Catacombele din Odessa — un labirint subteran

ÎN PERETELE proaspăt tencuit al unui apartament apare o crăpătură lungă. „Of, catacombele sunt de vină! Din cauza lor clădirea se lasă“, se plânge proprietarul.

Orice problemă s-ar ivi — se sparge o conductă de apă sau se produce o spărtură în şosea —, toată lumea dă vina pe tunelurile subterane ale Odessei, un frumos oraş ucrainean de pe ţărmul Mării Negre. Ele formează un adevărat labirint, care, potrivit estimărilor, cuprinde 2 500 km de pasaje subterane, fiind considerat cel mai mare din lume.

Dar care este istoria acestui labirint? Cum afectează el viaţa celor ce locuiesc deasupra lui? Aflăm răspunsul la aceste întrebări în timp ce facem un tur al oraşului.

Călătorie în subteran

De la gară pornim în tur într-un autocar plin de turişti şi studenţi entuziaşti. În drum spre catacombe, ghidul ne povesteşte câte ceva despre istoria acestora.

Aflăm, de pildă, că săparea lor a început prin 1830. Pe atunci, oraşul avea nevoie de materiale de construcţie care să fie ieftine şi să se obţină cu uşurinţă. Întâmplarea făcea ca dedesubtul oraşului să se găsească lungi straturi de calcar galben, un material uşor, dar dur. Prin urmare, extragerea rocii din carierele subterane a devenit o afacere profitabilă. Pe măsură ce minerii săpau în piatră, catacombele începeau să capete formă.

În scurt timp, un adevărat labirint de galerii s-a extins la întâmplare sub oraş. Tunelurile au fost săpate la circa 35 m sub pământ. Dacă n-ar fi fost construite la nivele diferite, multe s-ar fi intersectat. Odată cu terminarea calcarului dintr-o galerie, puţul respectiv era abandonat, după care se începeau săpăturile în altă parte. Cu timpul, reţeaua de tuneluri a fost extinsă în afara Odessei.

Autocarul nostru ajunge în Nerubaiskoe, un sat aflat la nord de Odessa. Vedem un zid de calcar şi o poartă grea de metal care deschide accesul către o catacombă. Ghidul ne spune: „Acum vom intra într-o zonă care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost ocupată de partizanii sovietici. Vă veţi putea face o idee despre cum au trăit ei aici“. Potrivit lui Andrii Krasnojon, specialist în studiul catacombelor, un grup de partizani a locuit în aceste tuneluri mai bine de un an!

 Ghidul adaugă: „Să reţinem că mulţi alţii s-au adăpostit la un moment dat în catacombe. Printre ei s-au numărat bandiţi, piraţi şi refugiaţi politici. Cu toţii au avut parte cam de aceleaşi condiţii“.

Intrăm într-un coridor întunecos ce se pierde în beznă. „Tunelurile nu erau doar ascunzătoarea partizanilor, ci şi locuinţa lor, fiind dotate cu lucrurile strict necesare“, precizează ghidul. „Exista până şi o cameră de recreere, în care bărbaţii jucau dame, şah sau domino la lumina lumânării. În peretele de rocă al tunelului principal erau săpate camere pentru bărbaţi şi pentru femei. În fiecare cameră era tăiat în perete un fel de pat, pe care partizanii îl acopereau cu fân. Aripa care servea drept spital era dotată cu paturi adevărate şi chiar cu o sală de operaţii. Femeile găteau folosind un cuptor cu lemne, făcut din calcar galben, iar fumul ieşea în tunelul de deasupra“.

Deşi seamănă cu un imens burete natural, tavanul galeriei în care ne aflăm nu este deloc moale la atingere. Acolo unde piatra a fost tăiată cu freza, se văd urme în formă de zigzag. Zidurile sunt ca şmirghelul aspru. „Când ieşeau afară, partizanii îşi schimbau hainele pentru ca nemţii să nu-i «miroasă». Din cauza umezelii, hainele lor căpătau un miros care i-ar fi dat de gol“, ne explică ghidul.

„Fireşte, viaţa sub pământ avea inconvenientele ei, cum ar fi faptul de a trăi în întuneric“, spune el, după care stinge lumina. Ne trezim pe neaşteptate în cea mai adâncă beznă. „Partizanii nu puteau folosi întotdeauna lămpi cu petrol“, continuă ghidul. În timp ce bâjbâim ţinându-ne de perete, ne mai spune: „Roca absoarbe sunetul, aşa că, dacă vă pierdeţi, nimeni nu vă va auzi ţipetele“. Ce bine ne-am simţit când a aprins din nou lumina!

„Paza se făcea în schimburi de maxim două ore“, ne mai informează el. „Aceasta deoarece, dacă stai mult timp în întuneric şi în linişte deplină, poţi avea halucinaţii auditive.“ Uitându-mă printr-o gaură din tavan, îmi dau seama că un alt tunel se află chiar deasupra noastră. Mă întreb de unde porneşte şi unde duce. Am impresia că trăiesc o aventură. „S-au cartografiat numai aproximativ 1 700 km din catacombe“, remarcă ghidul. „Mai avem deci mult de lucru.“

Cei ce au explorat de curând catacombele au descoperit noi tuneluri. În ele au găsit ziare vechi de un secol, lămpi cu petrol de dinainte de revoluţia bolşevică şi bani din vremurile ţariste. Astfel de mărturii provin de la cei care, cu mult timp în urmă, şi-au găsit sălaş în întunecoasele catacombe ale Odessei. (De la un colaborator)

[Chenarul/Fotografia de la pagina 25]

COMORI ARHITECTURALE

În centrul Odessei încă se pot admira frumoase clădiri construite din calcar galben. Din subsolurile unora poţi păşi direct în catacombe. Calcarul se foloseşte şi în prezent ca material de construcţii.

[Legenda fotografiei de la paginile 24, 25]

Paturi de spital folosite de partizani sovietici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

[Legenda ilustraţiei de la paginile 24, 25]

Potrivit estimărilor, catacombele Odessei cuprind 2 500 km de pasaje subterane