De la cititorii noştri
De la cititorii noştri
Cum se datează manuscrisele antice? (februarie 2008) Acest articol chiar m-a deranjat. Din câte ştiu, e.n. înseamnă „era noastră“, iar î.e.n. înseamnă „înaintea erei noastre“. În cei 70 de ani de viaţă am observat că se preferă abrevierile î.Hr. şi d.Hr. cu referire la epoca de dinaintea naşterii lui Isus şi, respectiv, la cea de după naşterea sa. Folosind î.e.n. şi e.n. este ca şi cum am nega naşterea lui Isus.
R. W., Statele Unite
„Treziţi-vă!“ răspunde: Deşi abrevierile d.Hr. („după Hristos“) şi î.Hr. (înainte de Hristos) sunt folosite în ţări în care majoritatea oamenilor se declară creştini, am ales să folosim abrevierile e.n. (era noastră) şi î.e.n. (înaintea erei noastre). De ce? În primul rând, există dovezi covârşitoare că Isus s-a născut în anul 2 î.e.n. În al doilea rând, literatura Martorilor lui Iehova este tipărită în limbi pe care le vorbesc mulţi necreştini. În al treilea rând, titlul „Cristos“ înseamnă „Unsul“. Isus a devenit Mesia, sau Cristosul, la botezul său în 29 e.n., când a fost uns cu spirit sfânt (Matei 3:13–17). Astfel, Isus nu s-a născut Cristos, ci a devenit Cristos la botezul său, în anul 29 e.n. Este demn de remarcat că abrevierile e.n. şi î.e.n. sunt des folosite şi apar în majoritatea dicţionarelor de dată recentă, dar şi în multe lucrări de specialitate. Vă asigurăm că Martorii lui Iehova consideră că Isus şi jertfa sa au avut un rol esenţial în desfăşurarea scopului lui Dumnezeu şi în salvarea oamenilor.
Tinerii se întreabă. . . Cum să fac faţă unei probleme de sănătate? (februarie 2008) Nu pot exprima în cuvinte cât de mult mă bucur că am primit acest articol. A venit exact când aveam nevoie. În urmă cu ceva timp, m-am îmbolnăvit şi a trebuit să stau în spital vreo trei săptămâni. Tocmai ieşisem din spital când am primit această revistă. Mă regăsesc în multe dintre experienţele trăite de aceşti tineri. Vă mulţumesc pentru exemplele şi sfaturile date.
K. P., Canada
Mă impresionează că Iehova Dumnezeu le aduce alinare până şi celor infirmi ca mine. Când eram foarte mică am fost diagnosticată cu paralizie cerebrală. Deşi nu pot merge, fac pionierat auxiliar. De-abia aştept să trăiesc în apropiatul paradis terestru, când toţi cei care au acum unele dizabilităţi ‘vor sări ca cerbii’ (Isaia 35:5, 6).
J. J., Republica Coreea
Am citit acest articol de nenumărate ori. Dându-mi seama cât de mult ne iubeşte Iehova, mi-au dat lacrimile. E ca şi cum ne-ar lua în braţe ca să ne ocrotească. Vă mulţumesc foarte mult.
M. T., Japonia
Se sfârşeşte totul odată cu moartea? (decembrie 2007) Mama mea s-a stins din viaţă cu câteva luni înainte ca eu să primesc această revistă. Explicaţiile oferite, mai ales cea referitoare la înviere, mi-au atins inima. Vă mulţumesc foarte mult. Articolele mi-au adus mângâiere şi m-au încurajat mult.
M. R., Madagascar