Salt la conţinut

Salt la cuprins

„Regele junglei“ de pe continentul american

„Regele junglei“ de pe continentul american

„Regele junglei“ de pe continentul american

ŞTIAŢI că acest titlu i-a fost acordat jaguarului, cea mai mare felină de pe continentul american? El trăieşte, evident, în America Centrală şi de Sud, mai precis în jungle, mlaştini, păduri, deşerturi şi pampasuri. Spre deosebire de majoritatea felinelor, jaguarul este la fel de sprinten în apă ca pe sol şi în copaci.

Închipuiţi-vă că staţi lângă un mascul adult. E lung de aproape 2 m, fără a pune la socoteală coada, şi cântăreşte peste 120 kg. Animal singuratic, jaguarul caută compania celor din specia lui numai în perioada de împerechere. Masculii ajung la maturitate sexuală la vârsta de trei-patru ani. Femelele, în schimb, pot avea pui încă de la doi ani. Ele nasc de obicei câte doi pui, după o perioadă de gestaţie de trei-patru luni. În captivitate, jaguarul poate trăi peste 20 de ani.

Iată ce a afirmat un biolog referitor la aceste feline misterioase şi la firea lor sfioasă: „Cu greu zăreşti jaguari în sălbăticie. Ai putea oricând să ai în preajmă unul . . . şi totuşi să nu-l vezi“. Datorită blănii arămii, parcă stropită cu pete negre ce încadrează pete mai mici, felina poate să se contopească perfect cu mediul şi chiar să dispară fără urmă în desişuri.

Un vânător solitar şi silenţios

Vânător înnăscut, jaguarul se hrăneşte cu animale din circa 85 de specii, între care tapiri, cerbi şi maimuţe. Întrucât apa nu-l sperie câtuşi de puţin, pescuieşte cu uşurinţă peşti şi ţestoase. Un jaguar chiar a fost văzut ucigând un cal, târându-l pe uscat aproximativ 80 m şi trecând cu el pe malul celălalt al unui râu!

De regulă, această felină isteaţă stă cocoţată într-un copac şi îşi aşteaptă în linişte prada. Când pe dedesubt trece o turmă de pecari — animale vioaie, înrudite cu porcul sălbatic —, jaguarul se aruncă fără veste asupra lor. Cu o singură muşcătură, ucide un pecari şi sare cu agilitate înapoi în copac. Aşteaptă apoi ca turma să se îndepărteze, după care îşi revendică prada.

Totuşi, dintre felinele mari, jaguarul este cel mai puţin periculos pentru om, neavând reputaţia de mâncător de oameni. Omul este mai degrabă un duşman al jaguarului, nu jaguarul un duşman al omului.

De ce au rămas atât de puţini

Jaguarii populau cândva o zonă extinsă ce acoperea sudul Statelor Unite şi aproape toată America de Sud. Din arealul pe care îl aveau în urmă cu 100 de ani au pierdut însă mai mult de jumătate. Până pe la mijlocul anilor ’70, vânătorii ucideau anual mii de jaguari pentru blana lor. Doar în 1968, peste 13 500 de blăni au fost exportate de pe continentul american. Potrivit unei estimări, în 2002 numărul jaguarilor scăzuse la mai puţin de 50 000 de exemplare. În afara celor din grădini zoologice, în prezent nu mai există în sălbăticie decât circa 15 000 de jaguari.

Un studiu efectuat de Wildlife Conservation Society precizează că aproape 40% din teritoriul populat odinioară de jaguari a fost distrus din cauza defrişărilor. Numai în Mexic, aceste feline pierd în fiecare minut din habitatul lor o suprafaţă egală cu cea a unui teren de fotbal. Din acest motiv, jaguarul este nevoit să vâneze animale domestice pentru a supravieţui.

Eforturi în vederea conservării speciei

Aproximativ 200 de ţări au aderat la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ale faunei şi florei sălbatice pe cale de dispariţie, care interzice vânarea jaguarului în scop comercial. Pentru a li se proteja habitatul au fost create mai multe parcuri naţionale. În 1986, Rezervaţia Faunistică din Bazinul Cockscomb (Belize) a devenit prima rezervaţie de jaguari. În încercarea de a proteja aceste feline, şi Mexicul a înfiinţat în peninsula Yucatán Rezervaţia Biosferei Calakmul. Aceasta cuprinde peste 150 000 ha de pădure tropicală.

Vor avea succes toate eforturile omului de a salva „regele junglei“ de la dispariţie? Rămâne de văzut. Între timp, putem găsi încurajare în promisiunea Creatorului nostru iubitor că, în curând, ‘îi va distruge pe cei ce distrug pământul’ şi că va restabili pe întregul glob pacea dintre om şi animal (Revelaţia 11:18; Isaia 11:6–9).

[Harta de la paginile 24, 25]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Arealul jaguarului

Areal iniţial

Areal actual

AMERICA DE NORD

AMERICA CENTRALĂ

AMERICA DE SUD