„Omul pădurii“ din Indonezia

AGĂŢATĂ de o creangă ce pare prea fragilă ca să-i susţină greutatea, uriaşa făptură ne priveşte cu ochi mari. Cu respiraţia tăiată, o fixăm şi noi cu privirea. Suntem de-a dreptul vrăjiţi, cu toate că prezenţa noastră îi este total indiferentă. Ne aflăm faţă-n faţă cu un urangutan, cel mai mare mamifer arboricol din lume!

La fel ca gorilele şi cimpanzeii, urangutanii sunt maimuţe ce aparţin subordinului antropoidelor mari. Aceste vietăţi blânde şi solitare trăiesc în junglele luxuriante din Borneo şi Sumatra, două dintre cele mai mari insule din sud-estul Asiei. Numele lor provine din cuvintele malaieze orang şi hutan, însemnând „omul pădurii“.

Aţi vrea să cunoaşteţi mai bine aceste animale fascinante? Vă invităm să ne însoţiţi în vizita pe care le-o vom face pe insula Borneo, chiar în habitatul lor din inima junglei.

„Date personale“

Destinaţia noastră este Parcul Naţional Tanjung Puting, unde-şi duc traiul o mulţime de specii de animale. Miile de urangutani de aici constituie principalul punct de atracţie.

Vizita noastră începe în micul port Kumai, de unde pornim la drum într-o barcă de lemn cu motor, numită în partea locului klotok. Înaintăm în amonte pe un curs de apă şerpuitor ce se îngustează tot mai mult, devenind un soi de tunel prin jungla densă. Desişuri de palmieri nipa străjuiesc râul. Ştim că din apele liniştite, dar întunecate ne pândesc crocodili fioroşi. Cu înfrigurare, ciulim urechea la sunetele stranii ce răzbat de departe.

Odată ce punem piciorul pe uscat, ne dăm cu mult spray împotriva insectelor şi ne avântăm numaidecât în pădure. Nu trec decât câteva minute şi zărim un urangutan — cel despre care am vorbit la început. E un mascul, iar blana lui  ciufulită, roşiatică, străluceşte ca arama lustruită în lumina soarelui de dinaintea asfinţitului. Muşchii dezvoltaţi, ce se ghicesc sub blană, fac din el o privelişte impresionantă.

Masculii adulţi din sălbăticie au aproximativ 1,7 m înălţime şi cântăresc circa 90 kg, de două ori mai mult decât femelele. Masculilor le cresc nişte perniţe de-o parte şi de alta a feţei, aceasta căpătând formă de disc. Sub bărbie le atârnă un sac vocal dezvoltat, cu ajutorul căruia scot răcnete profunde. Uneori emit secvenţe de sunete atât de puternice, încât pot fi auzite chiar de la 2 km distanţă şi pot dura până la cinci minute. Nu-i de mirare că se numesc „urlete prelungi“! De obicei, strigătele lor au menirea de a atrage femelele şi de a pune pe fugă potenţialii rivali.

„Domiciliul“

Pe măsură ce ne adâncim în pădure, întâlnim urangutani ce se leagănă prin copaci. Mâinile şi picioarele lor sunt puternice şi flexibile şi arată ca nişte cârlige, datorită degetelor, care sunt lungi şi mari, cu excepţia opozabilului. Iată de ce urangutanii apucă ramurile cu uşurinţă şi se deplasează cu dezinvoltură şi dibăcie din creangă-n creangă. Totuşi, niciodată nu par să se grăbească.

Urangutanii sunt experţi în arta camuflajului: se contopesc cu pădurea, devenind aidoma unor umbre. Pe sol se mişcă însă anevoie; un om i-ar întrece fără prea mult efort.

Spre deosebire de celelalte antropoide mari, urangutanii îşi petrec aproape întreaga viaţă în înaltul copacilor. În mai toate serile, îşi aleg o ramură rezistentă, bifurcată, adună crengi şi rămurele şi îşi fac un culcuş cât se poate de comod, şi asta tocmai la 20 m înălţime! Pentru a se proteja de ploaie, îşi construiesc uneori şi un „acoperiş“, inovaţie care îi diferenţiază de cimpanzei şi de gorile. Toate acestea le meşteresc în doar cinci minute!

Arborii le oferă şi mâncarea preferată, fructele. Având o memorie excelentă, ei ştiu exact unde şi când să găsească fructe coapte. Alimentaţia lor mai cuprinde frunze, scoarţă de copac, mlădiţe, miere şi insecte. Ştiu chiar să folosească un băţ pentru „a extrage“ miere sau insecte din scorburile copacilor. De fapt, urangutanul e un mare omnivor. Din meniul lui fac parte peste 400 de „sortimente culinare“!

Mai departe pe cărare, asistăm la încă un spectacol: câţiva urangutani se înfruptă  cu nesaţ dintr-o grămadă de banane. Crescuţi în captivitate şi apoi eliberaţi în pădure, aceştia nu sunt capabili să-şi poarte de grijă la fel ca rubedeniile lor născute în sălbăticie. De aceea, administraţia parcului le dă câte ceva de mâncare, suplimentând astfel hrana pe care şi-o găsesc singuri.

Viaţa de familie

Ne uităm încântaţi la nişte pui drăgălaşi de urangutan, agăţaţi de mamele lor, şi la alţi micuţi puşi pe şotii. Femelele trăiesc maxim 45 de ani. După ce ajung la maturitate, pe la 15, 16 ani, dau naştere unui pui o dată la şapte, opt ani. În medie, ele nu au decât trei pui de-a lungul vieţii. Aceasta este una dintre cele mai mici rate ale reproducerii în rândul mamiferelor de pe glob.

Legătura dintre mamă şi nou-născut este una cu totul aparte. Femelele îşi alăptează puii şi îi instruiesc timp de opt ani sau chiar mai mult. În primul an de viaţă, micuţul este nedezlipit de mama lui. Nici după aceea nu se va îndepărta prea mult de ea, cel puţin până la venirea pe lume a unui frăţior. Femelele adolescente rămân o vreme în preajma mamelor pentru a vedea cum trebuie îngrijit un nou-născut.

Tinerii masculi, în schimb, sunt alungaţi de mama lor de îndată ce se naşte următorul pui. Ei vor cutreiera singuri pădurea, străbătând în lung şi-n lat mai bine de 15 km². Vor evita alţi masculi şi vor căuta prezenţa unei femele doar în perioada de împerechere.

De regulă, femelele ocupă un teritoriu mult mai mic de pădure. Ocazional, ele „iau masa“ împreună cu alte femele în acelaşi copac, fără să stea însă prea mult „la taifas“. De fapt, viaţa solitară îi face pe urangutani unici între maimuţele  de soiul lor. Dar pentru a afla şi mai multe despre „omul pădurii“, mai avem de vizitat un loc.

Perspective sumbre

Parcul naţional adăposteşte şi un centru de reabilitare, cercetare şi conservare, dedicat urangutanilor. Centrul e numit Camp Leakey, după antropologul Louis Leakey. Aici întâlnim urangutani la tot pasul. Unii se apropie de noi şi fie se maimuţăresc, fie se dau în spectacol cu acrobaţiile lor. O femelă chiar îl trage de haină pe unul dintre noi. Nu ne vine să credem că suntem atât de aproape de aceste fiinţe simpatice!

Centrul însă transmite întregii lumi un mesaj îngrijorător: urangutanii sunt pe cale de dispariţie. Unii ecologişti estimează că specia nu va mai rezista decât maxim 10 ani în sălbăticie. Care sunt principalele pericole?

Exploatările forestiere. În ultimii 20 de ani s-a distrus circa 80% din habitatul urangutanilor. Indonezia pierde, în medie, 51 km² de pădure în fiecare zi, echivalentul a cinci terenuri de fotbal pe minut.

Braconajul. Pe măsură ce oamenii aduc tot mai mari daune pădurii, urangutanii devin ţinta uşoară a braconierilor. Un craniu de urangutan valorează pe piaţa neagră de suveniruri până la 50 de euro. Unii văd în aceste animale o ameninţare pentru culturi, în timp ce alţii le vânează pentru mâncare.

Comerţul cu animale de companie. Pe piaţa neagră, preţul unui pui drăgălaş de urangutan variază de la câteva sute de euro la câteva zeci de mii de euro. Se estimează că în fiecare an 1 000 de pui devin animale de companie.

Atât agenţiile guvernamentale, cât şi cele neguvernamentale depun eforturi conjugate să salveze urangutanul de la dispariţie. În acest sens, ele înfiinţează centre de reabilitare, parcuri naţionale şi rezervaţii, aduc problema în atenţia publicului larg prin diverse programe educaţionale şi încearcă să stăvilească exploatările forestiere ilegale.

Biblia ne dezvăluie însă că, în curând, Dumnezeu va interveni şi ‘îi va distruge pe cei ce distrug pământul’, având grijă ca întreaga planetă să fie transformată într-un paradis (Revelaţia 11:18; Isaia 11:4–9; Matei 6:10). Atunci se vor împlini următoarele cuvinte ale psalmistului: „Toţi copacii pădurii să izbucnească în strigăte de bucurie“ (Psalmul 96:12). În acel timp, animale precum urangutanul, „omul pădurii“ din Indonezia, vor huzuri fără ca „omul civilizat“ să le mai ameninţe supravieţuirea.

[Harta de la pagina 15]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

MALAYSIA

Borneo

INDONEZIA

Sumatra

AUSTRALIA

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Masculilor le cresc nişte perniţe de-o parte şi de alta a feţei

[Provenienţa fotografiei]

© imagebroker/Alamy

[Legenda fotografiilor de la pagina 17]

Urangutanii se leagănă cu mare uşurinţă prin copaci; pe sol se mişcă însă anevoie

[Provenienţa fotografiilor]

Sus: © moodboard/Alamy; jos: urangutan din Camp Leakey (Parcul Naţional Tanjung Puting, administrat de BTNTP, UPT Ditjen PHKA Dephut)

[Provenienţa fotografiei de la pagina 15]

Urangutan din Camp Leakey (Parcul Naţional Tanjung Puting, administrat de BTNTP, UPT Ditjen PHKA Dephut)

[Provenienţa fotografiei de la pagina 18]

Urangutan din Camp Leakey (Parcul Naţional Tanjung Puting, administrat de BTNTP, UPT Ditjen PHKA Dephut)