Cea mai temută boală a secolului al XIX-lea

Anul 1854 găseşte Londra în plină epidemie de holeră, o afecţiune intestinală ce se manifestă prin diaree şi deshidratare severe. Boala loveşte cu iuţeala fulgerului. Deşi dimineaţa mulţi se trezesc sănătoşi, până la asfinţit cad răpuşi de molimă. Dar cel mai cumplit e că boala nu are leac.

A FOST cea mai temută boală a secolului, cauza ei fiind un mister pe atunci. Unii socoteau că holera se transmitea prin miasmele emanate de materia organică în descompunere. Bănuielile lor nu erau fără temei, căci Tamisa, fluviul care străbate Londra, răspândea o duhoare insuportabilă. Să fi fost aerul fetid cu adevărat cauza epidemiei?

Cu cinci ani mai înainte, un medic pe nume John Snow emisese ipoteza că boala nu se transmite prin aerul infect, ci prin apa contaminată. Un alt medic, William Budd, credea că un organism asemănător unui fungus era pricina holerei.

În timpul epidemiei din 1854, Snow şi-a testat teoria studiind cazurile de holeră apărute în cartierul londonez Soho. „Ce au în comun toţi aceşti oameni?“, s-a întrebat el. Cercetările lui au dus la o descoperire uimitoare: Cei ce contractaseră holera băuseră de la aceeaşi cişmea, iar apa era contaminată cu ape reziduale ce transmiteau holera. *

În acelaşi an s-a făcut o descoperire epocală în domeniul medicinei, când omul de ştiinţă italian Filippo Pacini şi-a publicat lucrarea în care descria microorganismul răspunzător de holeră. În mare parte însă, cercetările sale au fost trecute cu vederea, ca de altfel şi descoperirile lui Snow şi ale lui Budd. Drept urmare, holera a continuat să facă ravagii până în 1858.

„Marea duhoare“

Parlamentul amânase la nesfârşit construirea unui nou sistem de canalizare ce-ar fi avut drept rezultat purificarea apelor Tamisei. Totuşi, valul de căldură din vara anului 1858 i-a silit pe membrii Parlamentului să ia măsuri. Duhoarea ce pătrundea în Camera Comunelor  era atât de greu de suportat, încât, în încercarea de a acoperi mirosul, politicienii atârnau la ferestre draperii îmbibate cu dezinfectant. Aşadar, „Marea duhoare“, după cum e cunoscută ea în istorie, a fost cea care a determinat Parlamentul să treacă la acţiune. În doar 18 zile, s-a aprobat construirea noului sistem de canalizare.

S-au amplasat conducte uriaşe care să preia apele reziduale înainte ca acestea să ajungă în Tamisa şi care să le ducă la est de Londra, unde erau deversate în mare în timpul refluxului. Situaţia s-a îmbunătăţit radical. Odată ce toată capitala s-a conectat la noua reţea, epidemia de holeră a încetat.

Acum nu mai existau niciun fel de dubii: Nu aerul fetid era cauza epidemiei de holeră, ci apa sau alimentele contaminate. S-a înţeles, de asemenea, cât de importante erau măsurile de salubrizare în prevenirea bolii.

O lege mult avansată pentru epoca sa

Cu mii de ani înainte de izbucnirea epidemiilor de holeră în Londra, naţiunea Israel ieşea din Egipt sub conducerea lui Moise. Deşi vreme de 40 de ani au pribegit prin pustiul Sinai, israeliţii nu au căzut pradă molimelor, nici chiar holerei. Care să fi fost motivul?

Membrilor naţiunii li se poruncise să-şi îngroape excrementele într-un loc din afara taberei pentru ca zona de locuit şi sursele de apă să nu fie contaminate. Porunca este consemnată în cartea biblică Deuteronomul 23:12, 13. Aici se spune:

„Să ai un loc al tău în afara taberei şi să te duci acolo. Iar printre uneltele tale să ai o lopată şi, când te duci acolo să-ţi faci nevoile,  să sapi cu ea o groapă şi să-ţi acoperi excrementele“.

Această îndrumare simplă i-a ocrotit pe israeliţi de bolile ce-au năpăstuit naţiunile învecinate. Măsuri sanitare asemănătoare au salvat vieţi chiar şi în timpurile moderne. * Să luăm un exemplu.

„Nu ne-am confruntat niciodată cu o epidemie“

În anii ’70 ai secolului trecut, Martorii lui Iehova din Malawi au fost ţinta unor persecuţii aprige. Peste 30 000 de Martori, bărbaţi, femei şi copii, s-au văzut constrânşi să se refugieze în Mozambic, o ţară vecină, unde au fost adăpostiţi în zece lagăre. E bine ştiut că bolile ce se transmit prin intermediul apei contaminate fac ravagii în lagărele de refugiaţi. Cum s-au descurcat Martorii în aceste condiţii?

Lemon Kabwazi a locuit împreună cu alţi 17 000 de Martori în cel mai mare lagăr din Mlangeni. El îşi aminteşte: „Lagărul era păstrat curat tot timpul. Latrinele erau săpate în afara taberei; nimeni n-avea voie să-şi sape o latrină în interior. Şi gropile pentru gunoaie erau afară. Câţiva voluntari se ocupau de toate aspectele legate de igienă şi salubritate, inclusiv de puritatea apei provenite din puţurile săpate în cu totul altă zonă din afara lagărului. Deşi eram înghesuiţi, am respectat cu stricteţe normele biblice referitoare la igienă. De aceea, nu ne-am confruntat niciodată cu o epidemie şi nimeni nu s-a îmbolnăvit de holeră“.

Din nefericire, în unele părţi ale lumii nu există nici în prezent un sistem de canalizare adecvat. Bolile ce se transmit prin dejecţii umane ucid zilnic circa 5 000 de copii.

Cu siguranţă, holera şi alte boli similare pot fi prevenite, iar eforturile omului în ce priveşte igiena şi salubritatea dau rezultate frumoase. Totuşi, Biblia ne dă speranţa că în curând toate bolile vor fi eradicate. În Revelaţia 21:4 se spune că, sub domnia Regatului lui Dumnezeu, „moartea nu va mai fi. Nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi“. Atunci, potrivit promisiunii Bibliei, „niciun locuitor nu va spune: «Sunt bolnav»“ (Isaia 33:24).

Pentru a afla ce va mai face Regatul lui Dumnezeu pentru omenire, vezi capitolele 3 şi 8 ale cărţii Ce ne învaţă în realitate Biblia?, publicată de Martorii lui Iehova.

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 21]

Tamisa, fluviul care străbate Londra, era contaminată cu ape reziduale ce transmiteau holera, situaţie înfăţişată în multe ilustraţii ale vremii

[Legenda fotografiei de la pagina 22]

Peste 30 000 de Martori, bărbaţi, femei şi copii, au fost adăpostiţi în zece lagăre de refugiaţi din Mozambic. Acestea erau păstrate curate tot timpul

[Provenienţa ilustraţiilor de la pagina 20]

Moarte pe Tamisa: © Mary Evans Picture Library; harta: University of Texas Libraries