Căutătorii de sare ai Saharei

ÎN FUGA maşinii, zărim într-o parte şi-n alta nişte pari de lemn. Îi ajută pe şoferi să se orienteze când desele furtuni de nisip din Sahara întunecă drumul.

Mergem pe un vechi drum de cămile care leagă oraşul Agadez, din nordul Nigerului, de graniţa cu Algeria şi trece de ea. Ne îndreptăm spre Teguidda-n-Tessoumt, un cătun uitat de lume, la 200 kilometri nord-vest de Agadez. Aici, cu metode vechi de secole, 50 de familii extrag preţioasa sare din pământul argilos al Saharei.

Dealuri făcute de mâna omului şi puţuri de diverse culori

În imensitatea deşertului se ivesc dintr-o dată nişte deluşoare, semn că n-am greşit drumul. Ghidul opreşte lângă un deal de 10 metri şi ne invită să urcăm ca să vedem sătucul. Urcăm încet-încet, iar ghidul ne spune că această movilă şi altele asemenea ei au fost făcute de localnici din pământul rămas după ani de extracţie a sării.

Din vârf, priveliştea ne uimeşte. Aproape totul, pământul, pereţii şi acoperişurile caselor, este de culoarea lutului ars. De fapt, casele, dar şi gardurile, sunt din lut. Verdele celor doi copaci ce străjuiesc intrarea şi ieşirea din sat aduc un strop de culoare în peisaj alături de nuanţele de pastel ale puţurilor cu apă sărată din apropiere. E multă forfotă în sat, bărbaţi, femei şi copii n-au vreme de odihnă.

Un neobişnuit proces de extracţie

Coborând din punctul nostru strategic, ghidul ne explică procesul de extracţie a sării folosit dintotdeauna de săteni. „Sunt, de fapt, doar două feluri de puţuri“, spune el. „Cele mai mari, cu diametrul cam de 2 metri, decantează apa, care este extrem de sărată. Cele mai mici sunt pentru evaporare. Apa de la cele 20 de izvoare din zonă are o concentraţie mare de sare. Însă principala sursă de sare nu este apa, ci pământul, şi tocmai de aceea procesul de extracţie este atât de neobişnuit“. Dar cum se extrage sarea din pământ?

 Ne uităm la un bărbat care aruncă pământ într-un puţ plin cu apă de izvor, după care amestecă totul cu picioarele, ca şi cum ar zdrobi strugurii în teasc. Când termină treaba, lasă soluţia la limpezit câteva ore. În jur sunt o mulţime de astfel de ochiuri cu apă noroioasă şi fiecare are altă nuanţă de maro întrucât apa din puţuri îşi schimbă culoarea pe măsură ce noroiul se lasă la fund.

În apropiere, un alt bărbat scoate apă sărată dintr-un puţ cu un fel de polonic făcut din fructul de tigvă şi o toarnă în puţuri mai mici. De obicei, asta e treaba bărbaţilor. Tot ei se ocupă şi de întreţinerea puţurilor. Unele puţuri sunt naturale, iar altele au fost săpate în stâncă. Unde nu se poate săpa, bărbaţii ridică pe stâncă un perete rotund de lut pe care îl bat cu un mai până se întăreşte. Aceste puţuri trebuie însă reparate sau refăcute în fiecare an.

Dar cum ajută femeile? Ele cară pământul plin de sare, având grijă să existe mereu materie primă, ca să nu se întrerupă lucrul. De asemenea, strâng cristalele de sare din puţurile de evaporare. Apoi curăţă cu grijă puţurile pregătindu-le pentru următoarea tranşă.

Între timp, copiii aleargă încoace şi-ncolo printre puţurile mai mici. Treaba lor este să urmărească evaporarea. Pe măsură ce apa din puţuri se evaporă, la suprafaţă se formează cristale de sare. Dacă sunt lăsate să se adune, întrerup procesul de evaporare. Aşadar, copiii stropesc cu apă crusta de sare ca să o spargă şi cristalele să se lase la fund. Evaporarea continuă până când pe fundul puţului nu mai rămâne decât sarea atât de valoroasă.

Dar cum se explică varietatea de culori a apei din puţuri? Ghidul ne explică: „În zona asta există în principal trei feluri de pământ şi fiecare dă apei o culoare anume. Culoarea depinde şi de gradul de salinitate a apei. În unele puţuri cresc şi alge care dau apei culoarea lor“. Dar observăm că apa îşi schimbă nuanţa şi după cum cade lumina.

Sarea şi valoarea ei

Femeile din sat fac bucăţi de sare, pe care le usucă la soare. Sarea nu este rafinată şi are o culoare maronie. Observăm că bucăţile de sare au trei forme: ovală, rotundă şi triunghiulară. O femeie ne spune că cele ovale şi rotunde se vând, iar cele triunghiulare sunt pentru musafiri.

Dar cine cumpără sarea? Nomazii şi negustorii care trec prin Teguidda-n-Tessoumt primesc sare în schimbul altor alimente şi mărfuri. În mare parte, sarea va fi vândută în pieţele oraşelor de la marginea deşertului. În general, sarea brută din acest sat nu e consumată de om, ci e dată la animale.

Când ne întoarcem la maşină, vedem un bărbat care scoate lutul rămas pe fundul unui puţ de decantare şi-l aruncă cu lopata pe un deluşor din apropiere, aşa cum fac de secole oamenii de pe aici. Plecăm din sat gândindu-ne la aceste dealuri, mărturie tăcută a generaţii întregi de oameni care au căutat sare, au trăit şi s-au stins pe aceste meleaguri. (De la un colaborator.)

[Text generic pe pagina 22]

„Principala sursă de sare nu este apa, ci pământul, şi tocmai de aceea procesul de extracţie a sării este atât de neobişnuit“

[Harta de la pagina 21]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

SAHARA

NIGER

Agadez

Teguidda-n-Tessoumt

[Provenienţa hărţii]

După NASA/Visible Earth imagery

 [Legenda fotografiei de la pagina 23]

Extragerea sării din Sahara

[Provenienţa fotografiei]

© Victor Englebert

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Apa din puţurile de evaporare are o varietate de culori

[Provenienţa fotografiei]

© Ioseba Egibar/age fotostock

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Bucăţi de sare se usucă în dogoarea soarelui