Salt la conţinut

Salt la cuprins

Tineri, puteţi găsi ajutor!

Tineri, puteţi găsi ajutor!

Tineri, puteţi găsi ajutor!

În condiţii ideale, părinţii iubitori ar trebui să le ofere îndrumare şi instruire copiilor lor, să stea de vorbă cu ei, să le citească, să ia masa cu ei şi să îi înţeleagă. Părinţii însă nu sunt perfecţi. Biblia afirmă pe bună dreptate: „Toţi au păcătuit şi nu ajung la gloria lui Dumnezeu“ (Romani 3:23).

Dacă eşti tânăr, probabil consideri că relaţiile tale cu părinţii nu sunt nici pe departe ideale — şi poate că ai dreptate. Cu toate acestea, poţi face multe pentru a-ţi uşura neliniştea sufletească şi pentru a fi mai fericit. Iată câteva domenii în care principiile biblice îţi pot fi de folos.

Sfatul nr. 1

Fă-ţi prieteni, nu te izola

„Cel ce se izolează caută plăcerea sa egoistă şi se împotriveşte oricărei înţelepciuni practice.“ (Proverbele 18:1) Unii tineri se simt stânjeniţi în prezenţa altor oameni, motiv pentru care preferă să se uite la televizor sau să joace un joc video. Alţii, fiind foarte timizi, se izolează. Elizabeth, de pildă, spune că e „de-a dreptul paralizată de timiditate“. Iată ce mărturiseşte ea: „În ce mă priveşte, timiditatea se manifestă ca o teamă. Mi-e foarte greu să stau de vorbă cu alţii“.

Cum luptă Elizabeth cu timiditatea? Fiind Martoră a lui Iehova, ea asistă cu regularitate la întruniri, o parte a închinării aduse lui Dumnezeu. Elizabeth ne povesteşte: „Deşi sunt timidă, mi-am fixat obiectivul să vorbesc la fiecare întrunire cu cineva. Dacă nu reuşesc, mă străduiesc să nu mă las copleşită de descurajare şi mă concentrez asupra a ceea ce am putut să fac. Mi-am dat seama că, apropiindu-mă de alţii, am numai de câştigat“.

Încearcă să aplici următoarea sugestie: Notează numele a două sau trei persoane pe care ai vrea să le cunoşti mai bine. Propune-ţi ca în următoarele zile să discuţi cu una dintre ele şi să afli ceva nou despre ea. Scrie apoi un lucru frumos pe care l-ai putea face în următoarea lună pentru fiecare dintre ele şi apoi treci la fapte (Faptele 20:35).

Dacă fugi de probleme şi eviţi oamenii, te vei concentra asupra propriei persoane mai mult decât trebuie. Biblia însă ne îndeamnă ‘să arătăm interes nu doar faţă de lucrurile personale, ci şi faţă de ale celorlalţi’ (Filipeni 2:4). Dacă aplici acest principiu în relaţiile cu membrii familiei şi cu alţi oameni, vei dobândi un punct de vedere echilibrat vizavi de propriile probleme şi vei fi mai în măsură să le depăşeşti.

Sfatul nr. 2

Fugi de imoralitate

„Trebuie să ocoliţi cu desăvârşire orice formă de imoralitate sexuală. Niciun alt păcat nu afectează trupul ca acesta. Când păcătuiţi astfel, păcatul e îndreptat chiar împotriva trupului vostru.“ (1 Corinteni 6:18, Noul Testament pe înţelesul tuturor) Ce poţi face pentru a nu ceda presiunilor exercitate asupra ta de a comite imoralitate sexuală, o practică atât de răspândită în rândul tinerilor?

În primul rând, trebuie să meditezi la aceasta înainte de a te confrunta cu presiuni sau cu tentaţii. „Cel prevăzător ia aminte la paşii lui“, spune un proverb înţelept (Proverbele 14:15). Mbali, o tânără care locuieşte în Africa de Sud, ne povesteşte: „Când eram la liceu, un coleg de clasă tot insista să ies cu el. Fetele mă băteau la cap să-mi dau întâlniri cu el, pentru că arăta foarte bine. Era manechin şi, pe lângă asta, juca în echipa de fotbal a liceului. Deşi îl găseam foarte atrăgător, luasem deja decizia de a nu face compromis de la principiile mele morale. Pentru colegii mei, aventurile amoroase nu erau ceva greşit. Eu însă ştiam ce e bine şi ce e rău. Luasem hotărârea de a nu ceda cu mult timp înainte de a mă confrunta cu astfel de tentaţii“.

În al doilea rând, roagă-l pe Dumnezeu să te ajute să-i respecţi normele morale. Maggie, o tânără din Anglia, mărturiseşte: „Rugăciunea îmi dă tăria de care am nevoie când mă confrunt cu presiuni de a avea relaţii sexuale. Nu mă gândesc niciodată că m-aş putea descurca şi singură în astfel de situaţii. Vorbesc cu părinţii mei despre aceste tentaţii, iar câteodată şi cu unii prieteni maturi“.

Sfatul nr. 3

Încearcă să-ţi înţelegi părinţii

„Să aveţi toţi acelaşi mod de gândire, împărtăşind aceleaşi sentimente, arătând afecţiune frăţească, fiind plini de o tandră compasiune.“ (1 Petru 3:8) Nu de tine depinde dacă părinţii tăi se vor despărţi sau nu ori dacă vor avea sau nu amândoi un loc de muncă cu normă întreagă. Dar de tine depinde dacă vei permite ca astfel de situaţii să-ţi distrugă sau nu relaţiile cu ei. Pentru a-ţi uşura neliniştea sufletească şi a fi mai fericit, ai putea încerca să arăţi compasiune faţă de părinţii tăi şi să înţelegi problemele cu care se confruntă.

O tânără pe nume Amber a pus în aplicare acest sfat. Ea recunoaşte că în relaţiile cu mama ei apar uneori situaţii tensionate, neînţelegeri şi dezamăgiri. Cu toate acestea, Amber spune: „Mama a trecut prin atât de multe în viaţă! A crescut singură patru copii. Datorită ei am avut întotdeauna un acoperiş deasupra capului, hrană pe masă şi haine cu care să ne îmbrăcăm. Îi admir forţa interioară! M-aş bucura să am şi eu aceeaşi tărie de caracter când trec prin greutăţi!“.

Dacă te străduieşti să te transpui în situaţia părinţilor tăi şi să simţi ceea ce simt ei, vei dobândi un punct de vedere echilibrat asupra propriilor probleme. În felul acesta, îţi vei da seama ce calităţi au părinţii tăi şi le vei putea imita.

O sursă de sfaturi demne de încredere

Sfaturile de mai înainte nu sunt decât un crâmpei din nemărginita înţelepciune ce se ascunde în paginile Bibliei, Cuvântul lui Dumnezeu. Pe măsură ce vei învăţa mai multe din această carte, vei aprecia tot mai mult sfaturile-i demne de încredere. *

Dacă vrei să înveţi mai multe din Biblie, te îndemnăm să te asociezi cu Martorii lui Iehova şi să studiezi Biblia cu ei. În rândul lor, vei găsi prieteni adevăraţi care îţi vor fi alături în momentele dificile ale vieţii şi te vor ajuta să aplici sfaturile înţelepte ale Bibliei. E-adevărat, nu-i uşor să respecţi principiile biblice. Însă, dacă vei alege să-ţi trăieşti astfel viaţa, te vor aştepta binecuvântări eterne (Isaia 48:17, 18).

[Notă de subsol]

^ par. 21 Cartea Tinerii se întreabă — Răspunsuri practice, volumul al II-lea, publicată de Martorii lui Iehova, este o excelentă sursă de sfaturi bazate pe Biblie care îi ajută pe tineri să facă faţă dificultăţilor.

[Chenarul/Ilustraţiile de la paginile 8, 9]

Ce trebuie să le ofere părinţii copiilor lor adolescenţi

Timp: Iehova Dumnezeu le-a poruncit părinţilor din Israel să vorbească mereu cu copiii lor, ‘acasă şi pe drum’ (Deuteronomul 6:6, 7). Aceasta pretindea timp din partea părinţilor. Isus a fost de părere că merita să le dedice din timpul lui copiilor. Care a fost, bunăoară, reacţia sa când „oamenii i-au adus nişte copilaşi ca să-i atingă“? Isus „a luat copiii în braţe şi i-a binecuvântat“ (Marcu 10:13, 16). Ce minunat exemplu le dă el părinţilor!

Comunicare deschisă: „Planurile eşuează unde nu există o discuţie confidenţială“, spune Biblia (Proverbele 15:22). Dacă ‘discuţiile confidenţiale’ cu copiii voştri au fost necesare când aceştia erau mici, ele sunt absolut necesare acum, când se află la vârsta adolescenţei. În această perioadă a vieţii, ei petrec mai puţin timp acasă şi mai mult timp cu colegii sau cu alţi prieteni. Dacă între voi şi copiii voştri adolescenţi nu există o comunicare deschisă şi sinceră, aceştia vor deveni nişte străini în propria casă.

Disciplinare adecvată: Cuvântul „disciplinare“ transmite ideea de corectare şi instruire, iar uneori şi ideea de pedeapsă. „Nebunul dispreţuieşte disciplinarea tatălui său, dar cine ia în considerare mustrarea este prevăzător“, se spune în Proverbele 15:5. Un adolescent nu poate ‘lua în considerare mustrarea’ dacă aceasta nu a fost acordată. Fireşte, când îşi disciplinează copiii aflaţi la vârsta adolescenţei, părinţii trebuie să dea dovadă de echilibru. Ei nu trebuie să fie atât de stricţi încât ‘să-şi descurajeze’ copiii, poate chiar să le distrugă încrederea de sine (Coloseni 3:21). Cu toate acestea, părinţii nu trebuie să fie nici prea indulgenţi, privându-i astfel pe tineri de instruirea atât de necesară. Indulgenţa poate avea efecte dezastruoase. *

[Notă de subsol]

^ par. 29 Pentru informaţii suplimentare, vezi capitolele 5 şi 6 ale cărţii Secretul unei familii fericite, publicată de Martorii lui Iehova.