Am lucrat 30 de ani ca traducător sub un regim al terorii

Relatare de Ona Mockutė

Aprilie 1962, Klaipeda (Lituania). Mă aflam într-o sală de judecată arhiplină, acuzată fiind de crimă de uneltire contra ordinii sociale. Cu un an înainte, în octombrie, fusesem arestată şi acuzată că desfăşuram activităţi religioase, considerate o crimă împotriva statului sovietic. Permiteţi-mi să vă povestesc cum am ajuns să fiu arestată şi condamnată pentru că am tradus clandestin publicaţiile Martorilor lui Iehova.

AM VĂZUT lumina zilei în 1930, în vestul Lituaniei, nu departe de Marea Baltică. Înainte de a mă naşte, mama se rugase ca, atunci când va fi mare, copilul ei să se călugărească. Odată, totuşi mi-a zis: „N-am să mă plec niciodată înaintea unei icoane a Sfântului Petru sau a vreunui alt idol neînsufleţit!“. Păstrând în minte spusele ei, n-am îngenuncheat niciodată în biserică, deşi, trebuie s-o recunosc, îngenuncheam în faţa unei troiţe când mă întorceam de la şcoală.

Mai târziu, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1939–1945), aveam să văd atrocităţi greu de descris, care m-au marcat profund. Într-o zi, pe vremea ocupaţiei naziste, eram cu mătuşa mea în pădure la cules de fructe. Din întâmplare, am dat peste două gropi mari acoperite cu pământ; se vedeau urme de sânge proaspăt vărsat. Ştiind că nişte evrei — între care două prietene de-ale mele de la şcoală, Tese şi Sara — fuseseră de puţin timp ucişi, am tras concluzia că dăduserăm peste locul unde fuseseră îngropaţi aceşti oameni. Şocată, am strigat: „Dumnezeule, tu eşti atât de bun! Cum de permiţi să se întâmple asemenea atrocităţi?“.

În 1949, am absolvit liceul în Klaipeda, un oraş aflat în apropiere de localitatea mea. Apoi, am început să studiez muzica. În 1950, m-am alăturat unei mişcări politice studenţeşti disidente. După puţin timp, am fost trădată şi arestată împreună cu alţi 12 tineri. Am fost trimisă într-o închisoare din Klaipeda. Aici i-am întâlnit pentru prima oară pe Martorii lui Iehova.

Cunosc adevărul biblic

Într-o zi, o femeie între două vârste a fost aruncată în aceeaşi celulă în care eram eu şi alte şase tinere. Văzând-o că ne zâmbeşte cu căldură, am întrebat-o: „Dragă doamnă, majoritatea oamenilor sunt trişti când sunt aruncaţi în închisoare, dar dumneavoastră zâmbiţi! Îmi permiteţi să vă întreb pentru ce v-au închis?“.

„Pentru adevăr“, mi-a răspuns ea.

„Dar ce e adevărul?“, am întrebat-o apoi.

Se numea Lydia Peldszus şi era nemţoaică. Fusese arestată pentru credinţa ei: era Martoră a lui Iehova. Am purtat multe discuţii spirituale. Adevărurile biblice pe care ni le-a dezvăluit cu mult drag Lydia mi-au schimbat nu numai  mie viaţa, ci şi altor trei tinere care se aflau în aceeaşi celulă cu noi.

Cunoştinţa mea biblică se adânceşte

Din cauza activităţilor politice ilegale desfăşurate împotriva ocupaţiei sovietice, am fost condamnată la 25 de ani de închisoare şi la alţi 5 ani în exil. Cu ajutorul Martorelor pe care le-am întâlnit în anii petrecuţi în închisori, dar şi în lagărele de muncă din Siberia, cunoştinţele mele despre Dumnezeu şi despre scopul său s-au adâncit. Acele Martore, ca şi Lydia de altfel, fuseseră condamnate pentru credinţa lor.

În acei ani nu numai că am acumulat cunoştinţe biblice, dar li le-am şi împărtăşit altora. Deşi nu m-am putut boteza pentru a-mi simboliza dedicarea lui Dumnezeu, ceilalţi deţinuţi şi cei din conducerea închisorii mă considerau Martoră a lui Iehova. În 1958, după ce-am ispăşit opt ani din pedeapsă, am fost eliberată. M-am întors în Lituania, slăbită fizic, dar tare în credinţă.

Încep lucrarea de traducere

În Lituania mai erau puţini Martori. Majoritatea se aflau în închisori sau în exil, în Siberia. În 1959, doi Martori care s-au întors din Siberia mi-au propus să traduc literatura noastră biblică în lituaniană. Am acceptat bucuroasă, considerând această sarcină un mare privilegiu.

În martie 1960 am început să traduc, iar în iulie am fost botezată pe ascuns în râul Dubysa. Din cauza opoziţiei întâmpinate din partea KGB-ului, nu mi-am putut găsi un loc de muncă, aşa că am fost nevoită să stau la părinţi, care erau toleranţi faţă de convingerile mele religioase. Aveam grijă de vacile tatălui meu, dar şi de cele ale vecinilor. În timp ce vedeam de animale, mă ocupam şi de traducere. Aveam un birou minunat: stăteam pe o buturugă, înconjurată de un covor verde de iarbă, iar deasupra veghea cerul azuriu. Cât despre scris, scriam pe genunchi.

Mi-am dat seama că nu puteam face munca de traducere în câmp deschis. Acolo nu eram în siguranţă pentru că puteam fi descoperită cu uşurinţă de agenţii KGB sau de informatorii lor. Prin urmare, când a fost posibil, m-am mutat într-o ascunzătoare, unde îmi puteam continua nestingherită munca. Uneori, eram nevoită să lucrez în câte-o şură: într-o parte stăteau animalele, iar în cealaltă eu, bătând de zor la maşina de scris.

Cum nu era curent electric, trebuia să lucrez pe timp de zi. Pentru a acoperi zgomotul făcut de maşina de scris, familia la care locuiam monta undeva în afara şurii o moară de vânt. La lăsarea serii, mă duceam în casă pentru a mânca, apoi mă întorceam în şură şi mă culcam pe un pat de paie.

În octombrie 1961, eu şi alţi doi Martori am fost arestaţi când am fost prinsă că traduceam publicaţiile noastre. Aşa am ajuns în faţa completului de judecată în 1962, după cum am menţionat la începutul povestirii mele. Autorităţile au permis ca procesul să fie audiat şi de public şi ne-am bucurat că le-am putut depune o mărturie frumoasă celor prezenţi (Marcu 13:9). Am fost condamnată la trei ani de închisoare şi trimisă într-un penitenciar din Tallinn (Estonia). Din câte ştiam, eram singura persoană închisă acolo pentru credinţă. Autorităţile municipale m-au vizitat şi le-am împărtăşit şi lor convingerile mele.

Reiau munca de traducere

După ce, în 1964, am fost eliberată, m-am întors în Lituania. Mi-am reluat munca de  traducere a publicaţiilor noastre, din rusă în lituaniană. Volumul de muncă era uriaş. Deşi mai erau şi alţi traducători, eu eram singura traducătoare cu timp integral. De câte ori n-am lucrat şapte zile din şapte, din zori şi până-n seară! Fără ajutorul lui Iehova, n-aş fi găsit puterea de a înfăptui această lucrare!

Înţelegând importanţa lucrării, eram mereu foarte prudentă. Cu preţul libertăţii lor, fraţii în credinţă mă ascundeau, îmi dădeau cele necesare vieţii şi mă ocroteau. Datorită acestei colaborări ne-am apropiat foarte mult. În timp ce eu lucram, cei la care locuiam erau cu ochii-n patru. Ca să-mi dea de ştire dacă se apropia o persoană suspectă, unul dintre ei lovea de două ori cu un obiect de fier în ţevile de încălzire. La auzul semnalului, ascundeam pe dată tot ce avea legătură cu munca mea.

Dacă aflam că locuinţa în care stăteam era supravegheată, mă mutam cât puteam de repede de acolo. Întrucât faptul de a deţine o maşină de scris fără autorizaţie era o infracţiune deosebit de gravă, altcineva îmi ducea maşina de scris în noua locaţie. Eu mă mutam după aceea, de obicei la adăpostul întunericului.

Iehova m-a ocrotit în adevăratul sens al cuvântului. Autorităţile ştiau tot ce făceam, dar nu puteau aduce dovezi incriminatorii. De pildă, în 1973, în timpul unui proces în care erau judecaţi opt Martori ai lui Iehova, am fost şi eu chemată la interogatoriu de procuror. M-a întrebat fără ocolişuri: „Mockutė, câte publicaţii ai tipărit de-a lungul anilor?“.

I-am spus că nu-i puteam răspunde la o astfel de întrebare. La care, el a adăugat: „Atunci, la ce fel de întrebări poţi răspunde?“.

„La întrebări care nu au legătură cu această lucrare“, am răspuns eu.

Vremurile se schimbă

Spre sfârşitul anilor 1980, lucrurile au început să se schimbe în Lituania. Nu mai trebuia să ne ascundem de agenţii securităţii. Prin urmare, în 1990, şi alţii au început să traducă. Apoi, la 1 septembrie 1992, s-a înfiinţat un mic birou de traducere în Klaipeda, oraşul în care m-am stabilit şi eu în cele din urmă.

În total, am lucrat ca traducător 30 de ani, în 16 locaţii. N-am avut niciodată o casă a mea. Dar cât de încântată sunt acum când văd roadele muncii noastre! Astăzi, în Lituania sunt circa 3 000 de Martori ai lui Iehova. Munca de traducere, pe care eu o făceam pe ascuns în fel de fel de locuri, se desfăşoară acum în frumoasa filială lituaniană din apropierea oraşului Kaunas.

Îmi amintesc şi acum de întâlnirea cu Lydia din celula unde am fost închisă acum 60 de ani, întâlnire care mi-a schimbat viaţa! Îi sunt recunoscătoare Marelui nostru Creator, Iehova, că am aflat adevărul despre el şi despre scopul său! Sunt bucuroasă că mi-am dedicat viaţa lui şi că înfăptuiesc voinţa sa!

[Text generic pe pagina 13]

Adevărurile biblice pe care ni le-a dezvăluit cu mult drag Lydia mi-au schimbat nu numai mie viaţa, ci şi altor trei tinere care se aflau în aceeaşi celulă cu mine

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Despre procesul meu s-a scris într-un ziar sovietic în 1962

 [Legenda fotografiei de la paginile 14, 15]

Câteva dintre publicaţiile biblice pe care le-am tradus cu preţul libertăţii

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Lydia mi-a vorbit despre adevărul biblic în închisoare

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Două Martore (stânga) m-au învăţat mai multe lucruri despre Dumnezeu într-o închisoare din regiunea Habarovsk (Rusia), în 1956

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Una dintre maşinile de scris pe care le-am folosit când lucram sub interdicţie