Albarracín — un oraş zidit pe înălţimi

„Vizitaţi unul dintre cele mai pitoreşti oraşe din Spania, vizitaţi Albarracín!“ (José Martínez Ruiz, scriitor spaniol, cunoscut şi sub numele de Azorín, 1873–1967)

ALBARRACÍN este un oraş cu totul aparte. Poziţia geografică, istoria şi, nu în ultimul rând, împrejurimile splendide îi conferă un caracter unic. Acestea au fost şi motivele pentru care în 1961 guvernul spaniol a declarat acest oraş din provincia Teruel monument naţional. Iar în 2005 un grup de experţi au numit Albarracínul „cel mai frumos oraş al Spaniei“.

Albarracín e cuibărit în munţii din inima Spaniei şi are circa 1 000 de locuitori. De jur împrejur se întind pajişti verzi, udate de râuri cu ape limpezi. Bătrânul oraş îşi împarte numele cu lanţul muntos Sierra de Albarracín ce-l veghează din preajmă.

Sursă de hrană şi apă

În Antichitate, mulţi oameni s-au stabilit pe aceste meleaguri atraşi fiind de abundenţa de animale sălbatice care le puteau sluji drept hrană. Picturile rupestre stau mărturie înclinaţiei lor artistice şi finului lor simţ de observaţie. Picturile înfăţişează bizoni, dar şi alte animale, şi sunt colorate cu un pigment alb nemaiîntâlnit altundeva. Erudiţii sunt de părere că în aceste peşteri, pe ai căror pereţi sunt zugrăvite scene din viaţa cotidiană, se desfăşurau ceremonii religioase şi activităţi sociale.

Rezervaţia Montes Universales din apropiere adăposteşte şi astăzi numeroase exemplare de cerbi, mistreţi şi alte animale de talie mică. Iar Guadalaviar (în arabă „râul alb“) este unul dintre râurile Spaniei cele mai bogate în păstrăvi.

În 133 î.e.n., romanii cucereau triburile celtiberice şi întemeiau câteva sate în regiunea unde se află acum Albarracín. În secolul I e.n., inginerii romani au construit un apeduct (1) lung de 18 km. Acesta este socotit una dintre cele mai complexe construcţii ale romanilor în Spania. Şi religia cuceritorilor şi-a lăsat amprenta asupra  oamenilor locului. O inscripţie de pe o piatră funerară romană găsită în oraşul Albarracín confirmă că localnicii practicau cultul împăratului.

Prosperitate sub dominaţie musulmană

În veacul al IX-lea, regiunea cădea în mâinile maurilor. Se crede că denumirea „Albarracín“ derivă din numele unui clan de berberi musulmani care s-a stabilit aici, Banu Razin. În Evul Mediu, maurii, evreii şi creştinii de pe aceste meleaguri trăiau într-un climat de toleranţă şi respect reciproc. Nu e de mirare că aceasta a fost cea mai înfloritoare perioadă din istoria Albarracínului.

Din mâinile artiştilor au ieşit obiecte de o frumuseţe rară. Se pare că şi medicina era destul de avansată aici. Un set de instrumente chirurgicale scoase la iveală arată că chirurgii locali făceau şi operaţii de cataractă. Pe la sfârşitul veacului al XII-lea, Albarracínul trecea de sub stăpânirea musulmanilor sub stăpânirea romano-catolicilor. E demn de remarcat că aceasta a fost, după câte se pare, unica ocazie în istoria Spaniei când o astfel de schimbare politică s-a produs fără vărsare de sânge.

Dar cum arată azi Albarracínul? Turiştii pot încă hoinări pe străduţele medievale, întrucât epoca modernă nu a intervenit în estetica oraşului.

Un profil incredibil

În termeni poetici, filozoful spaniol José Ortega y Gasset (1883–1955) a spus că „acest oraş îşi lansează spre înălţimi incredibilul profil“ — descriere cât se poate de potrivită, căci oraşul e cocoţat pe un afloriment, la circa 1 200 m altitudine, şi e străjuit de un defileu adânc, cu rol defensiv în trecut. Vreme de secole această fortăreaţă naturală a ocrotit oraşul, aducându-i renumele de „cuib al vulturilor“.

Păşind agale pe străzile înguste şi pietruite ale oraşului, turiştii pot admira fascinanta arhitectură a unor epoci demult apuse. Cele mai reprezentative exemple sunt Balconul de pe Colţ, Casa Albastră (2) şi Casa Julianeta (3). Cea din urmă pare a executa un număr de echilibristică la întretăierea a două străzi.

Casele ridicate în acea perioadă sunt din lemn şi ipsos, materiale mult mai uşoare decât piatra. De acest factor ţine seama oricine doreşte să zidească o casă pe coama unui deal. Ferestruici cu perdele de dantelă şi grilaje de fier forjat (4) atrag şi ele privirile. Streşini, balcoane din lemn sculptat şi bizare ciocănaşe de poartă, adesea întruchipând animale, dau o notă de distincţie oraşului.

Dacă suferiţi de rău de înălţime, nu priviţi în jos când vă uitaţi pe fereastra unei case suspendate. Întrucât oraşul a fost construit pe un afloriment, iar spaţiul propriu-zis este limitat, locuitorii şi-au ridicat casele chiar pe marginea stâncii.

Un castel maur împodobeşte dealul ce stă de strajă oraşului. Aici era odinioară inima Albarracínului. Torre del Andador e ce-a mai rămas din zidul construit de arabi în secolul al X-lea. Mai târziu au fost înălţate catedrala gotică, datând din veacul al XVI-lea, şi primăria în formă de potcoavă, cu porticurile ei.

Comori naturale

Pentru iubitorii de natură, Albarracínul are şi mai multe de oferit. Munţii în inima cărora e cuibărit adăpostesc o mare biodiversitate şi numeroase ecosisteme. Izvoare şi cascade dau farmec munţilor împăduriţi. E o adevărată plăcere să înnoptezi cu cortul sub bolta împânzită de stele!

În Albarracín locuiesc mai multe familii de Martori ai lui Iehova. Cadrul superb în care îşi duc viaţa le aminteşte de promisiunea biblică potrivit căreia, sub domnia Regatului lui Dumnezeu, omenirea ascultătoare va trăi într-un paradis ce va cuprinde tot pământul. Aceasta este vestea bună pe care le-o împărtăşesc ei semenilor lor (Psalmul 98:7–9; Matei 24:14).

În fiecare an, peste 100 000 de turişti străbat îngustele străzi ale Albarracínului. Dacă veniţi în Spania, nu ezitaţi să vizitaţi acest „cuib al vulturilor“ ascuns în inima munţilor!

 [Chenarul/Fotografiile de la pagina 18]

COMORI ARTISTICE DESCOPERITE ÎN ALBARRACÍN

Vas de argint pentru ulei. Regele maur Abdelmelic i-a dăruit acest vas soţiei sale Zahr, al cărei nume înseamnă în arabă „floare“. Pe el stă scris cu litere de aur: „Binecuvântări veşnice . . . , oblăduire divină şi îndrumare întru bunătate şi dreptate“. Vasul e considerat unul dintre cele mai apreciate obiecte de artă hispano-arabă, lucrate în argint.

Peşte cioplit în cristal de stâncă. Peştelui îi sunt sculptaţi până şi solzii; are gură de argint şi înotătoare de aur. E împodobit cu perle şi rubine. Lucrătura-i complicată i-a determinat pe specialişti să tragă concluzia că peştele nu putea fi realizat de un singur artizan nici dacă ar fi lucrat toată viaţa la el.

[Provenienţa fotografiilor]

Vasul: Museo de Teruel. Foto Jorge Escudero; cristalul: Sta. Ma de Albarracín Foundation

 [Harta de la pagina 16]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

PORTUGALIA

SPANIA

MADRID

Albarracín

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

1 Apeduct

[Legenda fotografiilor de la pagina 18]

2 Casa Albastră

3 Casa Julianeta

4 Grilaje de fier forjat

[Provenienţa fotografiei de la pagina 17]

© Ioseba Egibar/age fotostock