Importanţa afecţiunii

„ÎMBRĂŢIŞEAZĂ-I cât poţi de mult!“, i-a spus un profesor de psihiatrie pediatrică unei proaspete mămici care născuse gemeni. Ea dorea să afle cum să-şi crească cel mai bine copiii. „Trebuie să le arăţi iubire şi afecţiune în diverse moduri, de pildă îmbrăţişându-i, sărutându-i, fiind tandră, înţelegătoare, bucuroasă, generoasă şi iertătoare cu ei, dar şi disciplinându-i, când e cazul. Să nu plecăm niciodată de la premisa că oricum copiii noştri ştiu că-i iubim“, a adăugat profesorul.

Tiffany Field, director al Touch Research Institute (Institutul pentru cercetarea atingerii) din cadrul Universităţii din Miami (Florida, SUA), este de acord cu cele spuse mai înainte. „Atingerea este la fel de vitală pentru dezvoltarea şi bunăstarea unui copil ca şi hrana şi activitatea fizică“, afirmă ea.

Dar au nevoie şi adulţii de gesturi de afecţiune? Bineînţeles. În urma cercetărilor sale, Claude Steiner, psiholog clinician, a ajuns la concluzia că, indiferent de vârstă, încurajările prin cuvinte şi atingere sunt esenţiale pentru sănătatea noastră emoţională. Laura, asistentă medicală care se îngrijeşte de multe persoane în vârstă, spune: „Am observat că exprimările de afecţiune faţă de cei vârstnici au mare importanţă. Când îi tratezi cu amabilitate şi îi atingi, le câştigi încrederea, iar ei îţi vor urma îndrumările mult mai uşor. Mai mult, tratându-i cu afecţiune dovedeşti că le respecţi demnitatea“.

În plus, nu numai cel care primeşte afecţiune, ci şi cel care arată afecţiune trage mari foloase. De fapt, Isus Cristos a spus: „Este mai multă fericire în a da decât în a primi“ (Faptele 20:35). Te simţi cu adevărat răsplătit mai ales când îţi manifeşti afecţiunea faţă de cei îngrijoraţi, deprimaţi sau nesiguri de sine. În Biblie găsim nenumărate relatări care arată cum au primit ajutor astfel de persoane.

Să ne imaginăm câtă alinare a simţit „un om plin de lepră“, stigmatizat de societate, când însuşi Isus Cristos l-a atins plin de compasiune! (Luca 5:12, 13; Matei 8:1–3)

De asemenea, să ne gândim cât de mult l-a întărit pe vârstnicul profet Daniel îngerul trimis de Dumnezeu. Acesta l-a atins de trei ori şi i-a spus cuvinte încurajatoare, exact ce avea nevoie Daniel ca să-şi revină din extenuarea fizică şi mintală (Daniel 10:9–11, 15, 16, 18, 19).

La rândul lui, apostolul Pavel a avut parte de afecţiunea prietenilor săi din Efes, care au călătorit aproximativ 50 de kilometri ca să se întâlnească cu el în Milet. Când apostolul le-a spus că nu aveau să se revadă, ei şi-au luat rămas-bun. Cât de încurajat trebuie să se fi simţit Pavel când aceştia „s-au aruncat de gâtul lui . . . , sărutându-l cu tandreţe“! (Faptele 20:36, 37)

Aşadar, atât Biblia, cât şi cercetările actuale arată cât de important este să ne manifestăm afecţiunea unii faţă de alţii. Satisfacerea acestei necesităţi ne va aduce foloase în plan fizic şi afectiv. Cu certitudine, manifestările de afecţiune sincere şi adecvate le fac bine nu doar copiilor!