Salt la conţinut

Salt la cuprins

De ce existăm?

De ce existăm?

De ce existăm?

BIBLIA ne spune că Dumnezeu, al cărui nume este Iehova, e Fiinţa Supremă, inteligentă la modul absolut. El este Sursa întregii energii şi Creatorul Universului (Psalmii 83:18; 92:5). În primul capitol al Bibliei citim: „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul“. După aceea, El l-a creat pe om „după chipul [Lui]“, altfel spus, l-a înzestrat cu calităţi asemănătoare cu ale Sale. Apoi, Dumnezeu i-a spus omului să se înmulţească şi să umple Pământul (Geneza 1:1, 26, 28).

Înseamnă oare aceasta că Dumnezeu a creat Universul şi implicit Pământul, cu animalele şi plantele de pe el, doar ca locuinţă pentru om? Am fost aduşi în existenţă numai ca să ne bucurăm de viaţă câteva zeci de ani, să mâncăm, să bem şi să dăm naştere la copii?

De ce ne-a creat Dumnezeu?

Iehova Dumnezeu i-a creat pe oameni din iubire. A dorit să le ofere şi lor viaţă şi fericire. Fără îndoială, lui Dumnezeu i-a făcut multă plăcere să creeze lumea fizică, de mare diversitate, pentru ca omul să fie înconjurat de frumuseţe şi să aibă o viaţă îmbelşugată. Însă, mai presus de toate, oamenii trebuiau să-l cunoască pe Creator, să comunice cu el şi să se bucure de relaţii apropiate cu el, relaţii care aveau să dea sens vieţii lor. Omul a fost creat ca să trăiască veşnic în pace şi în condiţii perfecte (Geneza 3:8, 9; Psalmul 37:11, 29).

Iehova le-a încredinţat oamenilor şi o muncă importantă, care avea să le aducă satisfacţii. Dumnezeu le-a spus primilor oameni: „Fiţi roditori, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul, supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste creaturile zburătoare ale cerurilor şi peste orice creatură vie care se mişcă pe pământ“ (Geneza 1:28). Ei şi urmaşii lor trebuiau să transforme întregul Pământ într-un paradis.

Deşi lucrurile nu au decurs exact aşa cum a stabilit Iehova, scopul lui iniţial cu privire la om se va împlini negreşit (Isaia 46:9–11; 55:11). *

Dorinţa omului — mai bine zis necesitatea lui — de a-l cunoaşte pe Dumnezeu şi de a se apropia de El este evidentă în strădania lui de a găsi sensul vieţii. Omul este o fiinţă inteligentă, înzestrată de Creator cu dorinţa de a cerceta şi de a înţelege. Iar Biblia ne spune că omul va asimila la nesfârşit cunoştinţe despre Dumnezeu şi despre operele Sale de creaţie, ceea ce-i va procura satisfacţii.

Iată ce a spus un scriitor biblic despre scopul vieţii: „Am văzut îndeletnicirea pe care le-a dat-o Dumnezeu fiilor oamenilor, cu care să se îndeletnicească. El a făcut orice lucru frumos la timpul lui. A pus în inima oamenilor chiar şi veşnicia, de aceea ei nu vor pătrunde niciodată, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o adevăratul Dumnezeu. Am înţeles că nimic nu este mai bun pentru ei decât să fie veseli şi să facă binele în viaţă şi ca orice om să mănânce, să bea şi să se bucure de truda lui. Acesta este darul lui Dumnezeu“ (Eclesiastul 3:10–13). Prin urmare, omul nu va putea spune niciodată că ştie totul despre Dumnezeu şi creaţia Sa.

Cum puteţi să-l cunoaşteţi pe Dumnezeu

Îl puteţi cunoaşte pe Iehova examinându-i creaţia. Un scriitor biblic a spus: „Calităţile sale nevăzute, da, puterea sa eternă şi dumnezeirea sa, se văd clar de la crearea lumii, deoarece sunt percepute prin lucrurile făcute“ (Romani 1:20). Într-adevăr, în creaţie găsim nenumărate dovezi ale iubirii, înţelepciunii şi puterii lui Iehova.

Altă sursă importantă de informaţii despre Dumnezeu este Biblia. Această carte inspirată ne dezvăluie mai multe lucruri despre Iehova decât creaţia. Din ea aflăm calităţile sale, scopul său şi cum priveşte el lucrurile.

Biblia afirmă referitor la scopul lui Dumnezeu: „Cerurile sunt cerurile lui Iehova, dar pământul l-a dat fiilor oamenilor“ (Psalmul 115:16). Înţelegem deci că, în întregul Univers, Pământul este singura locuinţă adecvată omului, creată de Iehova tocmai în acest scop.

Dar ce se poate spune despre nemărginitul Cosmos? Există stelele doar pentru a menţine Sistemul Solar în echilibru perfect, astfel încât viaţa pe Pământ să fie posibilă? Au corpurile cereşti unicul rol de a împodobi bolta cerească în timpul nopţii? Trebuie să recunoaştem că ne rămân încă multe de aflat. Însă acesta nu este nici pe departe un lucru rău. De ce?

Veşnicia nu-i va ajunge omului să cuprindă tot ce a făcut Dumnezeu şi să înţeleagă întregul său scop. El doreşte să descoperim noi şi noi lucruri despre creaţia sa şi să trăim fericiţi pentru totdeauna. Într-adevăr, viaţa veşnică pe Pământ îi va oferi omenirii ascultătoare posibilitatea de a explora la infinit Universul.

[Notă de subsol]

^ par. 7 Pe mulţi oameni, răul şi suferinţa existente în lume îi împiedică să creadă într-un Creator iubitor. Pentru informaţii suplimentare, vă recomandăm capitolul 11 al cărţii Ce ne învaţă în realitate Biblia?, publicată de Martorii lui Iehova.

[Text generic pe pagina 9]

Omul este o fiinţă inteligentă, înzestrată de Creator cu dorinţa de a cerceta şi de a înţelege

[Legenda fotografiilor de la pagina 10]

Biblia arată că Pământul a fost creat special pentru a-l încânta pe om