Limba păsării colibri
Opera unui Proiectant?
Limba păsării colibri
● Cercetătorii studiază cu atenţie cantităţi infime de sânge, ADN şi alte substanţe pe o suprafaţă de sticlă de mărimea palmei unui om. În acest domeniu al microfluidelor, micropompele folosite pentru aspiraţia minusculelor picături de lichid nu sunt însă foarte eficiente. Există oare o modalitate mai bună de transport al lichidelor la o scară atât de mică? Potrivit specialistului John Bush, de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (SUA), „natura a găsit deja soluţia la această problemă“.
Gândiţi-vă: Pasărea colibri nu-şi iroseşte deloc energia sugând nectarul unei flori, ci se foloseşte de forţele de coeziune care fac ca apa să se adune în picături când se află pe o suprafaţă netedă, sfidând astfel gravitaţia. Când limba unui colibri intră în contact cu suprafaţa nectarului, ea capătă forma unui tub minuscul, nectarul urcând prin aspiraţie în gură. Cu alte cuvinte, pasărea nu face niciun efort inutil: de fapt, ea permite nectarului să urce singur pe acest „tub“ spre gură. În timp ce se hrăneşte, un colibri îşi umple limba cu nectar de aproape 20 de ori pe secundă!
Acelaşi gen de „tub de aspiraţie ce se asamblează singur“ a fost observat şi la unele păsări de ţărm, când beau apă. Referindu-se la această capacitate a păsărilor, profesorul Mark Denny de la Universitatea Stanford din California (SUA) a făcut următoarea remarcă: „Ea are la bază o combinaţie uluitoare de fizică, matematică aplicată şi proiectare . . . Dacă i s-ar fi cerut unui inginer ori specialist în matematică aplicată să conceapă o modalitate prin care o pasăre să transfere apa din cioc în gură, cu siguranţă nu s-ar fi gândit la aşa ceva“.
Ce credeţi? A apărut oare din întâmplare limba păsării colibri, cu capacitatea ei de a bea nectarul atât de rapid şi de eficient? Sau este opera unui Proiectant?
[Provenienţa fotografiei de la pagina 23]
© Richard Mittleman/Gon2Foto/Alamy