Salt la conţinut

Salt la cuprins

Să fim echilibraţi când folosim tehnologia

Să fim echilibraţi când folosim tehnologia

Să fim echilibraţi când folosim tehnologia

La locul de muncă, Katherine, o tânără de peste 20 de ani, lucrează la calculator. Ea şi-a dat seama că nici acasă nu se dezlipea de el: naviga pe internet, făcea cumpărături online şi răspundea la o mulţime de e-mailuri. Totuşi, comparativ cu colegii ei tineri, Katherine folosea cu moderaţie tehnologia. „De ce mă deranjează toată lumea cu SMS-uri inutile?“, a întrebat ea. „Doar suntem oameni! Nu putem vorbi la telefon?“

EXISTĂ un paradox în cuvintele lui Katherine, întrucât şi telefonul este un mijloc de comunicare indirectă. Spusele ei ne dezvăluie totuşi o realitate tristă: Multe aparate care au fost realizate tocmai ca să-i unească pe oameni îi ţin de fapt la distanţă pe plan emoţional. Pentru a fi echilibraţi în ce priveşte folosirea tehnologiei, vă îndemnăm să luaţi în considerare următoarele principii biblice.

„Tot ce vreţi să vă facă vouă oamenii faceţi-le şi voi la fel.“ (Matei 7:12) Dacă ţinem cont de cuvintele lui Isus Cristos când folosim celularul şi calculatorul, îi tratăm pe ceilalţi cu respect şi dăm dovadă de bune maniere. Iată ce povesteşte o femeie pe nume Anne: „Odată, eram cu soţul meu la restaurant. La o masă alăturată se aflau doi bărbaţi. Unul a stat tot timpul cu telefonul la ureche, până la terminarea mesei. Efectiv ne-a fost milă de celălalt, care a mâncat «singur»“. Cum v-aţi fi simţit dacă aţi fi fost în locul acestui bărbat? Jigniţi? Supăraţi? Deşi putem folosi telefonul mobil aproape oriunde şi oricând, asta nu înseamnă că şi trebuie să-l folosim. Să ne lăsăm, aşadar, îndrumaţi de cuvintele lui Isus şi în acest aspect al vieţii.

„Vegheaţi . . . cu atenţie cum umblaţi: nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi, răscumpărând orice moment prielnic.“ (Efeseni 5:15, 16) Întrucât timpul este un dar inestimabil de la Dumnezeu, nu trebuie să-l irosim. Fireşte, cu ajutorul tehnologiei putem câştiga timp. De pildă, internetul ne ajută să facem mai rapid cercetări, tranzacţii bancare şi cumpărături, dar ne poate şi fura timp dacă-l folosim fără rost, ore în şir.

Pierdem timp preţios şi când facem mai multe lucruri odată. Să zicem că lucrăm pe calculator, ne uităm la televizor, mai vorbim şi la telefon, trimitem câte un e-mail şi accesăm şi alte programe. De ce este acest lucru în dauna noastră?

„E aproape imposibil să faci ceva bine când vrei să faci mai multe lucruri odată“, declară dr. Jordan Grafman, specialist în neuroştiinţe cognitive. Pur şi simplu nu ne putem concentra asupra mai multor lucruri în acelaşi timp; ceva are în mod sigur de suferit. Prin urmare, când facem mai multe lucruri simultan, le facem superficial şi reţinem puţine informaţii. În plus, când trecem repede de la o activitate la alta, greşim mai mult. Ba chiar ne ia „mai mult timp — cel puţin de două ori mai mult — ca să terminăm un lucru, decât dacă am fi făcut acele activităţi pe rând“, se spune într-un articol din revista Time. Aşadar, gândiţi-vă bine înainte de a vă implica în mai multe activităţi odată. S-ar putea să nu realizaţi ce v-aţi propus!

„Păziţi-vă de orice fel de lăcomie, căci, chiar dacă cineva are din belşug, viaţa lui nu depinde de lucrurile pe care le are.“ (Luca 12:15) Fericirea şi viaţa noastră nu depind de lucrurile materiale, oricât de scumpe sau de extravagante ar fi, ci numai de Dumnezeu. „Fericiţi sunt cei conştienţi de necesităţile lor spirituale“, a spus Isus (Matei 5:3). În schimb, lumea comerţului pune semnul egal între fericire şi lucrurile materiale. „Cumpăraţi, cumpăraţi şi iar cumpăraţi“, îndeamnă ea. „Trebuie să aveţi cel mai nou produs.“ Totuşi, nu vă lăsaţi amăgiţi, ci daţi dovadă de înţelepciune! Analizaţi-vă motivaţiile şi necesităţile înainte de a vă cheltui banii câştigaţi cu atâta trudă. Nu uitaţi că multe dintre produsele tehnologiei de vârf se depreciază rapid. Prin urmare, dacă aveţi într-adevăr nevoie de un anumit aparat, întrebaţi-vă: „Îmi trebuie neapărat ultimul model? Chiar am nevoie de un model costisitor cu o mulţime de funcţii, pe care s-ar putea să nu le folosesc niciodată?“.

Prieten sau duşman — De voi depinde!

Katherine, menţionată la începutul articolului, s-a alarmat când calculatorul de acasă i s-a stricat. „La început am intrat în panică“, a spus ea. „Am decis însă să mai aştept până să-mi iau altul. După o lună mi-am dat seama că eram mai relaxată şi reuşeam să citesc mai mult. La serviciu am un calculator, aşa că pot să păstrez legătura cu prietenii în afara orelor de lucru. Nu mai simt nevoia să fiu mereu pe net. Tehnologia nu-mi mai controlează viaţa.“

Cu siguranţă, multe realizări ale ştiinţei şi tehnologiei sunt practice şi ne ajută să câştigăm timp şi energie. Prin urmare, folosiţi-vă de ele ori de câte ori aveţi nevoie, dar în mod responsabil şi echilibrat. Acordaţi întâietate oamenilor, nu tehnologiei. Nu vă irosiţi timpul preţios şi banii pe aparatură ori programe de calculator de care nu aveţi în realitate nevoie. Nu folosiţi tehnologia media pentru a viziona materiale violente şi imorale. Nu deveniţi „dependenţi“ de tehnologie. Cu alte cuvinte, fiţi înţelepţi: aplicaţi principiile ce se găsesc în paginile Bibliei, Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, principii care şi-au demonstrat eficienţa de-a lungul timpului. Nu încape îndoială, „Iehova dă înţelepciune, din gura lui ies cunoştinţa şi discernământul“ (Proverbele 2:6).

[Chenarul de la pagina 9]

TEHNOLOGIA ŞI BUNELE MANIERE

Cum puteţi arăta consideraţie faţă de alţii când folosiţi celularul şi calculatorul? Iată câteva sugestii:

▪ Nu vorbiţi la telefon în momente şi locuri în care i-aţi putea deranja pe alţii. Închideţi-l dacă este necesar.

▪ Dacă sunteţi în mijlocul unei discuţii importante, nu o întrerupeţi pentru a răspunde la un apel sau pentru a da un telefon decât dacă este absolut necesar.

▪ Acordaţi-i toată atenţia celui cu care vorbiţi la telefon.

▪ Nu fotografiaţi cu celularul pe cineva dacă acesta ar considera gestul o dovadă de nepoliteţe sau s-ar simţi stânjenit.

▪ Nu daţi curs tentaţiei de a trimite mai departe orice e-mail „interesant“. S-ar putea ca destinatarii să nu vă fie „recunoscători“!