Din bezna adâncurilor mării am ieşit la lumină spirituală

Relatare de Andrew Hogg

„Dacă vom fi nevoiţi să lansăm focoasele nucleare“, a spus comandantul submarinului, „înseamnă că misiunea noastră a eşuat“. Afirmaţia sa a dat naştere unor discuţii aprinse de natură etică pe tema războiului nuclear. Dar cum am ajuns în serviciul militar pe submarin *?

M-AM născut în 1944, în oraşul Philadelphia (Pennsylvania, SUA). În copilărie, tatăl meu, bunicul meu şi unchiul meu au avut o influenţă semnificativă asupra mea, întrucât toţi trei urmaseră o carieră militară, considerând-o cea mai înălţătoare misiune a unui om. Băiat fiind, am vizitat şantierul naval din zona în care locuiam. Atunci am văzut pentru prima dată în viaţă un submarin. Din acea clipă, mi-am dorit să lucrez şi eu pe submarin. După ce am terminat liceul, am intrat la Academia Americană Navală, pe care am absolvit-o patru ani mai târziu, în iunie 1966.

Am urmat un program de dezvoltare a navelor cu propulsie nucleară, studiind ingineria nucleară şi operaţiunile desfăşurate de submarine. În aprilie 1967, m-am căsătorit cu Mary Lee Carter, care este şi azi alături de mine. În martie 1968, când am fost trimis pe primul meu submarin, USS Jack, visul meu din copilărie a devenit în sfârşit realitate. După un an, Mary Lee a născut-o pe Allison, primul nostru copil.

În 1971, am fost numit ofiţer-inginer pe submarinul USS Andrew Jackson, echipat cu rachete balistice Polaris, al cărui căpitan a făcut afirmaţia de la început. În timp ce eram în misiune, ne-am confruntat cu o situaţie de urgenţă: un incendiu — groaza tuturor echipajelor de pe submarine. La scurt timp după miezul nopţii, pe când mă relaxam împreună cu alţi ofiţeri, am simţit o zdruncinătură. Apoi am auzit alarma şi o voce care anunţa: „Incendiu în sala maşinilor numărul 1!“.

Deoarece eu răspundeam de sistemele mecanice şi electrice, am fugit la pupă pentru a vedea cât de avariat era submarinul. Unul dintre generatoarele de oxigen luase foc de la o scânteie. Eu şi trei colegi ne-am pus repede măştile de oxigen şi am înlăturat din zonă recipientele cu gaze inflamabile. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. În pofida neplăcutului incident, am reuşit să ne continuăm misiunea, iar asta graţie bunei pregătiri a echipajului.

Citesc despre o persoană care a promovat pacea

Pentru a putea face faţă stresului, eram îndemnaţi să ne deconectăm câteva ore pe săptămână şi să facem ceva pentru a ne îmbogăţi cultura generală. Obişnuiam să citesc biografiile unor personalităţi militare. De data asta însă, m-am hotărât să citesc despre Isus Cristos, cunoscut pentru învăţăturile lui prin care a promovat pacea. Aveam la mine Biblia primită la absolvirea academiei şi am început să citesc evangheliile.  Deşi pe măsură ce citeam primeam răspunsuri la unele întrebări, în mintea mea se năşteau multe altele. Era clar: aveam nevoie de ajutor.

Spre sfârşitul misiunii noastre de patrulare, comandantul ne-a convocat pe toţi ofiţerii în cantină şi ne-a anunţat: „Domnilor, inginerul nostru tocmai a primit cel mai bun post din marina militară americană. Va fi ofiţer-inginer pe un submarin de atac de ultimă generaţie“. Eram uluit!

În urma acestei detaşări, familia mea s-a mutat în Newport News (Virginia), unde se construia submarinul USS Los Angeles. Aici trebuia să supraveghez testările sistemelor mecanice şi electrice şi elaborarea manualelor tehnice şi a programelor de instruire a personalului navigant. Deşi munca mă solicita enorm, îmi aducea şi multe satisfacţii. În această perioadă, Mary Lee l-a născut pe Drew, cel de-al doilea copil al nostru. Gândurile mele s-au îndreptat din nou spre Dumnezeu: „Cum priveşte el războiul? Ce se întâmplă cu noi când murim? Există iad?“.

În sfârşit primesc răspunsuri!

Tot pe atunci, soţia mea a început să poarte discuţii cu două Martore ale lui Iehova. Într-o zi, când am sunat acasă de la serviciu, Mary Lee mi-a spus: „Sunt aici doamnele cu Biblia“.

„Ce religie au?“, am întrebat.

„Sunt Martore ale lui Iehova“, mi-a răspuns ea.

Nu ştiam cine sunt Martorii, dar voiam să înţeleg Biblia. „Spune-le să treacă pe la noi într-o seară“, i-am zis. La câteva zile, una din ele ne-a vizitat împreună cu soţul ei, iar eu şi soţia mea am început un studiu biblic.

În sfârşit, primeam răspunsuri la întrebări ce mă nedumereau de ani de zile. Am aflat, bunăoară, că morţii „nu sunt conştienţi de nimic“, stare pe care Isus a comparat-o cu un somn adânc (Eclesiastul 9:5; Ioan 11:11–14). Ei nu sunt nici în rai, nici în iad, ci „dorm“ în moarte, până când vor fi înviaţi.

Eu şi Mary Lee am început şi să asistăm la întrunirile creştine de la Sala Regatului a Martorilor lui Iehova. Aici am văzut Martori care, indiferent de nivelul de instruire şi de mediul etnic şi cultural din care proveneau, îi slujeau în pace şi unitate lui Dumnezeu. „Biblia chiar poate schimba viaţa oamenilor“, a fost concluzia noastră (Psalmul 19:7–10).

În faţa unei decizii

Când a izbucnit războiul arabo-israelian din 1973, submarinele flotei americane din Atlantic au fost trimise în zona de conflict. Lucrurile  puteau foarte uşor să scape de sub control. Atunci mi-am dat seama că doar Regatul lui Dumnezeu, nu sistemele politice ale lumii, va aduce adevărata pace pe pământ. De fapt, mă rugasem adesea: „Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta . . . pe pământ“, fără a şti însă ce înseamnă aceste cuvinte (Matei 6:9, 10, Cornilescu, 1996). Acum înţelegeam că această împărăţie este Regatul lui Dumnezeu, un guvern ceresc care în curând va prelua conducerea asupra întregului pământ şi va înlătura răutatea şi oamenii răi (Daniel 2:44; 7:13, 14).

Un pasaj biblic care mă preocupa în mod deosebit era cel din 2 Corinteni 10:3, 4. Adevăraţii creştini, se spune aici, ‘nu poartă război potrivit cărnii. Armele războiului lor nu sunt carnale, ci sunt pline de putere, datorită lui Dumnezeu’. Am înţeles că aceste arme sunt de natură spirituală, iar dintre ele face parte şi „sabia spiritului“, adică Biblia (Efeseni 6:17).

Trebuia să iau o decizie. Aveam să-mi continui cariera, care mă solicita atât de mult, dar care îmi procura şi nenumărate satisfacţii? Sau aveam să-mi aduc viaţa în armonie cu adevărul biblic? După ce m-am rugat îndelung, am ajuns la concluzia că, dacă voiam realmente să contribui la instaurarea păcii pe pământ, trebuia să fac acest lucru în maniera aprobată de Dumnezeu.

Noul meu Comandant Suprem

Eu şi Mary Lee ne-am rugat mult şi am discutat despre viitorul nostru. Amândoi am decis să-i slujim singurului Comandant Suprem, Iehova Dumnezeu, şi să ne dedicăm viaţa lui. Drept urmare, mi-am înaintat demisia şi am fost transferat în Norfolk (Virginia) până la eliberarea din funcţie. Hotărârea mea i-a nedumerit pe majoritatea colegilor; unii chiar au avut o atitudine ostilă. Alţii însă au fost sincer interesaţi de convingerile mele bazate pe Biblie şi mi-au respectat decizia.

Am fost eliberat din funcţie în 1974. În acelaşi an, eu şi soţia mea ne-am simbolizat dedicarea lui Dumnezeu prin botezul în apă la Congresul de District „Scopul divin“ ţinut în Hampton (Virginia). Începeam o nouă viaţă (Matei 28:19, 20).

Noi încercări

Copiii noştri erau mici, iar noi nu aveam nicio sursă de venit. Banii nu ne-ar fi ajuns decât câteva luni. Mi-am trimis CV-ul la mai multe companii şi am lăsat problema în mâinile lui Dumnezeu. Nu după mult timp, o societate de servicii publice mi-a oferit un post. Salariul nu era decât jumătate din cel pe care-l primeam în marină, însă datorită acestui loc de muncă familia noastră nu a fost nevoită să se mute.

Pe măsură ce progresam din punct de vedere spiritual, eu şi soţia mea voiam să facem mai mult în serviciul pentru Iehova. O familie de Martori pe care-i ştiam se mutaseră în centrul statului Virginia pentru a sluji unde era mai mare nevoie de evanghelizatori. Ne-au invitat să mergem în vizită la ei. Şi nu ne-a trebuit decât o vizită ca să începem să ne facem planuri de a ne muta şi noi. Am înaintat la conducerea societăţii unde lucram o cerere de transfer şi, spre încântarea mea, a fost aprobată. Ba mai mult, am fost şi promovat. Societatea a fost dispusă să ne acopere până şi cheltuielile de mutare în noul oraş. „Dumnezeu se îngrijeşte într-adevăr de cei ce se străduiesc să-i facă voinţa“, ne-am spus (Matei 6:33).

Pentru că am făcut tot posibilul să ducem o viaţă relativ simplă, eu şi Mary Lee am reuşit să slujim cu timp integral. Aceasta ne-a permis să petrecem mult timp cu dragii noştri copii şi să-i vedem cum cresc. Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate, căci atât Allison, cât şi Drew ‘umblă şi acum în adevăr’, ceea ce ne face nespus de bucuroşi (3 Ioan 4; Proverbele 23:24).

E-adevărat, au fost clipe în care ne-am îngrijorat din cauza banilor, a locuinţei, a sănătăţii şi a înaintării în vârstă. Cu toate acestea, Iehova ne-a fost mereu alături. Am vreun regret că am părăsit serviciul militar? Nicidecum! Privind în urmă, eu şi Mary Lee putem spune cu toată convingerea că serviciul pentru Iehova este cea mai nobilă datorie a unui om (Eclesiastul 12:13).

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 14]

Am decis să-i slujim singurului Comandant Suprem, Iehova Dumnezeu

[Legenda fotografiei de la paginile 12, 13]

Submarinul USS „Los Angeles“

[Provenienţa fotografiei]

U.S. Navy photo

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Cu Mary Lee în prezent