Salt la conţinut

Salt la cuprins

Iurta — locuinţa mobilă din Asia Centrală

Iurta — locuinţa mobilă din Asia Centrală

Iurta — locuinţa mobilă din Asia Centrală

CE E moale şi rotund, călduros pe timp de iarnă şi răcoros pe timp de vară? Un nomad din Asia Centrală ar răspunde: „Iurta“. Aceste locuinţe tradiţionale împestriţau cândva stepele Mongoliei şi ale Kazahstanului, dar şi munţii şi văile Kârgâzstanului.

Iurta este o structură rotundă, asemănătoare unui cort, căptuşită în interior cu covoraşe decorative, iar pe dinafară acoperită cu fâşii mari de pâslă din lână de oaie. Deşi nu cântăresc mult şi sunt uşor de asamblat, iurtele sunt rezistente. În plus, asigură confortul celor din interior atât în verile toride, cât şi în iernile aspre. Kirghizii numesc iurta „casa cenuşie“, kazahii, „casa de pâslă“, iar mongolii îi spun simplu ger, însemnând „locuinţă“.

În funcţie de tipul de lână folosit, iurtele pot avea nuanţe gri-cafenii sau pot fi de un alb strălucitor. Adesea, în iurtele kirghize şi kazahe se găsesc ţesături de lână viu-colorate, ce au ca motiv tradiţional cornul de berbec. Odinioară, păturile şi covoraşele de pâslă realizate cu măiestrie erau o dovadă a avuţiei şi prestigiului unei familii.

Piesa de rezistenţă a iurtei este inelul, sau roata, din centrul acoperişului, care uneşte toate elementele lui de susţinere. Acest inel solid şi greu dă stabilitate întregii structuri. Bucata de pâslă care îl acoperă poate fi dată la o parte pentru aerisire sau pusă la loc când vremea este urâtă. În nopţile senine, familiile o dau deoparte şi contemplă cerul înstelat prin deschizătura din acoperiş.

Ideală pentru nomazi

Nomadismul este practicat şi în prezent în unele zone rurale din ţări precum Kazahstan, Kârgâzstan şi Mongolia. În cartea sa Yurts — Living in the Round, Becky Kemery descrie cum sunt folosite cămilele la transportul iurtelor în Mongolia: „Cadrul iurtei este încărcat pe o cămilă, greutatea fiind egală de-o parte şi de alta. Inelul acoperişului este pus ultimul, întrucât încape aproape perfect pe cocoaşă. Bucăţile de pâslă sunt aşezate pe o altă cămilă. Dacă nu au cămile, crescătorii de animale folosesc iaci sau cai înhămaţi la căruţe, cu care mută iurtele. Nu e ceva neobişnuit nici ca mijlocul de transport să fie un camion rusesc“.

Stâlpii drepţi şi acoperişul mai plat al iurtelor mongole sporesc rezistenţa acestor structuri în faţa vânturilor năprasnice şi a trăsnetelor în câmp deschis. Iurtele din Kârgâzstan şi Kazahstan însă au un acoperiş mai înalt şi o formă mai rotundă. De obicei, aceste locuinţe au intrarea orientată către soare, razele lui pătrunzând cu uşurinţă înăuntru. În interior, covoraşe de pâslă şi pături bogat ornamentate stau stivuite pe cufere de lemn aflate în partea opusă intrării. Tradiţia cere ca un musafir de seamă sau cel mai vârstnic bărbat din familie să stea aşezat în faţa acestei stive colorate.

Partea dreaptă a iurtei este destinată femeilor. Aici se găsesc toate ustensilele pentru gătit, curăţenie, cusut şi confecţionarea pâslei. Partea stângă le este rezervată, în schimb, bărbaţilor, care-şi ţin aici şeile, bicele şi alte obiecte folosite la vânătoare şi la îngrijirea animalelor.

Iurta supravieţuieşte schimbărilor politice

Stilul de viaţă al nomazilor a cunoscut schimbări radicale în urma Revoluţiei Bolşevice din 1917. Ruşii au construit şcoli, spitale şi drumuri pe tot cuprinsul Asiei Centrale, atrăgându-i pe nomazi spre o viaţă mai aşezată.

De-a lungul vremii, multe populaţii au renunţat la nomadism şi s-au stabilit în sate şi oraşe. Cu toate acestea, crescătorii de oi, vite şi cai folosesc şi azi iurtele în lunile de vară, în timp ce îşi pasc animalele pe terenuri agricole colective.

„În adolescenţă, îl ajutam pe tata să aibă grijă de turma încredinţată lui“, îşi aminteşte Maksat, un bărbat kirghiz care are acum aproape 40 de ani. „În iulie, când zăpada era deja topită şi trecătorile erau deschise, mânam animalele la păşunat în munţi.

Odată ajunşi acolo, montam iurta lângă un pârâu şi astfel aveam apă din belşug pentru gătit şi spălat. Nu plecam decât pe la începutul lui octombrie, când dădea frigul.“ Iurta, aşadar, şi-a păstrat locul de cinste chiar şi în societatea modernă.

Iurta azi

Când străbaţi drumurile Kârgâzstanului, nu poţi să nu remarci iurtele ridicate din loc în loc. Unele sunt magazine, altele cafenele sau mici restaurante, în care clienţii pot descoperi aromele bucătăriei locale. Dar turiştii pot „gusta“ şi traiul tradiţional kirghiz, înnoptând într-o iurtă fie în munţi, fie pe malul frumosului lac Issyk-Kul.

Iurta nu lipseşte nici din obiceiurile funerare ale unor comunităţi din centrul Asiei. Maksat explică: „În Kârgâzstan, persoana decedată este aşezată în iurtă, iar membrii familiei şi prietenii vin aici ca să plângă moartea fiinţei iubite“.

În ultimele decenii, iurta şi-a făcut apariţia şi în ţările occidentale, mulţi considerând-o practică şi mai puţin dăunătoare mediului. Majoritatea iurtelor de azi însă sunt foarte diferite de cele construite odinioară. Acum se folosesc materiale moderne, mai sofisticate, iurta devenind o structură stabilă.

Deşi nu se cunoaşte cu exactitate originea iurtei, valoarea acestei locuinţe mobile este incontestabilă. Ea îşi are rădăcinile în spiritul nomad al popoarelor din centrul Asiei şi stă mărturie de veacuri ingeniozităţii unor oameni pe cât de dârji, pe atât de adaptabili.

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Iurte ridicate pe malul lacului Issyk-Kul din Kârgâzstan