Ce m-a atras la Martorii lui Iehova

Relatare de Tomás Orosco

Prima oară când am asistat la o întrunire a Martorilor lui Iehova, la Sala Regatului, am fost profund impresionat. La un moment dat, a ţinut o temă un băieţel. Deşi abia dacă ne putea vedea peste pupitru, siguranţa şi aptitudinile lui mi s-au părut remarcabile.

CEI din auditoriu erau numai ochi şi urechi. Întrucât fusesem diplomat militar reprezentând guvernul bolivian în Statele Unite, comandant al forţelor armate şi consilier al preşedintelui, eram obişnuit să fiu tratat cu respect. Însă respectul de care avea parte acest copil m-a determinat să-mi reexaminez obiectivele în viaţă.

Tatăl meu a murit în Războiul Chaco dintre Paraguay şi Bolivia, în 1934. La scurt timp după moartea lui, am fost trimis la o şcoală cu internat, patronată de religia catolică. Mai mulţi ani, am asistat la Liturghie zi de zi. Cântam imnuri, ascultam catehismul şi repetam rugăciuni învăţate pe de rost. Chiar am slujit ca băiat de altar şi am cântat în corul bisericii. Cu toate acestea, nu am citit niciodată Biblia; de fapt, nici nu văzusem vreodată una.

Îmi plăceau nespus sărbătorile religioase, deoarece erau ca nişte petreceri şi mă scoteau din rutină. Însă preoţii şi ceilalţi profesori care ne predau religie erau foarte aspri. În loc să mă atragă, îmi provocau repulsie. La un moment dat, am simţit nevoia să las religia la o parte.

Mă simt atras de armată

Într-o după-amiază însorită, am zărit în oraşul meu natal, Tarija, doi tineri ofiţeri. Veniseră din La Paz, capitala administrativă a Boliviei, şi se aflau în permisie. Îmbrăcaţi elegant, ofiţerii se plimbau prin centrul oraşului cu dezinvoltură şi cu o graţie aparte. M-au impresionat aerul lor nobil şi înfăţişarea lor curată şi demnă. Purtau o uniformă verde şi o caschetă cu cozoroc strălucitor. Chiar în acea clipă m-am hotărât să devin ofiţer. Îmi imaginam că viaţa lor e plină de fapte vitejeşti.

În 1949, când aveam 16 ani, am fost admis la colegiul militar. Fratele meu mai mare m-a însoţit până la poarta cazărmilor. M-a prezentat locotenentului şi a pus o vorbă bună pentru mine, cu rugămintea să aibă grijă de mine. După ce fratele meu a plecat, am avut parte de obişnuitul  „salut de bun venit“ al recruţilor. Am fost trântit la pământ şi mi s-a zis: „Vom vedea noi cine pe cine recomandă aici!“. Aşa am făcut cunoştinţă cu disciplina şi intimidarea tipice mediului militar. Deşi eram rănit în amorul propriu, n-am vrut cu nici un chip să renunţ la hotărârea mea.

Cu timpul, am învăţat tehnici militare de luptă şi am devenit un ofiţer respectat. Însă, odată cu experienţa, am înţeles că înfăţişarea curată şi demnă a cadrelor militare poate fi înşelătoare.

Înaintez în grad

La începutul carierei mele, am beneficiat de instruire militară la bordul crucişătorului argentinian General Belgrano, care putea avea un personal de peste 1 000 de membri. Nava fusese lansată în Statele Unite sub numele USS Phoenix înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, iar mai târziu a supravieţuit atacului japonez din 1941 de la Pearl Harbor, Hawaii.

Am înaintat în grad devenind viceamiral în marina militară boliviană, ale cărei nave patrulează apele ce constituie frontierele Boliviei. Aceste ape cuprind râurile din bazinul amazonian, precum şi lacul Titicaca, lacul navigabil aflat la cea mai mare altitudine din lume.

Între timp, în mai 1980, am fost ales membru al unei comisii de diplomaţi militari trimişi în Washington, D.C., capitala Statelor Unite. Fusese ales câte un ofiţer cu grad înalt din fiecare ramură militară: din armata terestră, din forţele aeriene şi din marină. Datorită vechimii, am fost numit coordonatorul comisiei. Am locuit în Statele Unite aproape doi ani, iar mai târziu am devenit consilier al preşedintelui Boliviei.

Fiind comandant militar, aveam obligaţia să merg la biserică în fiecare duminică. Însă, din cauza amestecului preoţilor în revoluţii şi războaie, eram dezamăgit de religie. Ştiam că era greşit ca bisericile să se implice în vărsări de sânge. Totuşi, în loc să mă determine să abandonez  religia, ipocrizia conducătorilor religioşi m-a îndemnat să caut adevărul spiritual. Întrucât nu citisem niciodată Biblia, am început să o deschid din când în când şi să citesc pasaje la întâmplare.

Ordinea de la Sala Regatului

Am fost surprins când soţia mea, Manuela, a început să studieze Biblia cu Janet, o misionară din cadrul religiei Martorilor lui Iehova. Mai târziu, Manuela a început să asiste la întrunirile ţinute la Sala Regatului, locul lor de închinare. Deşi o duceam cu maşina la întruniri, eu nu voiam să intru deoarece aveam impresia că întrunirile erau zgomotoase şi patetice.

Într-o zi, Manuela m-a întrebat dacă eram de acord să stau de vorbă cu soţul lui Janet. La început, nu am acceptat propunerea. Apoi însă m-am gândit că, întrucât aveam multă instruire religioasă, eram în stare să-i combat argumentele. Când l-am întâlnit prima dată pe Ian, ceea ce m-a impresionat la el a fost mai degrabă atitudinea lui, nu neapărat ce a spus. Nu a încercat să mă intimideze prin instruirea şi cunoştinţele lui din Biblie. Dimpotrivă, a fost amabil şi plin de respect.

Săptămâna următoare m-am hotărât să merg la Sala Regatului. Atunci a avut loc episodul pe care l-am menţionat în introducere. În timp ce îl ascultam pe băieţel citind şi explicând versete din cartea biblică Isaia, mi-am dat seama că găsisem o organizaţie unică. Fapt incredibil: pe cât de mult îmi dorisem în tinereţe să devin un ofiţer respectat, pe atât de mult îmi doream acum să fiu asemenea acelui băieţel şi să-i învăţ şi eu pe alţii din Biblie! În acele momente, inima mi s-a înmuiat pe neaşteptate şi a devenit receptivă.

Cu trecerea timpului, m-au uimit punctualitatea Martorilor şi primirea călduroasă pe care mi-o făceau. De asemenea, îmbrăcămintea lor curată şi ordonată a lăsat o bună impresie asupra mea. Însă ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost buna organizare a întrunirilor: dacă era programată o anumită cuvântare, atunci acea cuvântare era prezentată, nu alta. Am înţeles că disciplina Martorilor se bazează pe iubire, nu pe intimidare.

După prima întrunire la care am participat, am fost de acord să studiez Biblia cu Ian pe baza cărţii Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ *. Şi acum îmi amintesc de fotografia din capitolul al treilea înfăţişând un preot în timp ce binecuvântează trupele înainte de luptă. Nu am avut dubii cu privire la autenticitatea acelei fotografii, căci scene de genul acesta văzusem de atâtea ori. La Sala Regatului, am primit o carte intitulată Argumente din Scripturi. Când am citit în ea punctul de vedere biblic cu privire la neutralitate, mi-am dat seama că aveam de făcut unele schimbări. M-am hotărât să mă retrag din Biserica Catolică şi am început să asist cu regularitate la întrunirile de la Sala Regatului. Intenţionam să mă retrag şi din armată.

Progresez spre botez

După câteva săptămâni, am auzit că avea să se ţină un congres, iar congregaţia urma să participe la curăţenie pe stadion. Eram nerăbdător să asist şi eu la un congres. Drept urmare, m-am dus să dau o mână de ajutor la curăţenie. Am muncit alături de ceilalţi, bucurându-mă mult de ceea ce făceam şi de compania Martorilor. În timp ce măturam, un tânăr s-a apropiat şi m-a întrebat dacă nu cumva eu eram amiralul.

„Ba da“, i-am răspuns.

„Nu-mi vine să cred!“, a exclamat el. „Un amiral care mătură!“ Un ofiţer cu grad înalt nu ridică de pe jos nici măcar o bucată de hârtie, darămite să măture podeaua. Tânărul făcuse şi el parte din armată şi la un moment dat fusese chiar şoferul meu. Însă acum era Martor al lui Iehova.

 Colaborare bazată pe iubire

Ordinea ce domneşte în armată are la bază respectul faţă de rangul cuiva, concept ce fusese adânc înrădăcinat în mintea mea. Mi-amintesc, de pildă, că am întrebat dacă unii Martori ai lui Iehova au poziţii mai înalte decât alţii în virtutea responsabilităţilor şi sarcinilor pe care le îndeplinesc. În scurt timp însă, aveam să-mi schimb radical punctul de vedere.

Tot în acea perioadă, mai precis în 1989, am aflat că un membru al Corpului de Guvernare din New York, de la sediul mondial al Martorilor lui Iehova, avea să vină în vizită în Bolivia, urmând să ţină o cuvântare pe stadion. Aşteptam cu nerăbdare să văd cum era tratat un membru „de elită“ al organizaţiei. Credeam că o persoană cu asemenea responsabilităţi avea să fie primită cu mare pompă.

Ei bine, când a început întrunirea, nimic nu lăsa să se înţeleagă că ar fi prezentă „o personalitate“. Mă întrebam ce se întâmplase. Am observat că lângă mine şi Manuela stătea un cuplu în vârstă. Soţia mea a remarcat la doamna respectivă o carte de cântări în engleză. În timpul unei pauze, Manuela a discutat puţin cu ea. Apoi, cuplul a plecat de lângă noi.

Cât de surprinşi am fost amândoi când l-am văzut pe soţul acelei femei ţinând cuvântarea principală! În acel moment, tot ce învăţasem în armată despre rang, respect, autoritate şi poziţie s-a năruit. „Nu-mi vine să cred că cel ce stătuse alături de noi pe acele scaune incomode de pe stadion era un membru al Corpului de Guvernare!“, mi-am zis mai târziu.

Acum zâmbesc când îmi amintesc de câte ori a încercat Ian să-mi explice cuvintele lui Isus din Matei 23:8: „Toţi sunteţi fraţi“.

Predic pentru prima dată

După ce am rupt orice legătură cu armata, Ian m-a invitat să-l însoţesc în lucrarea de predicare din casă în casă (Faptele 20:20). Cartierul în care am mers era ultimul în care mi-aş fi dorit să predic: aici locuiau o mulţime de cadre militare. Când am sunat la o uşă, a ieşit un general cu care nu voiam sub nicio formă să dau ochii. Eram emoţionat şi speriat, mai cu seamă când acesta mi-a observat servieta şi Biblia şi m-a întrebat pe un ton dispreţuitor: „Ce s-a întâmplat cu tine?“.

După o scurtă rugăciune, m-am simţit mult mai liniştit şi mai sigur pe mine. Generalul a ascultat introducerea mea şi chiar a acceptat literatură biblică. În urma acestei experienţe m-am simţit îmboldit să-mi dedic viaţa lui Iehova. La 3 ianuarie 1990 mi-am simbolizat dedicarea prin botezul în apă.

După un timp, atât soţia mea, cât fiul nostru şi fiica noastră au devenit Martori ai lui Iehova. În prezent slujesc ca bătrân de congregaţie şi predicator cu timp integral al veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu. Cel mai preţios privilegiu pe care l-am avut vreodată este acela de a-l cunoaşte pe Iehova şi de a avea o relaţie de prietenie cu el. Acesta depăşeşte orice rang sau poziţie pe care le-ar putea câştiga cineva în această lume. Într-adevăr, ordinea nu trebuie să fie aspră şi rigidă, ci trebuie să fie bazată pe iubire. Iehova este un Dumnezeu al ordinii, însă mai presus de toate este un Dumnezeu al iubirii (1 Corinteni 14:33, 40; 1 Ioan 4:8).

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Împreună cu fratele meu Renato (1950)

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

La un eveniment social împreună cu cadre militare din China şi alte ţări