Am intrat în cea mai bună cursă din viaţa mea

Relatare de Karl-Erik Bergman

Îmi plăcea nespus de mult să alerg. Eram alergător de viteză şi aveam un talent înnăscut. De aceea, sprintul a devenit cel mai important lucru din viaţa mea.

ÎN 1972, la vârsta de 17 ani, am intrat într-un club sportiv. Nu după mult timp mi-am dat seama că, pentru a ajunge atlet de elită, nu era suficient să am talent. Trebuia să muncesc mult. Dar eram dispus să fac eforturile necesare ca să ajung campion la sprint.

Când aveam 22 de ani am fost selectat în echipa naţională a Finlandei. Anul următor, dintre toţi atleţii din Finlanda, am obţinut cel mai bun timp la proba de 100 m sprint. Însă din cauza accidentărilor la tendonul lui Ahile şi la tendoanele genunchiului nu am reuşit să fac tot ce mi-aş fi dorit. Totuşi, îmi plăcea atât de mult acest sport, încât am rămas în domeniu, antrenând atleţi talentaţi. În 1982 mi-am făcut planuri să mă mut în California pentru a studia la o universitate de acolo şi pentru a-mi continua cariera sportivă în acea zonă cu climă mai blândă. Mi-am cumpărat chiar şi biletul de avion.

Ceva mi-a schimbat viaţa

Într-o seară, cu puţin timp înainte de data plecării în California, a sunat cineva la uşă. Erau două Martore ale lui Iehova. Am remarcat la ele două calităţi pe care ar trebui să le aibă orice atlet: calmul şi siguranţa de sine. Le-am invitat înăuntru şi am avut o discuţie care m-a pus pe gânduri. La sfârşit, mi-au lăsat o carte intitulată Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ *. Am început să o citesc. Când am ajuns la jumătatea cărţii, mi-am dat seama că aceasta conţinea adevărul. Martorele au revenit şi le-am întrebat cum puteam deveni şi eu Martor al lui Iehova. Mi-au spus că era necesar să încep un studiu biblic.

Am început să studiez Biblia şi, totodată, să asist la întrunirile Martorilor ţinute la Sala Regatului din Vantaa, oraşul în care locuiam. Am observat că ceea ce se spunea acolo se baza pe Biblie. Adevărurile biblice pe care le învăţam mi-au schimbat treptat punctul de vedere referitor la lucrurile cu adevărat importante în viaţă. Prin urmare, am mers la agenţia de turism şi am returnat biletul de avion. Cu o parte din banii primiţi înapoi mi-am cumpărat un costum pe care să-l port la întruniri şi o geantă în care să-mi pun Biblia şi publicaţiile biblice. În 1983,  cu ocazia unui congres ţinut la Helsinki, m-am botezat ca Martor al lui Iehova.

Mi se alătură şi alţi atleţi

Când am aflat adevărurile biblice, am fost nerăbdător să li le împărtăşesc şi prietenilor mei. Iniţial, niciunul n-a crezut ce i-am spus. De fapt, nu după mult timp circula zvonul că îmi pierdusem minţile. Rând pe rând, prietenii mei au început să mă evite. După ce m-am botezat, am continuat să alerg pentru a mă menţine în formă, iar pe pista de alergare mă întâlneam cu alţi atleţi. Din discuţiile pe care le-am purtat cu ei au înţeles că, deşi mă schimbasem, nu-mi pierdusem minţile.

Cu timpul, unii dintre aceşti atleţi şi-au dat seama că ceea ce spuneam era logic şi demn de luat în considerare. Ei au remarcat că nu mai aveam un limbaj murdar şi un comportament agresiv. Câţiva au dorit să afle mai multe despre Biblie. Eram încântat să le arăt altora că Biblia compară viaţa unui creştin cu o cursă de atletism. Noi alergăm în cursa pentru premiul vieţii veşnice (2 Timotei 2:5; 4:7, 8).

De fapt, adevăratul sens al vieţii şi adevărata fericire nu depind de câştigarea vreunei întreceri sportive, ci de înfăptuirea voinţei Creatorului nostru. Conversaţiile pe care le-am avut cu alţi atleţi i-au determinat pe unii să-şi reevalueze obiectivele, iar câţiva au ajuns să accepte adevărurile biblice, care îmi schimbaseră viaţa. Mă bucur să văd că mulţi dintre ei îi slujesc acum lui Dumnezeu cu aceeaşi însufleţire pe care o aveau ca sportivi.

O alergătoare excepţională în cursele de 800 m era Yvonne, cea mai bună alergătoare din Peninsula Scandinavă şi deţinătoarea recordului naţional al Finlandei. Ea reprezenta cu succes Finlanda la concursurile europene de atletism. În urma discuţiilor noastre, Yvonne a început să înţeleagă cât de inutil era să caute faimă în lumea de azi. Totodată, a înţeles din Biblie că lumea aceasta va trece şi va fi înlocuită de o lume nouă, întemeiată de Dumnezeu (1 Ioan 2:17).

Nu după mult timp, Yvonne a acceptat un studiu biblic. Ea era curtată de Jouko, un membru talentat al echipei naţionale de atletism. El reprezentase Finlanda la campionatele europene şi mondiale. Mai târziu, Yvonne şi Jouko s-au mutat în Statele Unite pentru a-şi continua cariera sportivă.

Acolo, Yvonne a continuat studiul biblic, iar Jouko i s-a alăturat. El a început să studieze doar pentru a găsi greşeli în învăţăturile Martorilor şi pentru a o readuce pe Yvonne pe calea cea bună. Dar, încetul cu încetul, adevărurile biblice i-au atins şi lui inima. Yvonne şi Jouko s-au căsătorit, iar apoi şi-au dedicat viaţa lui Dumnezeu şi şi-au simbolizat dedicarea prin botezul în apă. În prezent, amândoi sunt pionieri, adică Martori ai lui Iehova care slujesc cu timp integral.

Am început un studiu biblic şi cu Barbro, campioana Finlandei la proba de 400 m. Cu puţin timp înainte, ea reprezentase Finlanda la concursurile europene de atletism. Barbro şi soţul ei, Jarmo, atlet care concura în probele de săritură cu prăjina, s-au mutat apoi în Suedia. Acolo, Barbro a continuat să studieze Biblia, iar Jarmo i s-a alăturat. Amândoi erau în căutarea unui scop în viaţă. După ce au învăţat adevărurile biblice, s-au botezat. Cu timpul, Jarmo s-a specializat în fizioterapie. Amândoi sunt zeloşi în predicare, iar Jarmo slujeşte ca bătrân de congregaţie.

O altă alergătoare talentată era Heidi, aflată la începutul adolescenţei. Fiindu-i antrenor, am observat că ea manifesta interes faţă de lucrurile spirituale. Astfel, într-o zi i-am vorbit despre învăţăturile Bibliei referitoare la Regatul lui Dumnezeu şi la binecuvântările pe care acesta le va revărsa asupra pământului. Am întrebat-o: „Crezi că ne vom putea bucura şi noi de aceste binecuvântări?“ (Psalmul 37:11, 29; Matei 6:9, 10).

„Da“, a răspuns ea. Heidi şi-a exprimat dorinţa de a studia Biblia şi, prin urmare, i-am făcut cunoştinţă cu o soră creştină, care a studiat cu ea. După câţiva ani, Heidi şi-a simbolizat dedicarea la Dumnezeu prin botezul în apă. Mai târziu, eu şi această tânără spirituală şi încântătoare ne-am căsătorit. Heidi s-a dovedit a fi un  partener de viaţă excelent, păstrându-şi vie hotărârea de a-i sluji lui Dumnezeu. Dacă voinţa ei puternică ar fi fost canalizată spre sport, cu siguranţă ea ar fi devenit o mare atletă!

Fratele meu mai mic, Peter, care era şi el sportiv, a reacţionat foarte urât când am început să studiez Biblia. Însă i-am dat un exemplar al cărţii Paradisul, iar, după un timp, a venit la mine şi mi-a zis: „Am început să citesc cartea, dar n-am înţeles totul. Ai putea să mă ajuţi?“. L-am pus în legătură cu un alt Martor şi, după patru luni de studiu, s-a botezat. Ulterior, s-a căsătorit, iar soţia lui slujeşte ca pionieră.

Cursa continuă

Încă dinainte de botez mi-am propus să devin misionar. La scurt timp după ce m-am botezat, am început pionieratul. Eram conştient că cei care aleargă în cursa pentru viaţă trebuie să dea tot ce au mai bun. Prin urmare, eu şi soţia mea, Heidi, am făcut cerere pentru a urma cursurile Şcolii Galaad, o şcoală a Martorilor lui Iehova care pregăteşte misionari. În 1994 am fost invitaţi să participăm la această şcoală, în New York. După absolvire am fost repartizaţi în Letonia, unde majoritatea oamenilor vorbesc limba rusă.

În urma destrămării Uniunii Sovietice, oamenii erau dezorientaţi. Biblia fusese discreditată şi chiar interzisă, dar acum mulţi erau interesaţi să afle ce spune ea. Am început să învăţ limba rusă, însă nu mi-a fost deloc uşor. De fapt, a fost unul dintre cele mai dificile lucruri din viaţa mea. După şase ani de serviciu ca misionar, am fost desemnat să vizitez şi să încurajez congregaţiile Martorilor lui Iehova din Letonia ca supraveghetor itinerant. În această lucrare activez şi în prezent, alături de soţia mea fidelă.

De-a lungul anilor, i-am ajutat pe mulţi să înainteze în cursa pentru viaţă, „adevărata viaţă“ în lumea nouă a lui Dumnezeu (1 Timotei 6:19). Pentru a-i ajuta pe atleţi să obţină rezultatele cele mai bune, antrenorul trebuie în primul rând să-i înţeleagă. El trebuie să-i încurajeze să-şi valorifice punctele forte şi să-şi învingă punctele slabe, să le insufle dorinţa de a merge mai departe şi de a da tot ce au mai bun.

Am fost plăcut surprins să văd cât de multe asemănări există între un creştin şi un atlet, aşa cum a arătat apostolul Pavel în prima sa scrisoare către creştinii din Corint. Pentru a se bucura de succes, un atlet nu-şi permite doar să viseze la victorie, ci se concentrează asupra antrenamentului fizic. El îşi stabileşte obiective realiste şi apoi depune eforturi susţinute pentru a le atinge. Dacă pierde din vedere obiectivul stabilit şi nu mai face niciun efort, toată munca lui de până atunci este în zadar. În mod asemănător, un creştin adevărat trebuie să-şi menţină privirea aţintită asupra obiectivului.

Totodată, un atlet trebuie să respecte cu stricteţe un regim alimentar. La fel, un creştin nu se hrăneşte cu învăţături false de la „masa demonilor“, cum a numit-o apostolul Pavel. Dimpotrivă, el se hrăneşte cu învăţăturile spirituale nutritive puse la dispoziţie de Dumnezeu prin intermediul Cuvântului său, Biblia (1 Corinteni 10:21). În plus, chiar şi când întâmpină dificultăţi, atletul are un punct de vedere pozitiv. El îşi recunoaşte greşelile şi se corectează. „Eu nu alerg la întâmplare“, a scris Pavel, „ci îmi lovesc corpul cu pumnii“, pentru a nu fi descalificat (1 Corinteni 9:24–27).

 Mie şi soţiei mele ne place să ne menţinem în formă şi facem cu regularitate exerciţii într-o sală de sport. Totuşi, nu permitem acestui lucru să ne distragă de la serviciul adus lui Iehova, cel ce ne-a creat într-un mod atât de minunat (Psalmul 139:14). Amândoi ne menţinem privirea aţintită asupra premiului: viaţa viitoare în lumea nouă a lui Dumnezeu (1 Timotei 4:8).

După ce a descris ‘norul de martori’ din timpurile precreştine, apostolul Pavel ne-a îndemnat: „Să dăm şi noi la o parte orice greutate şi păcatul care ne înfăşoară atât de uşor şi să alergăm cu perseverenţă cursa care ne este pusă înainte“ (Evrei 12:1). Nimic nu este mai important decât faptul de a alerga în această cursă până la final. Toţi cei care trec linia de sosire vor avea parte de binecuvântări veşnice (2 Timotei 4:7, 8).

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 14]

La mijlocul anilor ’80: eu şi Heidi împreună cu Yvonne (în spate) şi cu Jouko şi fiica lor (în faţă)

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Împreună cu Heidi în lucrarea de predicare

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

În 2009, la congresul Martorilor lui Iehova din Helsinki: Yvonne şi Jouko în stânga noastră, Jarmo şi Barbro în dreapta noastră

[Provenienţa fotografiei de la pagina 12]

Publicată în ziarul Aamulehti din 21.08.1979