Natura — cu un pas înainte

„Întreabă, te rog, . . . păsările cerurilor şi ele îţi vor spune! . . . Mâna lui Iehova a făcut asta.“ (Iov 12:7–9)

PĂSĂRILE, cu toate caracteristicile lor, par special proiectate pentru a zbura. De pildă, axul principal (rahis) al penelor de pe aripi trebuie să suporte greutatea păsării pe tot parcursul zborului. Dar cum de sunt aripile atât de uşoare şi în acelaşi timp atât de rezistente? O secţiune transversală a rahisului ne dezvăluie secretul. Ea seamănă cu secţiunea unui panou de tip sandwich cu spumă poliuretanică. În interior, rahisul este poros, iar în exterior, dur. Studiind acest gen de structură, inginerii au preluat-o şi au folosit-o în aeronautică.

Şi oasele păsărilor au o caracteristică uluitoare. Majoritatea sunt goale pe dinăuntru, unele fiind întărite cu nişte traverse aşezate într-o structură numită de specialişti modelul Warren. E interesant că un model similar a fost folosit la construirea aripilor navetelor spaţiale.

Piloţii menţin în echilibru aeronavele moderne cu ajutorul câtorva flapsuri de pe aripi şi coadă. Însă o pasăre foloseşte 48 de muşchi situaţi la nivelul aripilor şi al umerilor pentru a schimba configuraţia şi mişcarea aripilor şi a anumitor pene, iar asta de câteva ori pe secundă! Nu ne miră, aşadar, că acrobaţiile aeriene ale păsărilor stârnesc invidia proiectanţilor de avioane.

Zborul, mai ales decolarea, necesită un consum foarte mare de energie. Prin urmare, păsările au nevoie de un „motor“ puternic, cu ardere rapidă. Inima lor bate mai repede decât cea a mamiferelor de aceeaşi talie şi este, în general, mai mare şi mai puternică. Şi plămânii păsărilor diferă de cei ai mamiferelor, fluxul unidirecţional sporindu-le eficienţa.

Dar ce randament are „motorul“ păsărilor? Eficienţa unui avion se stabileşte, printre altele, în funcţie de capacitatea lui de a decola cu suficient combustibil la bord. Când un Boeing 747 decolează pentru un zbor de 10 ore, o treime din greutatea lui o reprezintă carburantul. Performanţele avionului însă nici nu se compară cu cele ale păsărilor. Sturzul american, de pildă, pierde aproape jumătate din greutatea sa în timpul unui zbor de 10 ore. Iar când sitarul de mal nordic porneşte din Alaska spre Noua Zeelandă, mai mult de jumătate din masa lui corporală este grăsime. Lucru uluitor, el zboară non-stop aproape 190 de ore (opt zile). Niciun avion comercial nu poate egala acest record!