Salt la conţinut

Salt la cuprins

Potrivit Bibliei

Când s-a născut Isus?

Când s-a născut Isus?

CONFORM unei enciclopedii, „data naşterii lui Cristos nu se cunoaşte cu exactitate“ (Encyclopedia of Early Christianity). Cu toate acestea, pe întregul glob, milioane de oameni care se declară creştini sărbătoresc naşterea lui Isus la 25 decembrie. Această dată însă nu apare nicăieri în Biblie. Oare s-a născut Isus în decembrie?

Deşi nu menţionează data naşterii lui Isus, Biblia oferă dovezi care arată că el nu s-a născut în decembrie. De asemenea, din unele dovezi laice aflăm de ce a fost aleasă data de 25 decembrie pentru a sărbători naşterea lui Isus.

De ce nu este posibil ca Isus să se fi născut în decembrie?

Isus s-a născut în Betleem, un oraş din Iuda. În Evanghelia după Luca se spune: „În ţinutul acela erau nişte păstori care trăiau sub cerul liber şi care făceau noaptea de strajă lângă turmele lor“ (Luca 2:4–8). Acest lucru nu era neobişnuit. „Turmele trebuiau să-şi petreacă cea mai mare parte a anului sub cerul liber“, se spune într-o lucrare (Daily Life in the Time of Jesus). Dar obişnuiau păstorii să stea afară cu turmele în nopţile reci din decembrie? Aceeaşi lucrare mai arată că turmele „erau ţinute iarna în adăposturi; chiar şi numai de aici se poate vedea că data tradiţională a Crăciunului, stabilită să fie iarna, este puţin probabil să fie corectă, întrucât Evanghelia afirmă că păstorii se aflau pe câmp“.

Această concluzie este susţinută de un alt detaliu oferit de Evanghelia după Luca: „În zilele acelea, Cezar August a dat un decret ca toată lumea să se înregistreze (acest prim recensământ s-a făcut când Quirinius era guvernatorul Siriei). Şi toţi oamenii se duceau să se înregistreze, fiecare în oraşul lui“ (Luca 2:1–3).

După cât se pare, Cezar August a dat ordin să se facă un recensământ al populaţiei în vederea perceperii impozitelor şi a efectuării serviciului militar obligatoriu. Iosif şi soţia sa, Maria, care se pregătea să nască, au mers circa 150 de kilometri de la Nazaret la Betleem, supunându-se acestui ordin. Să analizăm acum câteva detalii. Împăratul August intervenea foarte rar în problemele administrative ale provinciilor. În plus, evreii se împotriveau stăpânirii romane. Aşadar, ar fi fost logic ca Cezar August să le ceară evreilor să facă o călătorie atât de lungă pe timp de iarnă?

Este demn de remarcat că majoritatea istoricilor şi a bibliştilor sunt de acord că Isus nu s-a născut la 25 decembrie. De exemplu, într-o lucrare de referinţă se spune: „Potrivit opiniei majorităţii, Isus nu s-a născut la 25 decembrie“ (Our Sunday Visitor’s Catholic Encyclopedia).

Biblia oferă dovezi că Isus nu s-a născut în decembrie

De ce 25 decembrie?

La sute de ani de la moartea lui Isus, data de 25 decembrie a fost aleasă ca zi a naşterii sale. De ce? Numeroşi istorici sunt de părere că perioada din an în care se ţine Crăciunul corespunde, de fapt, perioadei în care se celebrau în trecut anumite sărbători păgâne.

De exemplu, într-o enciclopedie renumită se spune: „Privitor la originea datei de 25 decembrie, este general acceptată explicaţia că această dată constituie «creştinarea» sărbătorii dies solis invicti nati (naşterea soarelui invincibil). Cu această ocazie, în tot Imperiul Roman se celebra solstiţiul de iarnă, ca simbol al renaşterii soarelui, al izgonirii iernii şi al reîntoarcerii primăverii şi a verii“ (Encyclopædia Britannica).

O altă enciclopedie dă următoarele informaţii: „Motivul pentru care sărbătoarea Crăciunului se ţine la 25 decembrie este destul de neclar, dar în general se crede că această zi a fost aleasă ca să coincidă cu sărbătorile păgâne care se ţineau în preajma solstiţiului de iarnă, când zilele încep să crească, pentru a se celebra «renaşterea soarelui». . . . Saturnaliile romane (o sărbătoare dedicată lui Saturn, zeul agriculturii, şi forţei reînnoite a soarelui) se ţineau tot în această perioadă şi se consideră că unele obiceiuri de Crăciun îşi au rădăcinile în această sărbătoare păgână antică“ (The Encyclopedia Americana). Cei care luau parte la aceste sărbători aveau un comportament imoral şi dădeau petreceri desfrânate şi zgomotoase. Demn de remarcat este că un astfel de comportament caracterizează şi sărbătoarea Crăciunului din zilele noastre.

Cum ar trebui să-l onorăm pe Cristos?

Unii sunt de părere că, deşi nu se cunoaşte cu exactitate data naşterii lui Isus, creştinii trebuie să celebreze naşterea sa. Ei consideră că sărbătorirea demnă a naşterii lui Isus este o modalitate potrivită de a-l onora pe Cristos.

Naşterea lui Isus este într-adevăr un eveniment important, consemnat în Biblie. Scripturile arată că la naşterea lui Isus au apărut pe neaşteptate o mulţime de îngeri, care au izbucnit în strigăte de laudă la adresa lui Dumnezeu, spunând: „Glorie lui Dumnezeu în înălţimi şi pace pe pământ printre oamenii bunăvoinţei!“ (Luca 2:13, 14). Totuşi, este semnificativ faptul că Biblia nici măcar nu sugerează că ar trebui să celebrăm naşterea lui Isus. Dimpotrivă, ea conţine porunca explicită de a comemora moartea sa o dată pe an, aşa cum fac Martorii lui Iehova (Luca 22:19). Aceasta este una dintre modalităţile prin care îl putem onora pe Isus.

În ultima noapte a vieţii sale umane, Isus a spus: „Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi ce vă poruncesc“ (Ioan 15:14). De asemenea, el a spus: „Dacă mă iubiţi, veţi respecta poruncile mele“ (Ioan 14:15). Într-adevăr, nu există o modalitate mai bună de a-l onora pe Isus Cristos decât aceea de a ne însuşi învăţăturile sale şi de a le respecta.