O incursiune în teritoriul populaţiei batak

În veacul al XIII-lea, exploratorul italian Marco Polo păşea pe insula Sumatra, din Indonezia. În scrierile sale de mai târziu, a vorbit despre un neam de oameni cu obiceiuri nemaiîntâlnite. „Cei ce locuiesc în munţi“, mărturisea exploratorul, „au rămas în stare de sălbăticie . . . [şi] se hrănesc cu carne de om“. * Se crede că Marco Polo se referea la populaţia batak. Eu şi soţia mea însă avem o părere cu totul diferită despre aceşti oameni, pe care chiar am ajuns să-i îndrăgim. Vă invităm să ne însoţiţi într-o incursiune în teritoriul lor pentru a-i cunoaşte şi voi mai bine.

 „HORAS!“ Cu acest salut călduros, noii noştri prieteni batak ne-au întâmpinat când am ajuns în Sumatra de Nord (Indonezia), unde fuseserăm trimişi ca misionari. Eram în apropierea lacului Toba, una dintre cele mai spectaculoase comori naturale ale insulei. Cel mai mare lac vulcanic din lume, Toba se află în inima teritoriului batak. (Vezi  chenarul de mai jos.)

Populaţia batak reprezintă unul dintre cele mai mari grupuri etnice din Indonezia. Numărând aproape opt milioane de oameni, populaţia se împarte în şase subgrupuri independente, dar strâns înrudite: toba, simalungun, karo, dairi, angkola şi mandailing. Fiecare subgrup este alcătuit din clanuri numeroase. „Din ce clan eşti?“ e, de fapt, prima întrebare pe care şi-o pun doi băştinaşi când se întâlnesc. Şi nu le ia mult să-şi dea seama care e gradul de rudenie dintre ei.

Reguli matrimoniale

Căsătoria tradiţională uneşte, în general, nu doar două persoane, ci şi două clanuri. Căsătoria între veri din partea mamei e considerată ideală. Însă căsătoriile între veri din partea tatălui ori cele între persoane aparţinând aceluiaşi clan sunt strict interzise. În esenţă, căsătoriile tradiţionale se încheie după următoarea regulă: bărbaţii din clanul A îşi iau soţii din clanul B, bărbaţii din clanul B îşi iau soţii din clanul C, iar bărbaţii din clanul C îşi iau soţii din clanul A. Aceste alianţe „în circuit închis“ întăresc mult legăturile de rudenie şi extind considerabil familia proaspeţilor căsătoriţi.

Chiar dacă doi tineri batak sunt căsătoriţi legal şi au copii, uniunea lor nu este recunoscută de clanuri decât după ce are loc nunta tradiţională. La aceste ceremonii sofisticate, ce durează mai multe ore, participă sute de rude.

La nunţile karo de pildă, banii oferiţi ca preţ al miresei şi ca zestre sunt atent număraţi şi împărţiţi între anumite grupuri din fiecare clan. Abia după aceea poate continua nunta. Membrii clanurilor ţin discursuri lungi despre viaţa de familie, pe care mirele şi mireasa le ascultă cu respect. Din ceremonia de nuntă nu lipsesc nici dansurile şi ospăţul.

Un paradis agricol

În trecut, multe familii batak locuiau împreună în nişte case lungi şi mari, cu acoperiş inconfundabil, cele două colţuri ale lui  semănând izbitor cu coarnele de bivol. Aceste case, bogat ornamentate, puteau adăposti până la 12 familii. Fără a se folosi vreun cui, structurile erau construite din lemn, bambus şi fibre de palmier-de-zahăr, fiind înălţate pe piloni. Case vechi de 300 de ani sunt şi azi locuite. Iar în spaţiul de sub casă îşi duc traiul animalele domestice: găini, câini, porci, vite şi bivoli.

Economia locală depinde în principal de agricultură, pescuit, creşterea animalelor şi turism. De fapt, imensul amfiteatru natural ce împrejmuieşte lacul Toba este un adevărat paradis agricol. Orezăriile terasate, de un verde smarald, domină peisajul. Legumele şi plantele aromatice, dar şi pomii fructiferi şi arborii de cafea o duc de minune în solul vulcanic, negru şi mănos. Pescarii, în canoele lor de lemn, străbat în lung şi-n lat apele reci, limpezi şi bogate în peşte ale lacului.

La sfârşitul zilei, copiii se zbenguie voioşi în apă, iar bărbaţii stau la taclale în cafenele. Prin aerul răcoros al serii răzbat acorduri muzicale. Localnicii sunt bine cunoscuţi pentru sensibilitatea şi totodată forţa cu care interpretează cântecele batak. Deşi nu dansează în perechi, bărbaţilor şi femeilor le place nespus dansul, impresionând prin graţia cu care îşi mişcă braţele şi mâinile.

Un trecut tumultuos

De pe vremea lui Marco Polo şi până prin secolul al XIX-lea, băştinaşii batak au fost socotiţi canibali plini de cruzime, victimele lor fiind războinicii inamici şi cei ce încălcau grav legile comunităţii. Totuşi, este posibil ca anumite „detalii înfiorătoare cu privire la ritualurile lor canibalice să fi provenit chiar de la băştinaşii batak, hotărâţi să-i ţină la distanţă pe potenţialii invadatori“, afirmă Leonard Andaya, profesor de istorie. Oricum ar fi stat lucrurile, „în secolul al XIX-lea, guvernul colonialist olandez a interzis canibalismul pe tot teritoriul controlat de el“, se arată în cartea The Batak — Peoples of the Island of Sumatra.

Membrii populaţiei batak erau animişti şi se închinau la numeroşi zei şi spirite. În plus,  practicau ritualuri de sacrificare, comunicarea cu „morţii“, ghicitoria şi vrăjitoria. Descântecele, formulele magice şi cele de ghicire erau înscrise pe fâşii din scoarţă de copac, lungi de până la 15 m. Fiind pliate asemenea unui evantai, aceste fâşii arătau ca un fel de carte. Pentru alungarea răului şi prezicerea viitorului se realizau pânze cu decoraţiuni, considerate sacre.

Potrivit consemnărilor, primii misionari occidentali au sosit pe aceste meleaguri în 1824. Ei au fost Richard Burton şi Nathaniel Ward, de religie baptistă. După zece ani, pe când armata olandeză încerca să ocupe unele zone ale insulei, alţi doi misionari, americanii Henry Lyman şi Samuel Munson, s-au aventurat în teritoriul batak, la scurt timp fiind însă omorâţi. Doi misionari catolici, care n-au dat ascultare avertismentului de a sta departe de zonele de risc, au avut, pare-se, aceeaşi soartă.

Cu toate acestea, misionarul german Ludwig Nommensen, care şi-a început activitatea în teritoriul batak în 1862, a rămas în viaţă şi chiar a avut mare succes. Mulţi localnici vorbesc şi azi în termeni elogioşi despre el. În prezent, majoritatea celor din populaţia batak se declară creştini, iar restul sunt musulmani sau animişti. Deşi şi-au schimbat religia, mulţi n-au renunţat la unele practici tradiţionale.

Vestea bună soseşte pe insulă

În jurul anului 1936, Martorii lui Iehova au sosit în ţinuturile batak, aducând vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu. Isus a prezis că această veste avea să fie predicată „pe tot pământul locuit“ (Matei 24:14). Mulţi au reacţionat pozitiv la mesajul Bibliei şi au renunţat la superstiţii. În regiune există acum aproximativ 30 de congregaţii ale Martorilor lui Iehova. (Vezi  chenarul alăturat.)

În timp ce eu şi soţia mea le împărtăşim vestea bună acestor oameni, întâlnim adesea turişti încântaţi de peisajele magnifice ale lacului Toba şi de clima lui ideală. Suntem în asentimentul lor. Am adăuga totuşi că adevărata frumuseţe o reprezintă oamenii de aici, cu sufletul lor cald şi prietenos.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 17]

UN LAC LINIŞTIT CU UN TRECUT VULCANIC

Lacul Toba are 87 km lungime şi 27 km lăţime, fiind cel mai mare lac vulcanic din lume. Conţine suficientă apă dulce cât să acopere întreaga suprafaţă a Marii Britanii cu un metru de apă. Cuibărit în mijlocul piscurilor vulcanice împădurite ale lanţului muntos Barisan, acest lac neînchipuit de frumos este visul oricărui fotograf, indiferent de unghiul din care e privit.

Lacul s-a format în urma uneia sau mai multor erupţii vulcanice de proporţii, considerate de oamenii de ştiinţă unele dintre cele mai puternice din istoria Terrei. Cu timpul, uriaşa caldeiră s-a umplut cu apă. Aşa a luat fiinţă lacul Toba, după cum i se spune azi. Mişcările telurice din străfundurile lacului au dat apoi naştere frumoasei insule Samosir, ce are o suprafaţă de 647 km², aproape cât Republica Singapore.

[Chenarul de la pagina 18]

UN PARADIS CU CLIMĂ TEMPERATĂ

Deşi lacul Toba se află la aproximativ 300 km de ecuator, clima din regiune este rece, asta deoarece lacul e situat la 900 m deasupra nivelului mării. Palmieri şi pini deopotrivă o duc extraordinar în acest paradis cu climă temperată.

  Lacul constituie linia naturală de demarcaţie a habitatului diferitor specii de animale. De pildă, la nord îşi duc traiul urangutani, giboni-cu-mâini-albe şi languri ai lui Thomas, pe când la sud se găsesc tapiri, tarsieni vestici şi languri-cu-mitră.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 19]

A ABANDONAT SPIRITISMUL ÎN FAVOAREA ADEVĂRATULUI CREŞTINISM

Nursiah era un ḍukun batak, adică vraci. Cu ajutorul magiei, ea vindeca boli, expulza spirite rele şi comunica cu „morţii“. * Aceasta chiar devenise o afacere prosperă. În pofida practicilor ei oculte, Nursiah era o membră de vază a Bisericii protestante locale.

Când i-a cunoscut pe Martorii lui Iehova, Nursiah a fost surprinsă să afle că numele lui Dumnezeu este Iehova (Psalmul 83:18). Ulterior, ea a citit în Biblie că mulţi dintre cei care au devenit credincioşi în primul secol n-au mai practicat magia şi şi-au ars cărţile de spiritism ca să-i poată sluji lui Dumnezeu în modul aprobat de el (Faptele 19:18, 19). În ciuda opoziţiei înverşunate, ea a hotărât să le urmeze exemplul, având încredere deplină în cuvintele lui Isus: „Adevărul vă va elibera“ (Ioan 8:32).

În prezent, Nursiah şi fiul ei, Besli, sunt Martori botezaţi, iar soţul ei, Nengku, asistă cu regularitate la întrunirile creştine. „De când îi slujesc lui Iehova, viaţa mea s-a îmbunătăţit enorm!“, mărturiseşte ea. „Când eram ḍukun, tânjeam după adevăr. Acum însă, această necesitate îmi este satisfăcută cum nici nu mi-am imaginat.“

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei]

Nursiah alături de soţul şi de fiul ei

[Hărţile de la pagina 16]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Sumatra

Lacul Toba

[Provenienţa hărţilor]

Based on NASA/Visible Earth imagery

[Legenda fotografiei de la paginile 16, 17]

Lacul Toba văzut de pe versanţii muntelui Pusuk Buhit

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Cascada Sipisopiso, cu o cădere de 110 m, se află în capătul nordic al lacului Toba