O odisee marţiană

AUGUST 2003: Pentru prima dată în ultimii circa 60 000 de ani, Marte se apropie de Pământ la o distanţă de 56 de milioane km! La nivel astronomic, planeta roşie s-a aflat practic „la o aruncătură de băţ“ de Pământ, spre încântarea pasionaţilor de astronomie.

Începutul lui 2004: Pe Marte e mare înghesuială — numeroase sonde spaţiale orbitează sau cutreieră planeta. Ce au să ne dezvăluie despre „vecinul“ nostru aceste misiuni spaţiale?

În explorarea planetei roşii

În 1997, sonda Mars Global Surveyor se înscrie pe orbita marţiană, descoperă că planeta a avut cândva un câmp magnetic puternic şi cartografiază cu minuţie suprafaţa ei. Dezvăluie printre altele că distanţa de la punctul aflat la cea mai joasă altitudine (Craterul Hellas, format, după cât se pare, în urma impactului dintre un asteroid gigant şi planetă) la punctul aflat la cea mai mare altitudine (vârful Vulcanului Olympus Mons, 21 km) este de peste 29 km, în comparaţie cu cea de circa 19 km * de pe Pământ.

În plus, o cameră instalată pe Surveyor înregistrează imagini care surprind bolovani cu un diametru de aproximativ 18 m, dune de nisip în continuă mişcare şi şanţuri recent formate. Alt instrument relevă că cea mai mare parte a rocilor de pe suprafaţa planetei sunt de origine vulcanică.

Deşi în noiembrie 2006 s-a pierdut contactul cu Mars Global Surveyor, explorarea continuă cu ajutorul altor trei sonde spaţiale ce orbitează planeta: Mars Odyssey, Mars Express şi Mars Reconnaissance Orbiter. * Dotate cu detectori mai sensibili şi camere digitale de mare rezoluţie, sondele analizează atmosfera şi solul marţian. Chiar au cartografiat polul nord al planetei, unde au descoperit gheaţă din abundenţă.

La 25 mai 2008, o nouă sondă spaţială, Phoenix Mars Lander, a amartizat (a coborât lent pe suprafaţa planetei Marte) fără incidente. Obiectivul acestei misiuni spaţiale este adunarea de noi date privitoare la gheaţa de pe Marte. Dotată cu aparatură foarte sofisticată, sonda examinează atmosfera marţiană şi colectează mostre din permafrostul regiunii polare. Savanţii speră să afle dacă solul îngheţat a găzduit vreodată forme de viaţă microbiană. Dar strădania de a găsi viaţă, sau cel puţin condiţii favorabile dezvoltării ei, are un trecut mai îndelungat.

Roverele Spirit şi Opportunity

Ianuarie 2004: Spirit şi Opportunity, două rovere de explorare, amartizează în zone alese pe baza datelor furnizate de misiunile spaţiale anterioare. Fiecare rover are 1,5 m lungime şi cântăreşte 174 kg. La intrarea în atmosfera marţiană, ele îşi încetinesc viteza de coborâre cu ajutorul unor scuturi termice, paraşute şi rachete. Fiind închise în airbaguri de protecţie, roverele aterizează prin sărituri şi rostogoliri, oarecum asemenea „predecesorului“ lor mai mic, Mars Pathfinder, în 1997. *

Marte are aproximativ aceeaşi suprafaţă ca a uscatului de pe Pământ, prin urmare roverele au o zonă amplă de cercetare. Locul ales pentru amartizarea lui Opportunity a fost Meridiani Planum, un platou alcătuit din vechi roci stratificate bogate în hematit (un minereu de fier format prin oxidare). Spirit a aterizat  în cealaltă parte a planetei, unde explorează giganticul Crater Gusev, posibil un vechi bazin lacustru. Potrivit unei foi informative a NASA, obiectivul dublei misiuni este acela „de a furniza date despre evoluţia condiţiilor de mediu în zone unde se presupune că ar fi existat apă, fiind astfel propice dezvoltării vieţii“.

„Geologi“ pe Marte

4 ianuarie 2004: Spirit ajunge la destinaţie şi aterizează pe un teren arid, pietros, cu depresiuni circulare. Asemenea unui geolog, roverul analizează solul, rocile şi relieful  planetei. Cercetătorii care îl dirijează observă că zona amartizării este acoperită de roci vulcanice şi plină de cratere rezultate în urma căderii de meteoriţi. Apoi, Spirit parcurge 2,6 km ca să investigheze câteva coline, unde descoperă formaţiuni stâncoase neobişnuite şi sedimente de rocă moale, probabil de origine vulcanică.

25 ianuarie 2004: După ce străbate 456 de milioane km, Opportunity aterizează la doar 25 km de locul în care trebuia să ajungă. Înfăşurat în airbaguri, roverul se rostogoleşte pe platoul Meridiani şi se opreşte chiar într-un mic crater. Potrivit unui cercetător, e ca şi cum s-ar fi nimerit din prima o gaură de golf „de pe altă planetă“!

Opportunity explorează cratere care conţin strate de rocă. Înăuntrul acestor roci se găsesc mici sfere gri bogate în hematit şi poreclite „afine“. Deşi nu sunt albastre, griul lor vine în contrast cu roşiaticul solului şi al rocilor. Unele strate par vălurate, având un aspect asemănător celui al nisipului sedimentat pe albia unui râu. Se consideră că aceste modele, precum şi clorul şi bromul din roci, dovedesc că odinioară pe planetă exista apă sărată.

Însă mai multe date despre suprafaţa marţiană şi în special despre regiunea bogată în gheaţă ne furnizează misiunea Phoenix Mars Lander din 2008. Un braţ al robotului penetrează solul ajungând până la gheaţă. Apoi, recoltează mostre de sol şi de gheaţă ce vor fi prelucrate în cele două „laboratoare“ de la bordul lui Phoenix. Dar, conform revistei Science, această misiune este de scurtă durată deoarece, la doar câteva luni după ce robotul îşi va încheia lucrul, se va instala iarna marţiană care îl va acoperi „cu un strat gros de dioxid de carbon îngheţat“.

Explorarea planetelor aflate la sute de milioane de kilometri de Pământ arată ce se poate realiza când oamenii colaborează ca să atingă un obiectiv comun. Asemenea progrese se datorează şi creativităţii omului. Totuşi, explorarea spaţială şi întreaga ştiinţă sunt tributare legilor fizice neschimbătoare de care depinde existenţa Universului. Ele nu au apărut de la sine. Făuritorul lor este Marele Arhitect, Iehova Dumnezeu!

[Note de subsol]

[Chenarul/Fotografia de la pagina 16]

VIAŢĂ PE MARTE?

Astronomii Sir William Herschel şi Percival Lowell din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea au susţinut că planeta roşie fremăta de viaţă inteligentă, iar teoria evoluţiei părea că sprijină această idee. Cercetările însă au dezvăluit cu totul altceva: Marte este aridă şi atmosfera ei rarefiată e alcătuită în principal din dioxid de carbon. În 1976, în urma experimentelor realizate de sonda spaţială Viking I, pe planetă nu s-a descoperit nicio formă de viaţă. *

Dar, departe de a depune armele, oamenii de ştiinţă caută neobosit dovezi ale vieţii extraterestre, cea mai recentă strădanie a lor concretizându-se în misiunea Phoenix Mars Lander. Întrucât unii microbi pot supravieţui în condiţii extreme pe Pământ, cercetătorii consideră că organisme asemănătoare pot exista şi pe Marte. O componentă a sondei Mars Express o reprezintă modulul de amartizare Beagle II, dotat cu echipamente de căutare a substanţelor organice în solul marţian. Totuşi, la sfârşitul anului 2003, aterizarea lui Beagle II a eşuat şi nu se mai ştie nimic de soarta lui. Un an mai târziu, specialiştii au descoperit urme de metan în atmosfera planetei, alimentând speculaţiile cu privire la originea lui: biologică sau vulcanică.

Ar putea viaţa să apară spontan oriunde în Univers? Biblia răspunde: „[Dumnezeu] este izvorul vieţii“ (Psalmul 36:9). Aşadar, viaţa nu poate proveni decât dintr-o altă viaţă, iar Iehova Dumnezeu este Creatorul ei (Faptele 17:25).

[Notă de subsol]

[Provenienţa fotografiei]

NASA/JPL/Cornell

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Braţul robotizat — cu sondă, cupă şi cameră digitală — al Phoenix Mars Lander

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Fotografie prelucrată color a „afinelor“

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Vulcanul stins Olympus Mons, cu o înălţime de 21 km

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Roverul Spirit a forat şi a răzuit această rocă

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 15]

Stânga sus: NASA/JPL-Caltech/University of Arizona/Texas A&M University; dreapta sus: NASA/JPL/Malin Space Science Systems; jos, stânga şi dreapta: NASA/JPL/Cornell