O tăbliţă care confirmă relatarea biblică
O tăbliţă care confirmă relatarea biblică
▪ În anii 1870 s-a descoperit în apropiere de actualul Bagdad (Irak) o tăbliţă de lut, lată de 5,5 cm. În 2007, Michael Jursa, profesor asociat la Universitatea din Viena (Austria), a dat din întâmplare peste această tăbliţă în timp ce făcea cercetări la British Museum. Jursa a recunoscut numele Nebo-sarsechim (Nabu-sharrussu-ukin, varianta babiloniană), numele unui înalt funcţionar babilonian menţionat în Biblie, în Ieremia 39:3. *
În 607 î.e.n., când Ierusalimul a fost distrus, Nebo-sarsechim era unul dintre comandanţii regelui Nebucadneţar şi, potrivit tăbliţei, era „căpetenia eunucilor“. Întrucât titlul de căpetenie a eunucilor era purtat doar de o singură persoană într-o anumită perioadă, putem trage concluzia că acest Nebo-sarsechim şi cel menţionat în Biblie sunt una şi aceeaşi persoană.
Potrivit tăbliţei, Nebo-sarsechim a dus aur la templul lui Marduk, sau Merodac (zeitatea supremă a babilonienilor), al cărui nume este şi el menţionat în Biblie (Ieremia 50:2). Tăbliţa, un fel de chitanţă, este datată astfel: anul al 10-lea al domniei lui Nebucadneţar, luna a 11-a, ziua a 18-a. Aurul nu avea cum să provină din Ierusalim, întrucât oraşul a fost distrus ani mai târziu (2 Regi 25:8–10, 13–15). „A descoperi ceva asemănător acestei tăbliţe, în care să vezi menţionarea numelui unui personaj amintit în Biblie cum face plata unei dări la templul din Babilon, precum şi precizarea datei exacte, este un fapt extraordinar“, a spus profesorul Jursa. Considerată una dintre cele mai importante descoperiri recente ale arheologiei biblice, tăbliţa „confirmă o dată în plus că relatările din Vechiul Testament sunt bazate pe fapte istorice“, preciza ziarul britanic Telegraph.
Însă nu avem nevoie de arheologie ca să ne convingem că Biblia este exactă. Cele mai concludente dovezi se găsesc chiar în Biblie, mai ales în profeţiile consemnate aici (2 Petru 1:21). De exemplu, cu mai bine de 100 de ani înainte de cucerirea Ierusalimului, Iehova Dumnezeu a prezis prin profetul Isaia că toate comorile Ierusalimului ‘vor fi duse în Babilon’ (Isaia 39:6, 7). Iar, prin profetul Ieremia, Dumnezeu a profeţit: „Voi da tot ce a strâns acest oraş [Ierusalimul] . . . în mâna duşmanilor lor. Şi aceştia le vor jefui, le vor lua şi le vor duce în Babilon“ (Ieremia 20:4, 5).
Nebo-sarsechim a fost unul dintre aceşti duşmani şi, prin urmare, a fost martor la împlinirea acestei profeţii biblice. Fie că şi-a dat seama, fie că nu, Nebo-sarsechim a luat parte la împlinirea profeţiei.
[Notă de subsol]
^ par. 2 În Ieremia 39:3, Traducerea lumii noi foloseşte termenii „Samgar-Nebo, Sarsechim, rabsarisul“ potrivit punctuaţiei din textul masoretic ebraic. Însă textul consonantic ebraic ar putea fi redat şi „Samgar, rabsarisul [sau demnitarul principal de la curte] Nebo-sarsechim“, ceea ce ar fi în armonie cu textul cuneiform de pe tăbliţă.
[Provenienţa fotografiei de la pagina 11]
Copyright The Trustees of the British Museum