Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cătina albă — un arbust cu multiple întrebuinţări

Cătina albă — un arbust cu multiple întrebuinţări

Cătina albă — un arbust cu multiple întrebuinţări

▪ Cei ce vizitează zonele rurale ale Rusiei pe la începutul toamnei nu pot să nu remarce cătina albă, un arbust încărcat cu boabe asemănătoare unor mărgele de un portocaliu intens. În loc să crească în ciorchini, fructele îmbracă fiecare ram, umplându-l de culoare.

Fructele cătinii albe sunt comestibile. Când culegeţi boabele, fiţi atenţi la spinii ascuţiţi ai plantei. Boabele trebuie culese una câte una. Aveţi totuşi grijă să nu le zdrobiţi! Întrucât preferă zonele cu climă mai rece, cătina albă populează regiuni muntoase. Arealul ei se întinde din nord-vestul Europei până în munţii Altai (din centrul Asiei), precum şi în zonele din vestul şi nordul Chinei, dar şi din nordul munţilor Himalaya. Fructele acestui arbust sunt preţuite de veacuri în China, Rusia şi Tibet.

Referiri la cătina albă se găsesc atât în textele tibetane clasice de medicină, cât şi în textele greceşti antice. Denumirea greacă „hippophaë“ înseamnă „cal strălucitor“. Se crede că aceasta are legătură cu străvechea practică a grecilor de a hrăni caii de curse cu cătină albă pentru a le spori luciul pielii.

Cătina albă a fost introdusă în America de Nord pe la începutul secolului al XX-lea de imigranţii ruşi. Atunci, câţiva arbuşti de cătină au fost luaţi din Siberia şi duşi în Canada şi SUA pentru a fi cultivaţi în scop comercial. Cătina se cultivă în prezent în multe ţări, apreciată fiind pentru proprietăţile ei nutritive şi curative.

Fructele de cătină conţin vitamina C şi E, acid folic, caroten, acizi graşi şi flavonoizi. În cadrul unor cercetări medicale recente, au fost studiate pretinsele efecte tămăduitoare ale cătinii albe în tratarea cancerului, a ulcerelor gastrointestinale, a bolilor de piele şi a afecţiunilor ficatului, precum şi în reducerea factorilor de risc în bolile cardiovasculare. Din boabe se obţine şi o băutură înviorătoare, cu gust acrişor, folosită ca tonic în diverse afecţiuni.

Foarte apreciată este sămânţa mică şi neagră a boabelor de cătină. Uleiul obţinut din seminţe conţine cea mai mare parte a substanţelor nutritive care se găsesc în boabe. Potrivit unor studii, uleiul de cătină este un excelent imunostimulator. În plus, datorită mult-lăudatelor lui proprietăţi de întinerire a pielii, uleiul intră în alcătuirea multor produse cosmetice şi de îngrijire a pielii.

Dacă veţi vizita vreodată Rusia, veţi putea admira frumuseţea boabelor aurii ale cătinii. Planta însă nu impresionează doar prin frumuseţe, ci şi prin proprietăţile-i medicinale. Totodată, ea este una dintre numeroasele lucrări de creaţie ce stau mărturie înţelepciunii şi bunătăţii Creatorului nostru!