouă şi dreaptă. Până atunci, este imperios necesar să ne satisfacem necesităţile spirituale pe care Dumnezeu le-a sădit în fiecare dintre noi.

Dave, menţionat în primul articol, este unul dintre cei care şi-au potolit setea spirituală. El a găsit răspunsuri la întrebările despre sensul vieţii: „Înainte de a cunoaşte scopul lui Dumnezeu, viaţa mea a fost un şir de strădanii zadarnice. Abia după aceea am înţeles că necesităţile mele spirituale nu erau satisfăcute. Acum însă nu mai am acel sentiment de gol interior. Ştiu de ce exist şi cum trebuie să-mi trăiesc viaţa“.

Spre deosebire de concepţiile oamenilor imperfecţi cu privire la scopul vieţii, punctul de vedere al Creatorului prezentat în Biblie ne aduce cu adevărat mulţumire sufletească. Iehova ne-a creat cu un scop: să-i lăudăm numele, să fim în relaţii de prietenie cu el şi astfel să ne satisfacem necesităţile spirituale. „Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Iehova!“ (Psalmul 144:15) Fie ca adevărul acestor cuvinte să ne însoţească acum şi pentru eternitate!

[Chenarul/Fotografia de la pagina 8]

PROBLEMA SUFERINŢEI

„De ce există suferinţă?“ este pentru mulţi una dintre cele mai grele întrebări care are legătură cu sensul vieţii. Iată ce a scris Viktor Frankl: „Dacă viaţa are un sens, şi suferinţa trebuie să aibă sens. Şi asta pentru că suferinţa va face parte întotdeauna din viaţă. Ea este inevitabilă, ca şi moartea“.

Biblia arată de ce există suferinţă şi moarte. Nu Dumnezeu este răspunzător de ele. Acestea sunt consecinţele tragice ale deciziei primilor oameni de a-şi trăi viaţa fără să ţină cont de Creator. Toţi urmaşii lor au moştenit această tendinţă păcătoasă, care este rădăcina suferinţei.

Cunoaşterea sensului vieţii nu ne scuteşte de probleme, dar ne ajută să le înfruntăm. Totodată, această cunoştinţă ne dă speranţa de a vedea cum Dumnezeu va înlătura suferinţa şi moartea odată pentru totdeauna.

[Diagrama/Fotografia de la pagina 7]

Făcând analogie cu circuitul apei în natură, Biblia arată că promisiunile lui Dumnezeu sunt demne de încredere

[Diagrama]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Ploaie

Evaporare

Evaporare

Lacuri, râuri

Oceane

[Legenda ilustraţiei de la paginile 8, 9]

De ce putem fi siguri că pământul va deveni un paradis cu oameni sănătoşi şi fericiţi?

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

‘Nu cred că există satisfacţie mai mare decât să-ţi foloseşti liberul arbitru ca să-i slujeşti lui Dumnezeu’ (Denise)