Salt la conţinut

Salt la cuprins

Marmota — un locuitor al zonelor alpine

Marmota — un locuitor al zonelor alpine

Marmota — un locuitor al zonelor alpine

Un şuierat pătrunzător străpunge liniştea văii. Pare fluieratul unui băieţandru care-şi cheamă amicul, doar că e mult mai puternic. Fiindcă ecoul răsună între versanţii muntelui, mi-e greu să-mi dau seama de unde vine sunetul. Deodată zăresc un rozător mic şi îmblănit ce se repede ca o săgeată spre o vizuină din apropiere. O privire aruncată asupra ghidului meu turistic îmi confirmă că tocmai făcusem cunoştinţă cu o marmotă alpină.

ÎN URMĂTOARELE zile am ajuns să cunosc mai bine aceste vietăţi îmblănite. Am aflat pe ce stânci le place să se lase răsfăţate de razele soarelui, unde îşi au vizuinile şi cum reuşesc să supravieţuiască în condiţiile vitrege din zonele alpine.

Vigilenţă şi colaborare în familie

Viaţa pe păşunile alpine nu este deloc uşoară pentru marmote. Iernile sunt geroase, totul fiind acoperit de zăpadă luni la rând. În plus, animalele de pradă — de pe sol ori din văzduh — se pot năpusti oricând asupra lor. De aceea, supravieţuirea marmotei depinde de trei lucruri: colaborare, organizare şi vigilenţă.

Marmotele au un puternic simţ al familiei, trăind în general în grupuri alcătuite din perechea de părinţi şi puii lor. Fiecare familie îşi sapă mai multe galerii: pe una o folosesc ca locuinţă, iar pe celelalte, ca adăposturi în caz de primejdie. Uneori marmotele îşi sapă vizuinile în crăpături, pe lângă bolovani mari. Aceste „fortăreţe“ bine poziţionate pot fi folosite atât ca puncte de observaţie, cât şi ca „terase“ pentru stat la soare.

Marmota este foarte atentă la igiena personală. Pentru ca locuinţa să fie păstrată curată, „toaleta“ familiei se află într-o cu totul altă galerie. La capătul galeriei principale, marmotele pregătesc o încăpere pe care o căptuşesc cu iarbă. În acest culcuş intim, femela poate naşte în siguranţă. Tot aici membrii familiei stau cuibăriţi unul lângă altul în lungile luni de hibernare.

Probabil că cea mai importantă îndatorire familială este straja. O marmotă adultă stă de pază în timp ce restul familiei caută de zor de-ale gurii. Uneori, santinela se ridică pe lăbuţele din spate ca să scruteze împrejurimile. Vulturii, vulpile şi omul constituie principala ameninţare pentru marmotele alpine. La vederea lor sau a altor păsări de pradă, străjerul dă imediat alarma. Este interesant că semnalul ce anunţă prezenţa unui vultur — principalul lor duşman înaripat — e complet diferit de celelalte. Când aud avertismentul, marmotele o iau la goană înspre adăposturi. Cât ai clipi, nu mai vezi nici urmă de marmotă!

Ascultarea poate fi o chestiune de viaţă şi de moarte, mai ales în cazul puilor, care sunt o delicatesă pentru acvile. Dacă pericolul este iminent, străjerul se pune la adăpost împreună cu ceilalţi într-o vizuină din apropiere. După câteva minute, îşi iţeşte căpşorul pentru a vedea dacă primejdia a trecut.

Adoră răcoarea şi somnul dulce

Pe pajiştile din înălţimi, unde-şi duc traiul marmotele, există iarbă din belşug, iar verile nu sunt fierbinţi. Când e răcoare, ele stau la plajă pe stânci. Se feresc însă de temperaturile ridicate, întrucât nu-şi pot dezbrăca blăniţa groasă. Din acest motiv sunt mai active dimineaţa devreme şi după-amiaza târziu.

Ţinând cont că hibernează şase luni pe an, e clar că marmotele nu suferă de insomnie. Marmota-căruntă, o specie înrudită, le întrece însă, dormind până la nouă luni pe an! În timpul somnului hibernal, ritmul cardiac al marmotei alpine scade la una, două bătăi pe minut, iar temperatura corpului îi ajunge la cinci grade Celsius. E lesne de înţeles că pentru un „post“ atât de lung sunt necesare pregătiri temeinice. De fapt, toată vara, până pe la începutul toamnei, ea se ghiftuieşte, acumulând rezervele de grăsime de care are nevoie în lunile de iarnă.

Puii de marmotă sunt mereu puşi pe joacă, alergând întruna unii după alţii. La un moment dat, am zărit trei pui rostogolindu-se pe o pantă în timp ce se hârjoneau. Indiferent de vârstă, aceste făpturi drăgălaşe se salută atingându-şi boticurile. Membrii familiei au obiceiul de a-şi face reciproc toaleta sau de a sta cuibăriţi pentru a-şi ţine de cald în zilele geroase.

Nimeni nu poate nega că aceste animăluţe au un bun simţ al organizării şi o vigilenţă ieşită din comun (Iov 12:7). Câte ar avea oamenii, mai cu seamă familiile, de învăţat de la ele!

[Text generic pe pagina 11]

Marmotele dau un plus de farmec pajiştilor alpine, iar spiritul lor de colaborare, evident în sânul familiei, depune mărturie despre înţelepciunea Celui ce le-a creat (Psalmul 50:10)

[Text generic pe pagina 12]

O marmotă adultă stă de pază în timp ce restul familiei caută de zor de-ale gurii