Cine sunt paramedicii

Luminile intermitente ale ambulanţei se reflectă în geamurile automobilelor şi ale clădirilor. La sunetul strident al sirenei, maşinile trag pe dreapta, iar pietonii stau pe loc, ajutându-ne astfel să ne strecurăm prin trafic şi să ajungem la cei ce ne-au solicitat ajutorul.

SUNT paramedic * de peste 20 de ani. Sarcina mea este să le acord bolnavilor şi răniţilor asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească. Fiecare zi de muncă e plină de neprevăzut. Situaţiile întâlnite variază de la cele mai obişnuite, la cele mai inedite, iar deznodământul lor poate fi unul fericit sau unul tragic.

Rolul paramedicilor în comunitate

În sistemul sanitar canadian, paramedicii au un rol esenţial. Asistenţa medicală calificată pe care o acordă pacienţilor înainte ca aceştia să ajungă la spital poate reduce gravitatea urmărilor unor accidente sau ale unor boli, ba chiar poate salva vieţi. *

În multe ţări, paramedicii asigură asistenţă medicală de urgenţă 24 de ore din 24, pe tot parcursul anului. Ei pot fi angajaţii primăriei, ai unei societăţi comerciale sau ai unui spital de urgenţă. Unii lucrează în cadrul unui serviciu de ambulanţă ori în cadrul unei unităţi de pompieri.

Aceşti oameni cu instruire de specialitate intră în acţiune la numai câteva secunde după ce primesc un apel de urgenţă. Ei trebuie să fie pregătiţi în orice clipă pentru a nu fi luaţi prin surprindere. Să vedem în cele ce urmează ce calificări are un paramedic.

Instruiţi să salveze vieţi

În Canada, instruirea personalului paramedical şi termenii folosiţi cu privire la cei ce îl alcătuiesc diferă de la o provincie la alta. Totuşi, atât autorităţile guvernamentale, cât şi cele medicale pretind ca paramedicul să aibă un atestat de liberă practică.

 În cazul meu, instruirea de bază a constat în numeroase ore de curs şi de practică în spital şi pe ambulanţă. Am învăţat să monitorizez funcţiile vitale ale pacientului, să folosesc echipamentul de administrare a oxigenului şi de ventilaţie, să fac resuscitare cardiopulmonară (RCP), dar şi să aplic bandaje şi atele şi să folosesc un sistem de imobilizare a coloanei vertebrale.

Au urmat apoi 300 de ore de practică în secţiile de urgenţă, în secţiile de terapie intensivă şi în sălile de naşteri din mai multe spitale, instruire care mi-a fost foarte utilă. Nu am să uit niciodată prima naştere la care am asistat: aveam sentimentul că sunt martor la un miracol! Situaţiile de acest gen m-au pregătit pentru etapa următoare a instruirii mele: alte peste 300 de ore de practică pe ambulanţă. În tot acest timp am beneficiat de sprijinul şi îndrumarea a doi paramedici cu experienţă. După ce am trecut probele scrise şi practice, mi-am luat atestatul de asistent medical de urgenţe, numit în prezent paramedic generalist.

Am lucrat mai mulţi ani atât în zone rurale, cât şi în zone urbane. Mi-am dat seama cât de valoroase sunt cunoştinţele mele când la unitatea de primire a urgenţelor s-a prezentat un bărbat care lucra în construcţii şi care acuza o durere puternică în piept. La scurt timp după ce a sosit, bărbatul a făcut stop cardiac. Împreună cu câţiva medici şi asistenţi medicali i-am făcut RCP şi defibrilare şi i-am administrat medicamente. În câteva minute, ritmul cardiac al pacientului s-a stabilizat, iar el a început să respire fără ajutorul aparatelor. A fost transferat apoi la secţia de terapie intensivă. În ziua următoare, când am fost trimis pe această secţie, un medic mi-a făcut cunoştinţă cu un bărbat aşezat pe pat care vorbea liniştit cu soţia sa. Nu l-am recunoscut decât când mi-a spus: „Vă aduceţi aminte de mine? Ieri mi-aţi salvat viaţa!“. Nu pot descrie în cuvinte ce sentimente m-au cuprins.

În ultima etapă a instruirii mele a trebuit să lucrez în ture de 12 ore cu un medic care avea responsabilitatea de a urmări cum îngrijeam pacienţii. În cele din urmă, după ce am trecut probele scrise şi practice, m-am calificat ca paramedic specialist.

Paramedicii lucrează sub autoritatea unui director medical. Împreună cu un comitet director, acesta elaborează protocoale terapeutice, care stau la baza asistenţei medicale de urgenţă acordate de paramedici. Există şi situaţii în care paramedicii acţionează la îndrumările date de un grup de medici competenţi cu care comunică în direct prin radio sau telefon. Din acest motiv, paramedicii au fost numiţi „ochii, urechile şi mâinile“ medicului. Tratamentul acordat la domiciliu, în clădiri publice sau la locul unui accident rutier poate consta în administrarea oxigenului şi a unor medicamente, în defibrilare, în intubaţie sau chiar în intervenţii chirurgicale. (Vezi chenarul  „Ce ştie să facă un paramedic“, de la pagina 15.)

Riscuri şi dificultăţi

Riscurile şi dificultăţile fac parte din viaţa de zi cu zi a paramedicului. Muncim pe orice fel de vreme, uneori în locuri şi situaţii periculoase, iar deplasarea cu ambulanţa nu este nici ea lipsită de riscuri.

Expunerea la sânge, la alte fluide organice şi la bolile infecţioase prezintă un pericol constant. De aceea, purtăm echipament de  protecţie cum ar fi mănuşi, măşti, ochelari de protecţie sau costume speciale.

Când îngrijim pacienţii, intrăm în contact şi cu alţi membri ai familiei, cu prieteni ai victimei sau chiar cu străini, ale căror reacţii pot fi exagerate sau imprevizibile. E tragic când moartea separă un soţ şi o soţie care au fost împreună zeci de ani. Nu este uşor să-i spui cuiva că i-a murit tovarăşul de viaţă. Odată, a trebuit să-i aduc la cunoştinţă unei femei că soţul ei murise. La auzul cuvintelor mele, femeia a început să mă lovească, apoi a ieşit în fugă din casă strigând şi plângând. Când am ajuns-o din urmă, femeia s-a întors spre mine, s-a aruncat în braţele mele şi a început să plângă în hohote.

Când avem de-a face cu oameni tulburaţi afectiv sau care se află sub influenţa alcoolului ori a drogurilor, trebuie să manifestăm empatie, tact şi compasiune. Reacţiile lor pot fi imprevizibile. De-a lungul carierei mele am fost muşcat, scuipat şi agresat în alte feluri de pacienţi incapabili să-şi controleze pornirile.

Munca ne solicită foarte mult şi din punct de vedere fizic. Adesea trebuie să ridicăm greutăţi mari, uneori din poziţii incomode. Când îngrijim pacienţii, stăm mult timp în genunchi sau aplecaţi. Paramedicii nu sunt, aşadar, scutiţi de boli profesionale. Zonele cele mai afectate ale corpului sunt spatele, umerii şi genunchii. Unele afecţiuni foarte grave chiar pot pune capăt carierei de paramedic. Şi munca în ture ne epuizează pe plan fizic.

Îngrijirea oamenilor a căror viaţă este în pericol din cauza unei boli sau a unui traumatism ne solicită enorm şi în plan psihic şi afectiv. În astfel de momente critice, paramedicul trebuie să-şi păstreze calmul, să judece la rece şi să ia decizii înţelepte. Asistăm adesea la tragedii şi vedem multă suferinţă. Venim în ajutorul unor oameni care au suferit traumatisme îngrozitoare. Îmi amintesc de un tânăr care avusese un accident de muncă şi al cărui corp de la brâu în jos era complet zdrobit. Ne-a implorat pe mine şi pe colegul meu să nu-l lăsăm să moară. Din nefericire, în pofida eforturilor noastre şi ale unei echipe de medici şi asistenţi medicali, tânărul a murit la mai puţin de o oră de la accident.

Unele scene sunt de-a dreptul cutremurătoare. Într-o dimineaţă, în urma unui apel de urgenţă a trebuit să ne prezentăm la locul unui incendiu. Un bărbat tocmai se întorsese acasă de la serviciu când a văzut că locuinţa lui era în flăcări. Soţia lui şi fetiţa lor de trei ani reuşiseră să iasă tefere din casa cuprinsă de flăcări. Însă alţi trei copii, cu vârsta între patru luni şi cinci ani, şi bunicul lor se aflau încă înăuntru. Pompierii au reuşit cumva să-i scoată din flăcări. La faţa locului erau prezente mai multe echipe de paramedici. Deşi am luptat din greu să le salvăm viaţa, eforturile noastre au fost zadarnice.

Probabil că, după cele spuse, vă întrebaţi de ce şi-ar dori cineva să devină paramedic. Uneori îmi pun şi eu această întrebare. Dar îmi vine imediat în minte parabola lui Isus despre bunul samaritean care a sărit în ajutorul unui om rănit (Luca 10:30–37). Să fii paramedic înseamnă să te sacrifici pe plan fizic şi emoţional pentru a veni în ajutorul celui aflat într-o situaţie critică. Deşi această meserie mi-a adus multe răsplăţi, aştept cu nerăbdare timpul când voi fi şomer. De ce? Deoarece Dumnezeu promite că, în viitorul apropiat, nimeni nu va mai spune: „Sunt bolnav“, iar ‘moartea şi durerea nu vor mai fi’ (Isaia 33:24; Revelaţia 21:4). — De la un paramedic din Canada.

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 13]

Nu l-am recunoscut decât când mi-a spus: „Vă aduceţi aminte de mine? Ieri mi-aţi salvat viaţa!“. Nu pot descrie în cuvinte ce sentimente m-au cuprins

[Text generic pe pagina 14]

De-a lungul carierei mele am fost muşcat, scuipat şi agresat în alte feluri de pacienţi incapabili să-şi controleze pornirile

 [Chenarul/Fotografiile de la pagina 15]

 CE ŞTIE SĂ FACĂ UN PARAMEDIC

Paramedicul are responsabilitatea să menţină deschise căile aeriene ale pacientului pentru ca acesta să poată respira. În acest sens, ar putea fi necesară intubarea pacientului, tehnică ce constă în inserarea, cu ajutorul unui laringoscop, a unui tub endotraheal (un tub flexibil de plastic) prin gură şi laringe până în trahee. Sau, pentru crearea de urgenţă a unei căi aeriene, ar putea fi necesară efectuarea unei cricotirotomii. Mai întâi, se face cu bisturiul o incizie în membrana cricotiroidiană, iar cu ajutorul unui ac, al unui cateter mic şi al unui mandren se introduce în trahee un cateter de calibru mai mare pentru a ventila pacientul. Când viaţa pacientului este în pericol din cauza unui colaps pulmonar, acul şi cateterul se pot introduce prin cutia toracică.

O altă tehnică pe care o cunoaşte paramedicul este terapia intravenoasă. Cu ajutorul unui ac, cateterul se introduce în venă pentru ca pacientului să i se administreze unele soluţii, precum soluţia salină. În alte situaţii, se poate recurge la folosirea unui dispozitiv intraosos, pentru infuzarea fluidelor direct în măduva osoasă.

Paramedicul poate folosi monitorul cardiac/defibrilatorul pentru a urmări electrocardiograma pacientului. Aparatul poate fi folosit şi pentru defibrilare (aplicarea unui şoc electric pentru restabilirea ritmului cardiac şi a funcţiilor inimii la un pacient cu stop cardiac) sau pentru cardioversie (aplicarea unui şoc electric pentru încetinirea unui ritm cardiac extrem de accelerat). Defibrilatorul poate fi folosit temporar şi ca pacemaker extern pentru a accelera un ritm cardiac prea slab.

[Provenienţa fotografiilor]

Toate fotografiile: Taken by courtesy of City of Toronto EMS

[Provenienţa fotografiei de la pagina 12]

Taken by courtesy of City of Toronto EMS